DRDP Timişoara, pepiniera de şpăgari a directorului PSD-ist Cristian Ispravnic

Cristian Ispravnic DRDP Timisoara

Cristian Ispravnic DRDP Timisoara

Un nou condamnat la puşcărie pe motiv că a fost prins luând şpagă a fost promovat în cadrul DRDP Timişoara. La finalul lunii august, directorul PSD-ist al instituţiei, Cristian Ispravnic, îl punea pe colegul său de partid Mircea Andrei Lucaciu pe o funcţie de şef, chiar dacă acesta a fost condamnat la închisoare pentru constituire de grup infracţional organizat.

Dosarul penal şi, mai bine, o condamnare la închisoare pentru fapte de corupţie pare să fie un atu la angajare în cadrul DRDP Timişoara, sub conducerea liderului PSD-ist din Arad Cristian Ispravnic. Nu este o glumă, ci o realitate. Ultimul cu o condamnare la activ, angajat în cadrul instituţiei este Vasile Alin Băeţan. Acesta, cu toate că este din Arad, a câştigat un concurs pentru postul de inginer electromecanic la Secţia de Drumuri Naţionale din Deva. “Nu va rămâne acolo, ci va fi transferat înapoi la Arad, important este să câştige un post”, ne-au declarat surse din DRDP. De altfel, Băeţan face parte din echipa de arădeni care, din momentul în care Ispravnic a preluat şefia DRDP Timişoara, face jocurile în instituţie.

În 2007, Băeţan, angajat şi atunci în cadrul DRDPT Timişoara, a fost condamnat la trei ani de închisoare cu suspendarepe motiv de şpagă. “În fapt, la data de 14.12.2006, la sediul D.G.A. Hunedoara s-a prezentat un cetăţean, administrator la o firmă din municipiul Hunedoara, care a sesizat faptul că un funcţionar de la Administraţia Naţională a Drumurilor Arad i-a pretins suma de 1.500 RON drept mită. În schimbul banilor, lucrătorul de la A.N.D. Arad promitea să nu-l mai sancţioneze contravenţional cu până la 8.200 RON pe unul dintre angajaţii denunţătorului, care a fost oprit în trafic în timp ce transporta o încărcătură ce depăşea maximul admis(…) Funcţionarul a solicitat ca mita să îi fie transferată on-line la Oficiul poştal nr. 1 Arad în aceeaşi zi, în caz contrar, ameninţând cu întocmirea procesului verbal de sancţionare. În urma discuţiilor cu denunţătorul, funcţionarul a fost de acord să îi fie transferată suma de 1.000 RON, lăsând să se înţeleagă că va stabili o nouă întâlnire pentru a primi şi diferenţa de bani. În aceeaşi zi, lucrătorii D.G.A. Arad şi Timiş, sub coordonarea procurorilor din cadrul Tribunalului Arad, s-au deplasat la oficiul poştal indicat, unde au constatat că, pentru ridicarea banilor, s-au prezentat Băeţan Vasile Alin şi Cristea Radu Virgil, funcţionari în cadrul Administraţiei Naţionale a Drumurilor, şi o cunoştinţă de-a lor. În urma audierilor celor trei persoane s-a stabilit că cei doi funcţionari îi ceruseră denunţătorului să trimită banii pe numele prietenului lor, iar pe acesta l-au rugat să ridice suma de 1.000 RON fără a-i explica în ce condiţii a fost obţinută”, se arată în rechizitoriul pe baza căruia  a fost condamnat Băeţan.

Nu cu mult timp în urmă, deBanat a prezentat cazul unui alt condamnat pentru fapte de corupţie, Mircea Andrei Lucaciu, promovat în funcţia de şef al Departamentului de Venituri. Lucaciu a fost coleg cu Ispravnic pe lista PSD  la alegerile din 2016 pentru Consiliul Judeţean Arad. De altfel, Ispravnic este un bun prieten al preşedintelui PSD Arad, Dorel Căprar.

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării

Baschetbaliștii Timişoarei joacă vineri, 29 martie, de la ora 18.00, cu CS Vâlcea, la sala Constantin Jude. Partida contează pentru etapa a 26-a, ultima din faza secundă a Ligii Naționale, grupa 11-18. Cele două formații se află la egalitate de puncte, 21, pe locurile al treilea și al patrulea. Jocul va decide ocupanta poziției a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ultimul joc înainte de provocarea primăverii: meciurile pentru evitarea retrogradării
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

lumina libertății

Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă

Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Consiliul Județean Timiș a primit confirmarea aprobării cererii de finanțare depuse în cadrul „Programului privind îmbunătățirea calității aerului şi reducerea cantității de emisii de gaze cu efect de seră, prin utilizarea pentru transportul elevilor a autovehiculelor mai puţin poluante de tipul microbuzelor electrice, hibride și alimentate cu gaz natural comprimat”, gestionat de Ministerul Mediului prin...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișul primește 25 de milioane de lei pentru cumpărarea a 25 de noi microbuze ecologice, destinate mediului școlar
După ce a promovat în rândul persoanelor fizice posibilitatea de plată a dărilor către municipalitate prin sistemul online, Primăria Timișoara lansează o secțiune nouă în cadrul Portalului Unic pentru plata impozitelor persoanelor juridice. Companiile au acum opțiunea de a adăuga „Entități juridice” pe Cont , iar astfel își pot achita rapid și sigur impozitele locale....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firmele își pot plăti dările către Primăria Timișoara prin intermediul Portalului Unic
Societatea timișoreană care a contestat rezultatul licitației pentru stabilirea organizatorului Festivalului Luminii, realizat de Muzeul Național al Banatului, instituție subordonată Consiliului Județean Timiș, va putea să concureze din nou pentru a obține acest contract. Comisia Națională de Soluționare a Contestațiilor a decis că procedura licitației trebuie refăcută, iar MNaB a contestat la Curtea de Apel...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Disputa Muzeul Național al Banatului – Balvia Development a trecut de Curtea de Apel Timișoara. Contestația MNAB, respinsă
Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Top