Moţiunea de cenzură intitulată „Ca să reconstruim România, Guvernul Dăncilă trebuie demis de urgenţă!” a fost adoptată de plenurile reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor., au anunţat reprezentanţii opoziţiei. Prin urmare, Guvernul PSD condus de Viorica Dăncilă a căzut.
Au fost 238 de voturi pentru, în condiţiile în care pentru căderea Guvernului erau nevoie 233 de voturi.
Au fost negocieri dure cu trădări şi de la o tabără şi de alta, până cu puţine ore înainte de votarea moţiunii de cenzură. În cele din urmă tabăra opoziţiei a câştigat, iar Guvernul Dăncilă a fost demis. Urmează alte zile de foc, mingea fiind acum la preşedintele Klaus Iohannis, care va desemna viitorul premier.
Comentarii prin facebook