Mugur Guşatu aruncă prosopul! Echipa fără patroni rămâne şi fără antrenor

Mugur Gusatu

Mugur Gusatu

Fost idol al tribunelor în anii 90, Mugur Guşatu nu a rezistat prea mult alături de „echipa suporterilor”. “Guşi-gol” şi-a anunţat intenţia de a părăsi barca violetă înaintea partidei din weekend cu Dunărea Călăraşi.

Antrenorul venit la Politehnica după despărţirea amiabilă de Cosmin Petruescu are meritul că deblocase oarecum jocul, cu două victorii mari, 4-1 la Severin cu Pandurii Viitorul şi 3-0 acasă cu FC Argeş. Nu a fost destul, pentru că în celelalte partide jocul oricum scârţâia, iar la Arad lipsa de atitudine a fost din nou evidentă. „Este o situaţie grea la club, nu mă aşteptam să găsesc dezorganizare. Am venit într-un moment greu, mi-am asumat, dar situaţia nu pare să se îmbunătăţească”, ne spunea Mugur în pauza pe care Politehnica a avut-o datorată convocării unor jucători la naţionalele de juniori.

Informaţia a fost confirmată de surse din club, dar rămâne de văzut dacă clubul va reuşi să-l întoarcă pe Guşatu, sau se va reorienta spre un alt tehnician.

Sursa foto: liga2.ro

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Poli 21 a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 18:40 )

Aline,iar ai dat cu batul in balta. Echipa descultilor are un patron foarte vizibil, adica psd.

Leo Balolescu a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 19:19 )

Nu vad de ce ar fi neaparat o veste prosta. A avut rezultate mai bune decat Petruescu, dar nu putem spune ca a rupt gura targului. Sa vedem mai intai cine il va inlocui.
E fundamental sa ramanem in liga a doua si la anul. ACS-ul e insolventa cu datorii de peste 10 milioane de euro, iar Pensia depinde de toanele unui patron nu foarte larg la punga.

hpp a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 20:04 )

Sampania e la rece.

Jurj a spus: (octombrie 23rd, 2019 at 20:58 )

Hai la adevarata Poli!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top