Reprezentanţii HoReCa din Timişoara se plâng de nivelul taxelor locale. Ei cer o reducere a acestora

Taxe mărite la Timișoara

Taxe mărite la Timișoara

Primăria Timişoara nu şi-a propus să mărească taxele locale în următorul exerciţiu financiar,  dar „stabilitatea” vine după o majorare aplicată în anul precedent. Primarul Nicolae Robu spune că majorarea nu a fost una care să afecteze prea mult populaţia, dar şi afacerile locale. Dar, cu ocazia dezbaterii organizate, joi, la sediul primăriei, edilul-şef a aflat că respectiva majorare a afectat decisiv un anumit tip de afacere, una care, de fapt, ar trebui să susţină economia locală, dar şi oraşul în ansamblu, mai ales dacă ne gândim la perspectiva anului 2021, atunci când Timişoara va deveni Capitală Culturală Europeană. Vorbim despre industria ospitalităţii, a hotelurilor şi a pensiunilor, dar şi a cafenelelor sau restaurantelor.

Reprezentanţii acesteia au venit la dezbaterea publică organizată de primărie pe tema taxelor locale care vor fi aplicate în următorul an, special pentru a cere taxe mai mici pe proprietate, dar şi o scădere a taxei hoteliere, aplicate din nou în oraş, după mulţi ani în care fusese eliminată. Din păcate, veştile pentru cei din HoReCa nu sunt deloc bune…

Fiecare participant are argumentele sale. În ceea ce îl priveşte, Nicolae Robu spune că a fost nevoit să crească atunci taxele, pentru a acoperi ceea ce guvernul i-a pus în cârcă.

„Am tot scăzut taxele de când sunt eu primar, dar anul trecut am fost nevoit să fac acele majorări. Asta pentru că la autoritățile locale s-au mutat toate cheltuielile pentru persoanele cu dizabilități. Înainte, primăria contribuia cu 10%, iar restul venea de la bugetul național. S-a ajuns să ni se transfere integral aceste cheltuieli. Dacă n-am fi luat acele măsuri, eu vă garantez, noi am fi intrat categoric în incapacitate de plată. Așa, acele majorări s-au dovedit a fi o măsură înțeleapă. Am reușit să facem o mulțime de lucruri în oraș. În anul 2020 nu mai facem nicio majorare. Este vorba doar de o taxă care se aplică pentru oficierea căsătoriilor în altă locație decât la Casa Căsătoriilor. De asemenea, este o creștere a taxei de salubrizare. Nu o creștem că așa vrem noi, ci pentru că s-a redefinit sistemul de salubrizare și asta s-a impus. În rest, nu mai avem”, spune Robu.

El spune că a tras cu dinţii, efectiv, de menţinerea nivelului actual al taxelor, dar şi că legislaţia nu îi permite să aplice procente diferite, în funcţie de plătitori, deci şi cei din Ospitalitate.

„Nu am vrut să mai umblăm la taxe și impozite locale pentru că noi înțelegem că fiscalitatea trebuie să aibă stabilitate, încât cetățenii, instituțiile, să poată opera și cu ideea de predictibilitate. Doar constrânși am făcut anul trecut acele majorări, acum putem funcționa pe același sistem pe care l-am avut, și în 2020”, a a mai declarat Nicolae Robu.

Taxe prea mari pentru nivelul de business şi preţurile actuale

După cum spuneam, problema ridicată la dezbatere a aparţinut celor din domeniul hotelier şi al restaurantelor. Reprezentanţii acesteia spun că sunt efectiv sufocaţi de nivelul taxelor, că înţeleg necesitatea obţinerii mai multor bani la buget, dar că aceasta ar trebui să se facă la un nivel suportabil.

Corina Macri, reprezentanta Asociației Horetim, apreciază că firmele din industria ospitalității plătesc prea mult pentru taxa specială pentru promovarea turistică, instituită din acest an, care este de 2%, dar mai ales cea pe clădiri.

