Păcat, Bocsigul a pierdut un tractorist de valoare

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

În vremurile Dragnea, primarul de Timișoara Nicolae Robu nu prea voia alegeri în două tururi de scrutin în ceea ce privește funcția dumnealui. Deși putea să dea frumos la lume și să zică că vrea, că oricum Dragnea n-ar fi schimbat legea. Acum, că știe că USR și alte partide mai mici condiționează votarea guvernului PNL de schimbarea legii astfel încât primarul să fie ales din două tururi, Nicolae Robu spune că și el așa vrea. Dar nu că așa ar fi normal, că așa ar fi corect într-o competiție, ci, stați să vedeți… pentru că dumnealui nu s-a născut primar, prin urmare, nenăscându-se primar, poate trăi foarte bine și când n-o mai fi primul administrator al Timișoarei. Și ca să întărească această teorie, liberalul spune că de mic copil și-a dorit să se facă tractorist atunci când va ajunge om mare.

N-a ajuns tractorist, ci profesor universitar. Vă dați seama cât chin să-ți ratezi profesia, să nu te duci după cum îți zice harul? Mă și întreb, putea fi Nicolae Robu un profesor bun, un rector bun, un senator formidabil, dacă i-o fi stat gândul toată ziua la tractoare, la primul defect, la prima bască pierdută sub remorcă, la prima intervenție a sa spectaculoasă, la cum l-ar fi lăudat șeful fermei și așa mai departe? Dar cum a condus el PNL Timiș dacă i-a stat capul la meseria asta? E, aici răspunsul e mai ușor de dat. Mulți știu deja că Nicolae Robu a condus organziația județeană liberală ca un tractorist. Ca și comunicator politic, mai rău, ca un căruțaș, iar pentru această concluzie aș avea și un exemplu recent.

Știți ce spun liberalii adevărați când e vorba de venirea PNL la guvernare cu un an înainte de alegerile generale, după nenorocirea lăsată de PSD? Nu ăia flămânzi de sinecuri, ci liberalii pasionali. Că e o sinucidere politică. Dar știți ce zic habarniștii de politică, cărora le place să-și dea cu părerea, dacă îi întrebi ce zic de Guvernul „Șică Orban”? „Lasa-mă și cu liberalii ăștia! Ăștia crezi că nu vor face la fel? Tot la ciolan vin!”. Despre ce spun pesediștii statistic nebacalaureați despre „Executivul Mandolină” nici nu vă mai povestesc. E, pe acest fond electoral extrem de volatil, cei deștepți au și lansat un cod de conduită pentru guvernarea liberală de un an.

Sebastian Lăzăroiu spunea la un moment dat ce ar trebui să facă liberalii în acest an și mai apoi până la alegerile parlamentare. Să scoată în evindență toate porcările lăsate de PSD. Zilnic, ca picătura chinezească, să știe lumea. Apoi, să se ferească de nominalizări aiurea, contestabile, și multe altele care să-i ferească de reacții de genul „V-am spus eu că nici ăștia nu-s mai buni?”. Dar ce credeți că face „tractoristul” la câteva zile de la căderea „Guvernului Dăncilă” și la o zi-două de desemnarea viitorului premier? Vorbește fără nicio perdea de schimbarea prefectului și a directorilor din instituțiile deconcentrate din teritoriu. Altă idee de „tractorist” politic nu putea emana acest om!

 

Când mulți vor să vadă că ăștialalți nu sunt la fel, confirmându-se buna opțiune de a avea sau nu încredere în ei, tocmai atunci tu te pui să anunți că îi dai jos pe ai pesediștilor ca să îi pui pe ai tăi. Culmea, măsura asta nu vine, cum ar fi vrut primarul să credem, ca o nevoie de a asezona doctrina liberală cu ce au directorii și prefectul prin cap. Nu, acești oameni ce s-au trezit cu patronii lor politici plecați de la putere se vor comporta mai blajin ca un liberal cu noii stăpâni, sperând în mintea lor că astfel nu vor fi schimbați. Cum ar veni, schimbarea dorită de Robu are logică, e firesc să nu ai fripturiștii lor în funcții cu care vei colabora ca primar. Dar dacă nu vrei să faci o revoluție în mentalitate, să pui oameni neutri cu concurs de-adevăratelea, atunci măcar să nu-ți anunți dorințele ca primele măsuri implementate la guvernare. Deh, un tractorist, ar zice Titu Bojin.

 

P.S. Apropos de nominalizări contestabile. Chiar nu pot să cred acea știre pe surse cum că PNL Timiș l-ar pregăti pe Alin Popoviciu pentru funcția de prefect. Nu vorbesc acum de simpatii sau antipatii. Cu Alin Popoviciu poți juca un tenis, poți bea un vin sau poți să faci un șmen, un drum județean, un festival al sarlmalelor, orice, dar ca marketing politic trebuie să fi dus cu pluta să-l nominalizezi pentru o funcție publică precum cea de prefect.

