Primăria Timişoara e cuprinsă de patriotism. Un nou catarg cu tricolor, amplasat în centrul oraşului

Dacă nu i-a ieşit cu statuile ecvestre, primarul Nicolae Robu are succes cu catargele de mari dimensiuni pentru montarea de steaguri tricolore. După ce o asemenea instalaţie a fost amplasată într-o intersecţie din zona centrală, pe locul unui copac de mari dimensiuni tăiat, un al nou astfel de tricolor va fi amplasa în Piaţa Libertăţii.

Se umple Timişoara de steaguri tricolore de mari dimensiuni. Consilierii locali îsi vor da acordul asupra unui proiect care prevede instalarea unui asemenea steag în Piaţa Libertăţii. Catargul va avea 25 de metri înălţime, iar tricolorul va fi unul generos
„Construcția propusă este un stâlp metalic de 25m cu funcțiunea de catarg, având aplicată instalația de ridicare facilă a drapelului României. Dimensiunile propuse pentru drapel sunt cuprinse între 2x3m si 4x6m (conform anexa 2). Catargul propus este alcătuit dintr-un stâlp metalic tronconic cu înalțimea de 25m, alcătuit din 3 segmente tronconice îmbinate între ele prin împănare, având diametrul la bază de 675 mm si la 200 mm la partea superioara. Profilul folosit la realizarea segmentelor are o secțiune poligonală regulată cu 16 laturi. De catarg va fi arborat un drapel al României cu dimensiuni cuprinse între 2x3m si 4x6m”, se spune în documentaţia aferentă proiectului.
Un alt tricolor asemănător a fost amplasat, tot în centrul Timişoarei, în intersecţia bulevardului Brătianu cu strada Michelangelo, într-un scuar din intersecţie, de unde a dispărut un copac de mari dimensiuni şi a fost plantat gazon nou.

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

3 comentarii pentru acest articol

draku-laku a spus: (octombrie 21st, 2019 at 11:38 )

Pai da! Primarie de Primarie si Tricolor de Trei-color…DaR Bi-color, si Bi-color nu-i bun domnilor? Ar fi bun insa din prima nu iasa si nu iasa din salonu’ de vopsit si cremuit de aici si de acasa…Ca de degeana le tot explici cum trebuie sa fie Rezultatu’ final…Ca de-I faceam o poza sa le arat tuturor ce-i ala contrast Bi-color! Alb si negru, una alba, una neagra adica Alba-Naegra dar nu asa…Suvite de Suvite domnilor, doamnelor si domnisoarelor…Ca Obrajori de obrajori tare ar mai fi folositori dar injectiile astea facial-reparatoare costa,costa ca naiba…In plus daca nu iasa bine ce ne facem dupa? Ca paru’ ca paru’ il mai tunzi, il mai bibilesti eventual il mai baticesti si caciulesti…dar fatsau ruinat cum il mai „acoperesti”? Ei cum…mai o oglinda pe care(pe dos!) tot trebuie s-o gauresti ca altfel de toata lumea te lovesti…Sau cu un faimos ‘afish, oRi poza lu’ Joop o tiparesti si pe fatsa ti-o lipesti… Ca de tot m-am plins si lamentat si doua limbaje straine in scris am practicat..Ca daca sfaturile lui Nu le-am urmat macar cu poza sa m-am afishat

Druckerul din Mehala a spus: (octombrie 21st, 2019 at 16:34 )

Banatul are sute de ani , Ro are de abia 100 de ani…puneti steagul Banatului f,tui , tricolorul pus in teleorman .

Equalizer a spus: (octombrie 25th, 2019 at 01:38 )

Care steag al Banatului? Inventia aia legionara verde scoasa din joben acum cativa ani, fara nicio legatura heraldica cu istoria Banatului? Nu a existat istoric niciun steag al Banatului! Si care sute de ani? Adica sa intelegem ca inainte de austrieci in Banat nu au trait oameni?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Peste două luni, Primăria Timișoara va putea pregăti licitația pentru desemnarea unei firme care să realizeze  Centrul de colectare separată a deșeurilor prin aport voluntar. Instituția a semnat contractul pentru proiectarea acestui centru, care va prelua 13 tipuri de deșeuri. Prin contract va fi elaborat studiul de fezabilitate (SF) și proiectul tehnic (PT), totodată se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pas mic pentru un proiect mare. Centrul de predare a deșeurilor, care va fi amenajat pe 2,5 hectare are proiectant
Primarul Dominic Fritz afirmă că, dacă pe vremea lui Nicolae Robu, societatea Colterm a fost căpuşată de clici de partid, acum funcționează pentru timişoreni. Fritz îi răspunde astfel fostului primar care, zilele trecute, a prezentat un grafic pe care l-a denumit “situaţia reală de la COLTERM”. Dominic Fritz afirmă că Nicolae Robu dezinformează din nou,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz reacţionează: Pe vremea lui Robu Colterm a funcționat pentru a fi căpușat de clici de partid
De vineri, 19 aprilie, operele artiștilor români și islandezi realizate în cadrul proiectului de revitalizare a Conacului Mocioni vor fi expuse la Centrul Multifuncțional Bastion. Astfel, după trei săptămâni de expunere pe simezele din capitala Islandei, expoziția eveniment despre Conacul Mocioni revine acasă. Intitulată „Heritage of the past-Future of the Community”, expoziția cuprinde lucrări de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Expoziția dedicată reabilitării Conacului Mocioni revine acasă, pe simeze la Centrul Multifuncțional Bastion/Foto
Din 29 aprilie devine efectiv funcțională obțiunea de a se rezolva online operațiunea de a obține o autorizație de construire, la Primăria Timișoara. Cei care vor depune primele trei astfel de cereri vor fi extrem de fericiți, primele trei solicitări depuse în format digital pentru obținerea autorizației de construire, vor fi operate cu prioritate, fără...
Citeşte tot articolul Citeste articolul La Timișoara devine funcțională rezolvarea online a cererilor pentru autorizația de construire. Primii trei solicitanți, tratați cu prioritate, fără taxe
Top