„Venim să vă cerem ajutorul și sprijinul. Ați spus că riscați să intrați în incapacitate de plată, și noi din industria ospitalității suntem într-o situație dificilă. Acum doi ani nu am avut toate aceste taxe. Pentru noi, 2% taxe hoteliere înseamnă foarte mult. Majoritatea clienților noștri sunt din zona de business, nu putem negocia și modifica contractele, iar această taxă a căzut în sarcina noastră. Noi suntem interesați să aducem turiști în Timișoara. Suntem de acord să începem cu această taxă, dar 2% este foarte mult pentru noi. Ne este foarte greu. Noi spunem să fie o taxă rezonabilă. Eu reprezint 22 de angajatori din acest domeniu al ospitalității, care-și plătesc impozitele la zi, sunt contribuabili pentru comunitatea timișoreană. Și impozitul pe clădiri ne afectează foarte mult, pentru că s-a dublat. Noi nu mai putem investi, nu ne mai putem pregăti pentru anul 2021, când Timișoara va deține titlul de Capitală Culturală Europeană. Trăim pentru a acoperi cheltuielile de funcționare. Suntem de acord să se majoreze, dar nu să se dubleze. Noi suntem o interfață în condițiile pregătirilor pentru Timișoara 2021. Dacă nu ne dezvoltăm și facem doar servicii de cantină, nu vom fi ce va trebui în anul 2021”, conform lui Corina Macri.

Nu mai sunt bani de investiţii

Opiniile ei au fost susţinute de alţi doi reprezentanţi ai acestui sector, care spun că au un grad de ocupare excelent, vorbim de un procentaj de 80% dintre camere permanent ocupate, dar aceasta, în loc să aducă venituri consistente proprietarului, asigură doar supravieţuirea la limită a afacerii. O altă deţinătoare a unei pensiuni, cu lacrimi în ochi, a spus că ea nu mai găseşte nicio soluţie, că nu mai poate investi în modernizarea spaţiilor, pentru că taxele şi creditele contractate efectiv o sufocă.

De cealaltă parte, Nicolae Robu şi-a apărat punctul de vedere şi i-a răspuns reprezentantei Horetim că taxa specială pentru promovarea turistică a fost introdusă cu scopul de a ajuta orașul.

„Plusul de venituri obținute din această taxă, evident că se folosește tot pentru promovarea turismului în oraș, direct sau indirect. Orașul devine mai atractiv dacă avem fonduri să-l modernizăm, să suținem o agendă culturală bogată. Vă promit că vom analiza bugetul per ansamblu și vom decide în consecință. La impozitul pe clădiri lucrurile rămân așa cum au fost stabilite, ar fi o perturbare foarte mare să le reducem”, a mai subliniat Nicolae Robu.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara

Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

robu si popoviciu

Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul

CSM Petrolul Ploieşti a redus din diferenţă în seria decisivă pentru rămânerea în liga de elită la baschet masculin. A fost 83-79 în meciul trei din seria cea mai bună din cinci partide, într-un joc disputat pe teren prahovean. După trei partide Timişoara rămâne în faţă, 2-1 la general. Partida disputată luni seara a fost...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deznodământul se amână. Timişoara pierde meciul 3 cu Ploieştiul
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Fostul secretar general al PNL Timiş, Alin Popoviciu a fost reprimit în PNL, cu braţele deschise. Popoviciu este considerat un apropiat al actualului preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga. În schimb, Cătălin Iapă, yesman-ul fostului preşedinte al PNL Timiş, Nicolae Robu, a fost refuzat. De asemenea, au fost respinse şi adeziunile de reintegrare în...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alin Popoviciu, reprimit în PNL. Cătălin Iapă, omul lui Nicolae Robu, refuzat
Specialişti aşteptaţi la un eveniment de tradiţe organizat sub egida UPT. Asociația de Sudură din România, în colaborare cu Universitatea Politehnica Timișoara, Academia de Științe Tehnice din România, Filiala Timișoara și Sucursala ASR Timișoara organizează, în zilele de 18-19 aprilie 2024, la Facultatea de Mecanică a UPT (Bd. Mihai Viteazu nr. 1), Conferința „SUDURA 2024”,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Eveniment ce aduce aminte de o tradiţie politehnică importantă, sudura
Școala generală nr. 1 din Timișoara, situată în Fabric, va fi transformată în școală verde inteligentă. Atingerea acestui deziderat va mai dura, deocamdată primăria a anunțat că va lansa licitația pentru găsirea unei firme care să se ocupe de proiectare și execuție. Investiția este finanțată din fonduri PNRR pe care Primăria Timișoara le-a atras anul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se lansează licitația pentru reabilitarea celei mai vechi școli generale din Timișoara
Titu Bojin nu mai candidează pentru preşedinţia CJ Timiş. S-o fi săturat şi el, după ce la ultimele alegeri locale a obţinut doar 4,06, pe atunci candidând pentru ALDE. Acum e lider judeţean al PUSL, partidul fondat şi controlat de fostul turnător la securitate Dan Voiculescu. Zilele trecute, Bojin a anunţat că PUSL nu va...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Jurnal de campanie (2). Timişul are o nouă „echipă câştigătoare”: Piedone-Bojin. Secta „Robiştilor” promovează unul dintre cele mai insalubre personaje din spaţiul public
Premisă: * Marile companii din IT&C din Statele Unite ale Americii au concediat zeci de mii de angajați în ultimele 18 luni; * Din experiența crizelor precedente, mișcările din piața globală se simt în România la o diferență cuprinsă între șase și nouă luni față de momentul declanșării în SUA; * Pentru a avea o...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Analiză: Valul de concedieri din SUA, în domeniul IT&C, nu s-a resimțit în vestul României. Rata de angajabilitate a studenților UPT aproape de 100%
Intrat în cursă perntru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei, Horia Bugarin afirmă că are de luptat cu cea mai mizerabilă campanie făcută până acum, în spatele căreia se ascund mafia imobiliară şi lumea interlopă. Principalul contracandidat al lui Bugarin este latifundiara Alina Sperlea (PSD-PNL), o afaceristă cu averea ascunsă.   Primarul Dumbrăviţei, Horia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Horia Bugarin intră oficial în cursa pentru un nou mandat de primar al Dumbrăviţei: “Haideți să ne opunem împreună mafiei imobiliare și interlopilor!”
Primăria Timișoara a anunțat amplasarea a nouă cișmele de apă potabilă  în 6 parcuri administrate municipalitate: Parcul Copiilor (2), Parcul Civic (3), Parcul Central (1), Parcul Alpinet (1), Parcul Catedralei (1), Parcul Adolescenței (1). Prima cișmea a fost deja montată în Parcul Adolescenței. În această săptămână, va fi dată în folosință și cea din Parcul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În șase parcuri din Timișoara vor fi amplasate cișmele cu apă potabilă
DRDP Timișoara a anunțat că în această seară (16 aprilie), de la ora 20 până la miezul nopții, 𝐬𝐢𝐬𝐭𝐞𝐦𝐮𝐥 𝐝𝐞 𝐞𝐦𝐢𝐭𝐞𝐫𝐞 𝐚 𝐫𝐨𝐯𝐢𝐧𝐢𝐞𝐭𝐞𝐥𝐨𝐫 𝐧𝐮 𝐯𝐚 funcționa în 𝐏𝐓𝐅 Moravița, 𝐏𝐓𝐅 Jimbolia și 𝐏𝐓𝐅 Cenad, din judetul Timiș, ca urmare a lucrărilor de îmbunătățire a infrastructurii rețelelor de comunicații de date puse la dispoziție de către...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se întrerupe temporar emiterea de roviniete în punctele de trecere a frontierei din Timiș
Top