Gheorghe Ciuhandu și alți trei timișoreni, singurii finanțatori ai marii Poli?

Editorial de Eugen Sasu

Editorial de Eugen Sasu

Idee e să nu judecăm sentințele unor curți de justiție în funcție de cum ne convine nouă. Nu asta e poanta, să condamnăm corupția lui Liviu Dragnea și a șmecherilor PSD, iar neregulile lui Gheorghe Ciuhandu, dacă or fi, să le lăsam să treacă duios ca o cauză nobilă. Nu poți cere sugrumat de indignare să se facă dreptate când o instituție a administrației publice centrale ia o o bucățică de Dunăre și o dă alteia locale, care apoi o dă unei firme private peste care domnește Voievodul României, dar când un primar comite o finanțare ilegală să-i găsim scuze. În toate însă trebuie găsit un echilibru, pentru a nu exista senzația că ăluia care cere justiție dreaptă i se dă când calcă el pe bec, iar prin alte părți călcatul pe bec e regulă. Poți fi o zi fraierul de serviciu, dar nu poți fi zilnic în cheia asta. Căci dacă noi cerem justiție, na, foarte bine, atunci luați d-aci justiție, să vă săturați!

Despre cazul Gheorghe Ciuhandu și finanțarea clubului de fotbal Politehnica patronat de Marian Iancu este vorba și risc să-i iau apărarea fostului primar al Timișoarei. Procesul este lung și teancurile de dosare sunt grele. Nu avem toate datele și categoric n-am înțelege nimic din ele, dar apărarea celor condamnați are dreptate când spune că acea decizie de a finanța cu nouă milioane de lei/sezon principala echipă de fotbal a Timișoarei a fost luată de un for legislativ local și doar execuția acestei decizii a fost făcută mai apoi de primar. De a fost ceva greșit, de ce nu răspund toți? Primarul ar fi condamnabil la rândul lui dacă nu ar executa o hotărâre de consiliu local. Cum decide edilul când trebuie să le respecte și când nu trebuie hotările de CL, cu atât mai mult cu cât are avizele de legalitate de la juristul instituției?

În prima instanță, Gheorghe Ciouhandu a fost achitat. La Curtea de Apel a primit trei ani cu suspendare și muncă în folosul comunității. Umilitor? Deloc. Pentru echipa iubită aș face și așa ceva. Mulți o fac și acuma cheltuind banii proprii prin deplasări lungi cu Politehnica. Dar de aici până la imputarea a 27 milioane de lei, plus dobânzi și penalități, e aproape o barbarie. Nu vreau să cânt din nou la coarda aia sensibilă cu cât de important e sportul și imaginea europeană ce-a făcut-o fotbalul Timișoarei în acea vreme. Cu siguranță că bugetul local a fost vandalizat de-alungul timpului de alte idei nefericite și păguboase, din care nu ne-am ales cu nimic, iar astăzi penalizăm fostul primar, fostul secretar, un grup de patru persoane, să plătească în solidar cu firma ce-a administrat echipa de fotbal toată cheltuiala clubului.

E absurd. Dacă ar fi o decizie ilegală, atunci da, luați de la toți acești bani, inclusiv de la consilierii care au luat decizia. Dar dacă sunt chichițe contabile, forme de decont incorecte etc, păi atunci puneți doar acei bani în cârca acestor oameni, nu tot bugetul clubului. Banii aia au mai fost consumați și corect, pe susținerea activității sportive, de ce să mai ceri acei bani înapoi? Toată țara funcționează în sport cu susținere locală. Și atunci și mai ales acum. Numai Timișoara este condamnată, numai Timișoara este în continuare oprită sau descurajată să mai plătească sportul în formula în care se face în toată țara. Dacă Gheoghe Ciuhandu se face vinovat că au fost decontați bani publici pentru costume Armani sau pentru ciocolată Rocher, atunci recuperați acei bani, dar este o prostie să cereți de la patru oameni banii pe cantonamente, pe transport sau suplimente nutritive ce-au ajutat în mod real la performanța de atunci.

Firma pe care a funcționat clubul este moartă, Marian Iancu, în pușcărie, pe acea afacere scrie faliment, iar pentru tot vor plăti Ciuhandu și Cojocari? Dacă galeria Ultra Viola Ultra Curva Sud, actuala Druckeria, ar avea memorie, păi să-și amintească de mitingurile când FRF ne băga pumnul în gură și ne lua puncte, să-și amintească de revolta de la Modern și amenințările făcute administrație publice când o „trompetă” a opoziției politice, că avocată nu-i pot zice, cerea stoparea finanțării exact când echipa trăgea la titlu și îi era mai greu financiar. Poate că, simbolic, cutia cu donații de pe stadionul Știința ar putea circula și pentru Gheorghe Ciuhandu. Măcar o zi.

Autor
Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

2 comentarii pentru acest articol

dorin a spus: (noiembrie 9th, 2019 at 18:08 )

aberatia cu costumele armani o promovati in continuare?

