Şi tu, Cucşa? Liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, pe cale să-l trădeze pe Tăriceanu

Varujan Vosganian, Marian Cucsa

Varujan Vosganian, Marian Cucsa

Potrivit unui articol din presa centrală, liderul ALDE Timiş, Marian Cucşa, este pe punctul de a-l trăda pe Călin Popescu Tăriceanu şi a rămâne alături de PSD. În ultimii ani, Cucşa s-a “remarcat” ca fiind unul dintre cei mai fideli oameni ai preşedintelui ALDE. Scenariul pare să fie confirmat de pagina de Facebook a lui Cucşa.

Dintr-un ilustru anonim, Marian Cucşa a ajuns preşedinte ALDE Timiş, vicepreşedinte al Comisiei de supraveghere SRI, vicelider al Grupului ALDE din Camera Deputaţilor. Şi toate acestea i-au venit pe tavă de la Călin Popescu Tăriceanu, căruia, de altfel, Marian Cucşa i-a fost mai mult decât fidel, chiar obedient. Iată, însă că, odată cu ieşirea ALDE de la guvernare, Cucşa este pe cale de a-şi părăsi “stăpânul”. “Sunt discuții în continuare în Camera Deputaților, unde există un nucleu de aproape 10 aleși, în frunte cu Marian Cucșa, care este nemulțumit de actuala stare din ALDE. Ei i-au reproșat lui Tăriceanu alianța cu ProRomânia și nu sunt de acord să colaboreze cu Victor Ponta. Acesta este grupul pe care mizăm să ni-l apropiem în Camera Deputaților. Până miercuri trebuie să îi vedem că vin alături de noi”, au declarat surse din PSD pentru site-ul Comisarul.

Cucşa nu ne-a răspuns la telefon pentru a confirma sau infirma acest scenariu. Pagina sa de Facebook pare însă să confirme trădarea. Ultima sa postare este de pe data de 1 septembrie, fiind una destul de criptată: “Atunci când casa părintească se degradează şi începe să nu mai fie caldă şi atractivă, o cureţi şi o repari să semene cu căminul de odinioară unde să poată reveni cu drag copiii si nepoţii…să se simta din nou “acasa”! Casa parintească nu se vinde şi nu se abandoneaza! Aşa e-n viaţă!”. În schimb, niciun mesaj de susţinere pentru demersurile lui Tăriceanu, aşa cum făcea altădată. Mai mult, nu are pe pagină nici măcar afişul cu candidatul susţinut de ALDE la preşedinţia României, Mircea Diaconu, aşa cum au mai toţi membrii ALDE.

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

inel a spus: (septembrie 5th, 2019 at 12:41 )

Luarea lui Cucsa la PSD este ca si cum PSD ar mai primi o lovitura. Primesc o rama . Asa ii este coloana. Toata viata a trait din intrigi si lins in cur pana la tradare. Da Doamne sa il ia, caci asa sigur PSD va disparea! Da Doamne!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Revenire fantastică. România s-a calificat la turneul final al Billie Jean King Cup după ce a reușit să învingă Ucraina, 3-2. În prima zi a confruntării, tricolorele au fost conduse cu 2-0, dar sâmbătă noaptea au realizat o revenire spectaculoasă. Rezultat în oglindă față de anul trecut, când tenismenele noastre au condus în Slovenia, 2-0,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Incredibil! Naţionala de tenis feminin a României a întors spectaculos soarta întâlnirii cu Ucraina
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Top