Politehnica respiră. Băieții lui Tavi Foale vin cu puncte de la Buzău

ASU Poli

ASU Poli

Deși nu era favorită în faţa unei echipe ce putea ajunge pe podium, ASU Politehnica s-a impus pe un teren „minat”, la Buzău, și egalează cealaltă timișoreană din liga secundă, 17 puncte per total, ambele fiind acum peste locurile retrogradabile.

Cu o apărare ce nu a făcut greșeli, cu o linie de mijloc ce a acoperit perfect terenul și cu un atac… format mai mult tot din fundași, Politehnica s-a simțit bine în fața unei echipe nou-promovate, care și-a depășit condiția în acest tur de campionat. După o primă repriză albă, Poli a deschis scorul imediat în partea secundă prin Mera și a ținut de rezultat până în final. A treia victorie pe teren străin pentru trupa viola, care mai are una și pe teren propriu, dar și cinci remize, toate acasă, pentru cele 17 puncte de până acum.

În runda viitoare, Politehnica va întâlni acasă, sâmbătă, de la ora 14.00, echipe din Miercurea Ciuc.

SCM Gloria Buzău: R. Stoian – Catană, Ghinga (cpt.), M. Ioniţă, Nedelea – Bourceanu, Mihalache (M. Constantinescu 62′) – Val. Munteanu, Tucaliuc, Huiban (Calu 88′) – Alexandru

Antrenor: Ilie Stan

ASU Politehnica: Murariu – C. Jurj, Mera (cpt.), Scutaru, Cherecheş – Alin Manea (Ad. Ungureanu 8′), Dros, Vidrăsan (Bg. Vasile 87′), C. Popescu – Zabun (F. Trip 79′), Axente

Antrenor: Antonio Foale 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Tiberiu Ramneantu a spus: (noiembrie 5th, 2019 at 19:58 )

Șampania e la rece!

Felicitari baieti! Aveti un oras intreg in spate, asta e Poli a noastra!

puica belea a spus: (noiembrie 5th, 2019 at 21:20 )

Ce tare-i asta cu orasu-n spate,sunt in lumea lor,daca cei 3 sute nu se drogheaza cu leustean sa-mi spuneti kutya.Sunt atat de multi sustinatorii acestei echipe,incat au refuzat sa mai joace pe DP,de teama de a nu se surpa cu ei stadionul.Sampania oricum e la rece,odata cu psd-ul,tre sa dispara si cloneul.

ha ha ha a spus: (noiembrie 7th, 2019 at 08:23 )

Ce tare-i asta cu ” tot orasul in spate” !

De fapt , e normal sa crezi asta , de acasa din fata calculatorului . Daca ai merge pe stadion , la meciurile de acasa , a clonei nr.2 , ai avea un soc cand ai vedea ca sunt meci de meci 300 de spectatori .
Ha ha ha .

@ha ha ha a spus: (noiembrie 7th, 2019 at 19:50 )

Pai ambele clone aduna maxim 3sute la un meci,eu personal merg la clona ce detine palmaresul,dar sa afirmi ca clona psd-ista are tot oras-n spate mi se pare ridicol,panouri peste tot ,afise,trompetisti la colturile strazii,si ei sunt 2sute ,hai 3sute incluzand fularele si steagurile.Mah copii, mah,in scris va dau ca atat voi cat si rapizii dispareti odata cu urmasii iliescieni.

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Știri de ultimă oră

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene

Prim-divizionara de volei feminin CSM Lugoj a câştigat dramatic prima partidă pentru locul 5 în fața celor de la CSM București. S-a păstrat tradiția scorului din meciurile disputate în sezonul regulat: 3-2! CSM București a trecut peste o mare șansă. A condus cu 1-0 și 2-1 la seturi, iar apoi în decisiv a avut 10-5...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Victorie dramatică, dar atât de necesară. Lugojul, la un pas de cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Subprefectul PNL de Timiș, Ovidiu Drăgănescu, îl acuză pe primarul Dominic Fritz, că dezinformează, realizând prezentări false despre strada Cezar, cea despre care primarul spune că a recuperat-o pentru oraș de la clanuri imobiliare. Nu e niciun clan, actuala configurație există din anii 50 și a fost făcută de Miliție, care deținea imobilele în administrare,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ovidiu Drăgănescu îl acuză pe primarul Fritz de prezentări false în lupta cu clanuri imaginare
Proiectul de realizare a studiului de fezabilitate pentru campusul de învățământ dual care se va ridica la Timișoara a fost semnat de primărie cu societatea timișoreană care a câștigat contractul. Investiția este făcută cu finanțare prin PNRR. Primăria pune la dispoziție un teren de trei hectare în Calea Buziașului, va realiza construcția și va asigura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost semnat contractul de proiectare faza SF pentru viitorul campus pentru învățământ dual Timișoara
Preşedintele CJ Timiş, Alin Nica, a decis să-i retragă lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al Consiliului Judeţean. Reacţia vine după ce Moş a anunţat că va candida la Primăria Timişoara, atacând totodată tandemul Aliana Dreapta Unită, Dominic Fritz – Alin Nica. Candidat pentru un nou mandat la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Nica i-a retras lui Cristian Moş toate atribuțiile pe care le are în funcția de vicepreședinte al CJ Timiş
Viitorul stadion care ar urma să fie ridicat la Timișoara, de Compania Națională de Investiții (CNI), ar urma să aibă indicatorii tehnico-economici aprobați în următoarea ședință de guvern. Mai mult, dorința liderilor locali politici este ca această ședință să aibă loc chiar la Timișoara, într-un gest simbolic. Conform celor de la PSD Timiș, Hotărârea de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ședința guvernului, susținută la Timișoara? Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru noul stadion al Timișoarei
Primăria Timișoara anunță că a recuperat o stradă care asigura o legătură între bulevardul Loga și Parcul Copiilor. Aceasta ar fi fost acaparată de proprietarii a două vile din zona respectivă, care ar fi ridicat acolo garduri și construcții ilegale. Acum, au fost emise documentele necesare pentru a demola construcțiile respective. Respectiva stradă ar avea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul O stradă pietonală din zona centrală a Timișoarei, închisă accesului public de clanuri imobiliare, va fi redată circulației publice/Foto
Dominic Fritz afirmă că fostul preşedinte al USR Timiş, Cristian Moş, a fost sedus sau chiar şantajat de PSD şi Nicolae Robu pentru a se înscrie în lupta pentru scaunul de primar al Timişoarei. Primarul Timişoarei mai spune că singura misiune a lui Cristian Moș este să saboteze proiectul de continuitate europeană a Timișoarei. Dominic...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz despre candidatura lui Cristian Moş la Primăria Timişoara: “În realitate a fost șantajat sau sedus de tandemul PSD-Robu”
Misterul candidaturii lui Cristian Moș s-a elucidat joi, iar la decizia luată de cel care a reprezentat, timp de patru ani, USR Timiș în funcția de vicepreședinte al Consiliului Județean Timiș este de a candida ca și independent la funcția de primar al Timișoarei. Moș spune că decizia a luat-o exact după ce a văzut...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cristian Moș spune că s-a simțit nevoit să candideze la Primăria Timișoara: ”Cred în continuare în proiectul USR, nu mai cred în proiectul USR Timiș”,
Top