Tiberiu Ramneantu a spus: (noiembrie 9th, 2019 at 18:17 )

Dar uite ca trompeta opozitiei a avut dreptate si finantarea FC Timisoara (asa se numea echipa) s-a dovedit a fi ilegala.
Va dati seama ca „performantele” „Euro Poli” s-au cladit pe banii furati de Marian Iancu (a luat 14 anisori in dosarul JAFO si il mai paste o sentinta de 20) si pe fondurile locale deturnate in cel mai jegos mod posibil. Si cea mai mare parte a locuitorilor orasului au girat aceste marsavii.
Atunci cum sa nu spui ca fotbalul din Timisoara primeste ceea ce merita?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial

După ce anul trecut în Parcul Rozelor au avut loc Europenele de volei pe plajă U23, şi în acest an, acelaşi loc cu multă simbolistică pentru timişoreni va fi în centrul atenţiei. Federația Română de Lupte va organiza în perioada 18-21 iulie 2024 Campionatul European de Lupte pe Plajă (U15, U17, U20) precum și etapa...
Citeşte tot articolul Citeste articolul European de lupte pe plajă va avea loc în Parcul Rozelor din Timişoara. Şi etapă de circuit mondial
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Zece fanfare, cinci scene, sute de alămuri! Emoții, nostalgie, atmosfera Banatului de altădată și o muzică irezistibilă, ce face inimile să tresalte, la Festivalul Fanfarelor. Cea de-a 36-a ediție a festivalului se va desfășura în Duminica Floriilor, 28 aprilie 2024, de la ora 16:00, în cinci locații din Timișoara. Zece redutabile formații muzicale vor anima...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un festival unic şi de tradiţie ajunge la a 36-a ediţie! Haideţi să ascultaţi fanfarele
Vineri, Primăria Timișoara a anunțat că va penaliza societatea care se ocupă de extinderea Școlii Generale nr. 30. Suma este una semnificativă, de 2,7 milioane de lei, De asemenea, a mai anunțat că a reziliat contractul cu respectiva firmă, iar primarul Dominic Fritz spune că respectiva firmă ar fi refuzat să termine lucrările în timpul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara intră în conflict cu firma care extinde Generală 30. Se lansează acuzații de intervenții … electorale
Lanțul acuzațiilor și contraacuzațiilor pe tema stadionului continuă, după ce Alin Nica l-a acuzat, dimineața, pe Alfred Simonis că ar bloca deliberat procedura pentru proiectul noului stadion al Timișoarei. Cel acuzat reacționează și transmite că Nica nu se pricepe, că, de fapt, el ar fi trebuit să ceară hotărâre de guvern pentru demolare. ”Am luat...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Simonis îi dă replica lui Nica, pe tema stadionului: E rău intenționat și nu se pricepe
Mai puţin până la o nouă ediţie a unui concurs apreciat. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, s-au înscris la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv Velocitas, susținut de parteneri din mediul privat. Cursa ciclistă, care se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ciclişti din toată ţara îşi dau întâlnite la cea de-a III-a ediție a Poli Bike Challenge
Alin Nica, actualul președinte al Consiliului Județean Timiș, candidat pentru un nou mandat, spune că modul în care guvernul lucrează cu investiția pentru noul stadion al Timișoarei transformă acest obiectiv în mită electorală. Conform celor spuse de acesta, proiectul și hotărârea de guvern prin care se aprobă indicatorii tehnico-economici au fost ținute deliberat la sertar,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nica acuză PSD că șantajează Timișoara cu noul stadion, pentru voturi: ”Suntem martorii unui trafic de influență pentru blocarea acestui stadion”
Vicepreședintele în funcție al Consiliului Județean Timiș, Cristian Moș, plecat pe un drum diferit de cel al USR Timiș spune că nu a primit încă nicio înștiințare oficială referitoare la retragerea atribuțiilor pe care le avea în cadrul instituției. Spune că își va da demisia din funcție, așa cum i-a cerut Alin Nica, dar aceasta...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș acceptă să își dea demisia din funcția de vicepreședinte CJT, dar după demisia lui Nica. Acesta îi răspunde
Prim-divizionara de volei din Lugoj rămâne şi în continuare o echipă europeană. Bănățencele au câștigat și al doilea meci cu CSM București și termină sezonul pe locul 5. Au fost două seturi rapide pentru gazde, după care oaspetele au dat semne că pot reveni. În cele din urmă, Lugojul a pus capăt partidei în patru...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lugojul prinde locul 5 şi astfel avionul de Europa
Piața muncii este una dinamică, noi meserii apărând și dispărând periodic. Progresul tehnologic este cel mai mare generator de job-uri care nu existau la începutul anilor 2000, gambling-ul este unul dintre domeniile în care influența noului este ușor detectabilă. Din 1996, atunci când a fost lansat primul cazinou online, și până în 2024, lumea distracției...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dealer la Live Casino: Una dintre cele mai bine cotate noi meserii din România
Pentru prima dată în istorie, Primăria Dumbrăviţa a accesat un proiect european destinat drumurilor. Este vorba de un milion de euro cu care se vor asfalta primii cinci kilometri de străzi cu bani europeni.  “Unii știu să vorbească despre fonduri europene. Eu și echipa mea ne pricepem să le atragem și să implementăm proiecte. Proiecte...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primul proiect european pentru drumuri la Dumbrăviţa. Vor fi asfaltaţi primii 5 kilometri cu bani europeni
Top