 

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura

Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO

Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari

Sancțiuni de 20.000 de lei, aplicate de polițiștii locali pentru colectare și predare către un operator neautorizat de deșeuri, provenite din amenajarea unui garaj. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Protecția Mediului aflați în patrulare au observat, în aceste zile, pe Strada Zurich, o camionetă încărcată cu deșeuri amestecate, inclusiv resturi de la materiale din construcții....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Aveţi grijă la cine predaţi deşeurile! Amenzi mari
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Cinci microîntreprinderi vor beneficia de finanțare din fonduri europene, din Programul Regional Vest, lansat anul trecut. Agenția pentru Dezvoltare Regională Vest a semnat primele contracte de finanțare a unor întreprinderi private prin Programul Regional Vest. Astfel, peste 1,66 milioane de lei, dintre care 877.000 lei fonduri nerambursabile, vor fi investiți la o societate timișoreană, specializată...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Două microîntreprinderi din Arad și trei din Timișoara primesc milioane de lei prin Programul Regional Vest

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

O adevărată revoluţie în PNL Timiş! Nu doar Alin Nica şi Cosmin Tabără au fost demişi din funcţiile de lideri ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, ci întregul Birou Permanent Judeţean (BPJ) a fost dizolvat. În Biroul Permanent Naţional a fost desemnat un nou Birou Judeţean, în care a fost cooptat şi Nicolae Robu,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost dizolvat întregul BPJ al PNL Timiş! Dănuţ Groza a demisionat din funcţia de secretar general înainte de-a fi demis. A revenit Nicolae Robu în BPJ
Vasile Blaga şi Cristian Buşoi sunt noii şefi ai PNL Timiş şi, respectiv PNL Timişoara, potrivit unei decizii a Biroului Permanent Naţional al PNL. Ce legături au cei doi cu Timişoara? Ambii sunt absolvenţi ai unor facultăţii din Timişoara, având în spate şi mandate de parlamentari de Timiş. Amândoi sunt acum europarlamentari, dar niciunul nu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cine sunt noii şefi ai PNL Timiş şi PNL Timişoara. Ce legături au Vasile Blaga şi Cristian Buşoi cu Timişoara
Nicio surpriză! În şedinţa Biroului Permanent Naţional al partidului din această după-amiază a fost luată decizia schimbării lui Alin Nica din funcţia de preşedinte al PNL Timiş. În locul lui a fost votat ca preşedinte interimar Vasile Blaga. De asemenea BPN a validat decizia luată de coaliţie, respectiv candidaţi comuni PSD-PNL la preşedinţia Consiliului Judeţean...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica, demis de la şefia PNL Timiş. Vasile Blaga, preşedinte interimar. Cristian Buşoi preia conducerea PNL Timişoara
Un număr de 207 dintre cele 341 proiecte depuse în cadrul programului TimCultura 2024 al Consiliului Județean Timiș au fost acceptate pentru finanțare de către comisia de selecție. Suma totală solicitată s-a ridicat la 14.700.000 lei, iar bugetul disponibil pentru finanțarea nerambursabilă a proiectelor cultural – artistice și de tineret este de 6.150.000 lei, din...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 207 proiecte au fost selectate de CJ Timiș pentru a primi finanțare prin TimCultura
În aceste luni, Primăria Timișoara lucrează la realizarea unei noi parcări, în zona Girocului, pe strada Martir Ioan Stanciu. Acolo se amenajează câteva zeci de noi locuri de parcare. Conform reprezentanților municipalității, în aceste zile, se montează dale înierbate. Soluții similare au mai fost aplicate în parcările timișorene și s-au dovedit a fi lipsite de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În scurt timp se va termina amenajarea unei noi parcări în zona Giroc/Foto
Unul dintre ultimii pași pe care proiectul noului stadion al Timișoarei îl mai are de trecut a fost „bifat”. Hotărârea de Guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici pentru construirea arenei care se va ridica in locul stadionului Dan Păltinișanu a intrat marți în procedură de transparență.  Potrivit legii, acest proiect trebuie să fie supus dezbaterii publice...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hotărârea de guvern pentru noul stadion al Timișoarei este în dezbatere publică/FOTO
Padel Center din Dumbrăviţa a fost o excelentă gazdă pentru etapa a doua a din Circuitul Profesionist de padel din România. Cei peste 120 de sportivi s-au întrecut pe cele 5 terenuri ale bazei, dintre care trei acoperite şi două în aer liber. Fair-play-ul a dominat competiţia, a cărui principale ingrediente au fost spectacolul, intensitatea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişorenii şi-au luat partea leului la etapa a II-a din Circuitul Profesionist de padel/FOTO
Top