Primăria Timişoara a fost avertizată din 2016 asupra condiţiilor de prelungire a Planului Urbanistic General

primaria timișoara

primaria timisoara

Situaţia neplăcută în care se află Timişoara, care nu dispune în acest moment de niciun Plan Urbanistic General valabil, a apărut în cea mai mare parte din cauza instituţiei care ar fi trebuit să se ocupe de existenţa unuia. Inspectoratul de Stat în Construcţii a anunţat încă din anul 2016 că pentru prelungirea PUG era absolut necesar un acord de la Ministerul Dezvoltării, lucru care nu s-a întâmplat şi pentru care Hotărârea de Consilu Local prin care s-a aprobat prelungirea a fost suspendată.

Fie rea voinţă, fie incompetenţă sau, pur şi simplu, ascunderea unor informaţii din partea unor angajaţi sau conducători ai primăriei, au condus la situaţia existentă în prezent, când Timișoara nu are niciun PUG valabil. Inspectoratul de Stat în Construcţii şi-a prezentat poziţia pe marginea situaţiei existente. Conform instituţiei, informarea municipalităţii timişorene asupra condiţiilor necesare pentru prelungirea PUG existent, dar şi asupra obligativităţii obţinerii avizului MDRAP, a avut loc încă din 2016.

„Noul PUG al municipiului Timişoara este în lucru din anul 2010. Referitor la PUG-ul actual, menţionăm că, încă din anul 2016, ISC, prin procesele verbale de control întocmite, a atras atenția asupra obligativității obținerii avizului MDRAP pentru promovarea unei Hotărâri de Consiliul în vederea prelungirii acestuia, conform art. 46 alin. (13), (17) şi (18) lit. a) din Legea nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și urbanismul”, a anunţat ISC.

Prelungirea PUG existent nu se putea face decât prin respectarea unor obligaţii legale, în mod justificat, care se referă la dinamica economică, socială şi teritorială, pe bază de studii existente, mai spune ISC,

„Mai mult, am adus la cunoștința primarului municipiului Timişoara, Consiliului Local al municipiului Timișoara şi arhitectului șef, prevederile art. 46, respectiv (18), care precizează că „Propunerea justificată de actualizare sau de prelungire a valabilității documentației de urbanism se realizează în baza analizei informaţiilor statistice disponibile privind dinamica economică, socială și teritorială, în baza studiilor de specialitate existente, precum și în raport cu strategiile și programele de dezvoltare de la nivel local, judeţean și/sau naţional aprobate şi se avizează de către Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, pentru municipii și pentru unităţile administrativ – teritoriale din zonele funcţionale ale acestora”, se mai precizează în documentul oficial al Inspectoratului.

Asupra obligaţiei obţinerii acordului de la Ministerul Dezvoltării, Primăria Timişoara a fost, de asemenea, oficial avertizată printr-o adresă, dar aceasta nu i-a împiedicat pe reprezentanţii primăriei sau pe consilierii locali să adopte hotărârea din 2018, care în prezent e suspendată: „Totodată, MDRAP a transmis atât Primăriei municipiului Timișoara, cât și Inspectoratului de Stat în Construcții că “în vederea emiterii HCL nr. 613/2018 de aprobare a prelungirii Planului Urbanistic General al municipiului Timișoara, era necesar avizul MDRAP”.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului

Meci echilibrat în play-off-ul Ligii 1 de futsal, unde la Deva echipa locală CSM a întâlnit CFR Timişoara în etapa a IV-a, la trei săptămâni după ce devenii câştigau Cupa României pe Bega, chiar împotriva echipei în alb şi vişiniu. Dacă atunci a fost o victorie clară, de această dată partida a avut sare şi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie după un final incendiar! CFR Timişoara se impune la Deva şi este aproape de finala campionatului
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
SCM Poli Timișoara a produs o imensă surpriză în antepenultima etapă, învingând ocupanta locului secund, CSM Constanța, victorie cu care bănățenii evită matematic retrogradarea directă, 22-21. A fost un meci în care apărarea a mers perfect, mai ales poarta, acolo unde s-a făcut şi diferenţa. Poli este pe 11 cu 23 de puncte şi dacă...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Succes imens la handbal. Ameninţată cu retrogradarea, Poli bate echipa de pe locul 2
Top