Consilierul local PSD, Gabriela Popovici acuză: Colterm e o gaură neagră

Gabriela Popovici, consilier local PSD

Dorinţa admnistraţiei Robu de a contracta un nou credit, în valoare de 43 de milioane de euro a fost aspru combătută de consilierul local PSD, Gabriela Popovici. Conform acesteia, cea mai mare parte a banilor ar urma să ia drumul unei găuri negre a oraşului, societatea Colterm, societate acuzată că cheltuie banii aiurea pe deplasări şi achiziţia de certificate verzi cu comisioane suplimentare, de la societatea similară din Oradea.

Timişoara va trebui să se roage să nu aibă vreme rea mai mult în această iarnă, Gabriela Popovici vorbind despre două probleme care vor afectat oraşul în următoarele luni, cea a Colterm şi a modului cum intră şi se cheltuie aici banii, respectiv cea a contractelor de deszăpezire, aici primarul Nicolae Robu are speranţe că nu va ninge prea mult, mai spune reprezentanta PSD.

„Azi a fost dezbatere publică la primărie, având ca subiect luarea unui credit de 43 de milioane de euro. Banii ar urma să fie destinaţi refinanţării unor credite externe, patru, unul luat de vechea administraţie, trei de cea de acum, condusă de Robu, începând din 2013. Sunt niste găuri negre. O altă gaură neagră e Colterm, a fost realizată, la limita legii, acoperirea pierderilor induse, de opt milioane de euro. Există două tipuri de pierderi, cele tehnologice, plătite în factuă, şi cele induse. De două ori s-au dat aici câte opt milioane, deci 16 milioane în total. Primăria ia credit 43 de milioane, 16 merg doar la cei de la Colterm, la un calcul simplu. Citim la colterm pe site, la prezentarea bilanţului, se poate vedea uşor ce s-a cheltuit pentru formarea angajaţilor, dar şi pe călătorii în interes de serviciu. Ei sunt în prag de faliment şi fac asemenea cheltuieli. Achiziţionarea certificatelor verzi e o altă mare problemă. Societatea e obligată prin lege să le cumpere pentru a compensa emisiile de carbon. Se iau de la Oradea, care, la rândul ei le ia de pe bursa de mărfuri şi pune un comision suplimentar. Cele 22.000 de certificate cumpărate de Colterm au fost plătite cu şase milioane de euro, nu 3,8 cât era dacă le achiziţiona direct. Pe lângă pierderile tehnologice plătite la factură, restul sumelor sunt plătite de toţi cetăţenii, gândiţi-vă câţi bani dăm pentru Colterm”, a spus Gabriela Popovici.

O altă problemă a iernii care urmează, spune aceasta, este cea a deszăpezirii.

„Avem firmă pentru deszăpezire, anul trecut a fost SDM, care ştim cum şi-a făcut treaba. âAnul acesta avem un nou furnizor, care este deja prezent pe piaţa din TM, Brantner. A fost singura ofertă depusă, iar speranţa primarului e să nu ningă mult, nu să primească servicii de calitate”, a mai declarat Popovici.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

Ionica Lupu a spus: (octombrie 11th, 2019 at 18:51 )

atat pot sa i zic acestei „duamne”.. si ciumei din care face parte..

Dragă PSD, vreau neapărat să-ți spun ceva
Și vine așa:

Ce-ți doresc eu ție, dulce Românie
Aș vrea să-i văd pe toți din PSD la pușcărie
Că sunteți niște hoți care vor să ne posede
De-aia lumea strigă-n stradă ….”

aici si restu https://www.youtube.com/watch?v=ESD4n3TBS_Q

George Sandu a spus: (octombrie 12th, 2019 at 18:12 )

Doamna consilier, dupa ce ati pierdut puterea, scopul dumneavoastra este sa loviti in firmele de stat?! Pana acum bugetarii erau importanti pentru voi cei din PSD,acum ce facem? Sunt sigur ca si dumneavoastra ca si ceilalti 60000 de abonati pana in urma cu ceva timp v-ati incalzit de la Colterm, acum fara lipsa de argumente si de preocupare vreti sa apareti din nou in prim plan cu polemici. Sunt de multi ani client al companiei de termoficare si la fel ca multi altii sunt multumit de serviciile prestate de COLTERM. Decat poluare in masa de la centrale individuale, care fac mai mult rau, singura si cea mai facila optiune este COLTERM, asa ca prima data vedeti-va de problemele interne ale partidului si apoi incercati sa atrageti atentia cu declaratii de genu

George Sandu a spus: (octombrie 12th, 2019 at 18:32 )

Ha haaa…s-a gasit cine sa vorbeasca: Stimabila doamna. Dupa ce ati pierdut puterea alta alternativa nu mai aveti?! Dati in firmele de stat din moment ce alta preocupare oricum nu mai aveti. Voi vorbiti de gauri negre si de bani spalati, dar buzunarele si conturile voastre din ultimii aproape trei ani cam ce sume indica???? Poate ar trebui sa ii faceti o vizita sefului mustacios..una mai lungaaaaaa!!! Sa nu uitam ca voi PSD-istii sunteti invatati cu prostia din moment ce ati avut-o pe agramata sefa

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Top