Primarul Timişoarei: Pasajul Solventul e blocat de Agenţia de Mediu Timiş/FOTO

Nicolae Robu si Culita Chis la Solventul

Nicolae Robu

Nicolae Robu are, din nou, motiv să se ia de una dintre „favoritele” sale, Agenţia pentru Protecţia Mediului. Acum, conform primarului Timişoarei, instituţia blochează lansarea proiectului pentru construcţia Pasajului subteran Solventul, care va face legătura între Calea Bogdăneştilor, care va fi reabilitată cu bani europeni, şi strada Gării şi de acolo mai departe spre Gara de Nord.

Prezentarea pentru ADR Vest a proiectului Pasajului Subteran Solvenul, care va subtraversa liniile de cale ferată aflate la capătul liniei de tramvai 5, l-a făcut pe Nicolae Robu să-şi amintească faptul că are ceva probleme cu APM Timiş legat de acest pasaj.

„Chiar acum, de pe drum, în timp ce veneam aici, am sunat din nou la Agenţia de Mediu”, spunea primarul, ajuns la faţa locului într-un superb Mercedes, unul mai bun decât cel cu care se plimbă la serviciu, doar unul de schimb până ce cel „clasic” e în service.

Robu se plânge că APM ar bloca proiectul pasajului

„Iar am cerut emiterea autorizaţiei de mediu, stăm blocaţi aici de nu mai ştiu când, oamenii ăştia lucrează împotriva timişorenilor. Încontinuu cer câte ceva în plus, tot felul de hârtii sau explicaţii, fac orice numai să nu dea aprobarea. De când stăm după autorizaţie? Domnul Culiţă (n.r Culiţă Chiş, directorul serviciului Tehnic al Primăriei)? De un an şi jumătate! Nu putem lansa licitaţiile pentru că nu avem autorizaţia de mediu”, a anunţat Nicolae Robu.

Iar Culiţă Chiş, directorul departamentului cu nume lung şi complicat – Direcţia Generală Drumuri, Poduri, Parcaje şi Reţele Utilităţi, confirmă prompt.

„Daa, daa, aşa este de un an şi jumătate stăm, şi de şapte – opt luni la bulevardul Sudului”, spune Chiş.

Ca o coincidenţă, declaraţia lungă de presă a primarului, legată de proiectul pe fonduri europene Calea Bogdăneştilor, este brusc întreruptă de sunetul telefonului mobil al primarului.

„Da, mă sună directorul de la Mediu… Bun, o să îl sun înapoi mai târziu. Eu cred că domnul director nu ştie ce fac angajaţii lui, că nu reuşeşte să îşi controleze angajaţii”, constata primarul.

Despre poziţia de şef de la Agenţia de Mediu, Nicolae Robu spunea, chiar din cea de a doua zi de guvernare Orban, că va fi printre primele care vor avea director nou în Timiş.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole

L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Într-o acțiune a polițiștilor locali privind depistarea cerșetorilor și oamenilor străzii au fost identificate 16 persoane, din care două dormeau într-o fostă casierie a Retim. De la începutul anului, în baza de date a Poliției Locale au fost înregistrați un număr de 228 cerșetori și oameni ai străzii. Polițiștii locali din cadrul Serviciului Siguranță și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Poliţiştii locali au depistat 16 cerşetori şi oameni ai străzii, în ultimele zile. Au fost predaţi unui centru social
Primarul Dominic Fritz s-a prezentat, luni dimineața, la fața locului, pentru a pune în aplicare dispoziția de demolare a construcțiilor pe care le consideră ilegale de pe strada Cezar, care leagă Parcul Copiilor de bulevardul C.D. Loga. La fața locului a fost întâmpinat de un cetăţean furios, membru al unui clan de romi din oraş....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria a demolat gardul şi alte construcţii care blocau o stradă ocupată ilegal de clanuri de romi/Video
Potrivit Politico, citat de G4Media, Claudiu Manda (PSD) a lipsit de la 43% din voturile din Parlamentul European. El este depășit doar de un eurodeputat grec aflat în închisoare. Rareș Bogdan (PNL) se situează pe locul 5 la absențele de la vot. Ce doi se află în partea superioară a listei PSD-PNL pentru alegerile europarlamentare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Claudiu Manta şi Rareş Bogdan, în Top 5 absenteism în Parlamentul European. Cei doi sunt din nou pe lista PSD-PNL la europarlamentare
Un număr de cinci persoane din Timiș au fost descoperite cu branșări ilegale la rețeaua de alimentare cu gaze naturale aparținând celor de a Delgaz Grid. La nivelul întregii rețele a companiei fenomenul este unul mult mai ridicat, fiind vorba despre 201 asemenea consumuri frauduloase.  Astfel, Inspecția energetică, structură specializată din cadrul Delgaz Grid, a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Cinci persoane din Timiș sunt acuzate că furau gaze naturale din rețeaua de distribuție
Lansarea spectaculoasă, cu sală plină și strângeri de mâini, a candidaturii lui Nicolae Robu în cursa pentru un mandat nou de primar al Timișoarei s-a încheiat cu prezentarea pe podium a ceea ce ar urma să fie lista de candidați la funcțiile de consilieri locali. Sunt 11, deocamdată doar în ordine alfabetică, ordinea nu se...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 11 pentru consiliul local. Liberalii au doar o listă alfabetică, fără o ordine pe buletinul de vot
Top