Traficul aerian pe rutele interne a crescut la Timişoara cu peste 12 procente

Tot mai mulţi pasageri apelează la zborurile aeriene de pe Aeroportul Internaţional Timişoara pentru a ajunge rapid şi comod la destinaţie. Prima jumătate a acestui an a adus un plus de peste 12 procente a numărului de pasageri operaţi, aradă datele AIT.

În primul semestru al anului 2019, traficul intern de pasageri înregistrat de Aeroportul Timișoara a crescut cu 12,2% față de 2018, atingând valoarea de 225.120 pasageri. Conform reprezentanţilor Aeroportului Internaţional Timişoara, ruta Timișoara-București a înregistrat o creștere de 14,5%, comparativ cu anul trecut, ajungând la un număr de 219.466 de pasageri transportați în primele șașe luni. Astfel, această rută a devenit cea mai frecventată destinație internă din România. În același timp, a crescut și numărul celor care aleg să zboare pe ruta Timișoara-Iași, unde s-au înregistrat un număr de 6.101 de pasageri, cu 8,9% mai mult față de anul trecut.
Numărul de pasageri transportați aerian la şi de la București, poziționează Aeroportul Internațional Timișoara pe locul al doilea, în clasamentul național. În fruntea clasamentului se află, firesc, Aeroportul Otopeni, care este un nod aerian al companiei Tarom și unde aterizează majoritatea absolută a zborurilor din România, în timp ce locul al treilea este ocupat de Aeroportul Cluj-Napoca.
„Acest indicator, al traficului intern de pasageri, dovedește o dinamică crescută și continuă a activităților economice dintre cei doi poli economici, Timișoara-Arad și București. În același timp, demonstrează și mobilitate, oportunități de afaceri în interesul părților, schimb de experiență culturală, educațională și profesională între cetățeni. Ne-am propus prin planul managerial să putem menține constant, stabil și în condiții de eficiență economică, un număr de pasageri într-o continuă creștere sănătoasă, în concordanță cu realitățile socio-economice ale zonei de captare a pasagerilor din Regiunea de Vest a României”, a declarat directorul Aeroportului Internațional Timişoara, Daniel Idolu.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret

Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc

În această după-amiază, la Buziaş, are loc evenimentul „Hemofilia Cros – Astăzi alergi pentru mine, ca mâine să alergăm împreună”, organizat de Asociația Română de Hemofilie în parteneriat cu Centrul European de Tratare a Hemofiliei Cristian Șerban din Buziaș. Printre cei care vor alerga se numără foşti mari fotrbalişti precum “cangurul” Romulus Gabor sau foştii polişti...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Buziaş, eveniment în sprijinul copiilor afectați de hemofilie. Participă foştii fotbalişti Romulus Gabor, Mircea Axente şi Ovidiu Cuc
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Un teren viran, pe care erau mai multe clădiri dezafectate, a fost total transformat. La intersecția străzii Martir Ioan Stanciu cu strada Cosminului sunt acum câteva zeci de noi locuri de parcare, soluția aleasă pentru realizare fiind dalele înierbate. Tot acolo vor fi plantați mai mulți copaci. Terenul transformat este deschis începând de sâmbătă seara,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un teren viran, cu clădiri dezafectate, a fost transformat total și va oferi parcări și zone verzi
Patru sportive de la CSU Politehnica Timișoara s-au aflat la startul Campionatului Național de 10.000 de metri, la Târgu Jiu, întrecere destinată atletelor U23, dar și senioarelor. Cea mai bună clasare a fost obținută de Iulia Mărginean. A fost a treia clasată și a câștigat, astfel, medalia de bronz. Celelalte sportive care au reprezentat Politehnica...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Iulia Mărginean de la Politehnica a câștigat bronzul la Campionatul Național de 10.000 de metri, la tineret
În weekend-ul următor, la Şag, va avea loc 𝐎𝐱𝐢𝐠𝐞𝐧 𝐏𝐥𝐚𝐧𝐭𝐢𝐧𝐠 𝐅𝐞𝐬𝐭𝐢𝐯𝐚𝐥, o manifestare dedicată plantării de pomi pe ritmuri musicale. Vor fi două scene pentru concerte live, zonă de food & drinks; zonă pentru copii; ateliere și workshop-uri. Cu ce se îmbină mai bine o sesiune de plantare, dacă nu cu iubirea pentru folclorul românesc? ...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Oxigen Planting Festival la Şag. Plantare de pomi pe ritmuri de caval
După o serie de rezultate pozitive pentru majoritatea echipelor din Timiș, iată în etapa a 3-a din play-off și play-out, grupările noastre au fost sub așteptări. În C7, Ghiroda a pierdut la Șimian, pe un teren unde a fost învinsă și în sezonul regulat. Echipa din Mehedinți s-a impus cu 2-0, însă Ghiroda rămâne prima,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Rezultate dezamăgitoare pentru echipele timișene din Liga 3 în etapa a 3-a din play-off și play-out
Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad
Un nou parc se va realiza la Timișoara, în locul unde în prezent se află amenajarea șantierului de reabilitarea a Căii Bogdăneștilor, pe strada Ion Rațiu. Cei care realizează studiul de fezabiliate au oferit primele randări cu această investiție, a anunțat viceprimarul Cosmin Tabără. Anul trecut a fost scos la licitație contractul pentru realizarea studiului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cum va arăta noul parc de pe Calea Bogdăneștilor. Va avea locuri de joacă, dar și zone de practicat sportul
Top