Românii îşi aleg preşedintele pentru următorii cinci ani/UPDATE. Puţin peste nouă milioane de români au ieşit la vot până la ora 21

Alegeri

Alegeri

Pentru a doua oară, românii ies la vot pentru a desemna preşedintele care îi va conduce în următorii cinci ani. De la primele ore ale dimineţii, oamenii au mers la secţiile de votare pentru a-şi exprima opţiunea electorală.

Până la ora 9 a dimineţii din duminica celui de-al doilea tur al scrutinului votaseră deja 610.918 oameni, adică 3,35% din total persoane cu drept de vot. Lider al prezenţei este din nou Ilfov, cu 4,57%, urmat de Constanţa, cu 4,2%. Timişul e la jumătatea clasamentului.

În cel mai vestic judeţ al ţării au votat până la ora 9 3, 55% dintre votanţi, adică 18.508 persoane. La Timişoara votaseră 10.029 de persoane, adică 3,64%. Dobreştiul e liderul absolut, cu peste 50% din procente votanţi prezenţi, dar 11 din cei 16 votanţi sunt pe liste suplimentare.

UPDATE. Numărul românilor care au votat a depăşit două milioane

Românii vin în număr tot mai mare la urne. Datele oficiale prezentate de Biroul Electoral Central arată că la ora 11 au votat deja 2,076 milioane de oameni, ceea ce corespunde unei prezenţe la vot de 11,39%. Teleormanul e liderul de „audienţă”, cu 15,40% din votanţi prezenţi la secţiile de votare, urmat fiind de olt, cu 14,57%, respectiv Ilfov, cu 14,43%. ca şi număr efectiv de persoane, domină Bucureştiul, cu 189.538 de persoane, urmat de constanţa, cu 88.929 votanţi, şi Prahova, cu 81.867 votanţi.

Timişul avea la ora 11 73.743 de persoane, adică 11,80% din total persoane cu drept de vot, ceea ce plasează judeţul în prima parte a clasamentului, chiar pe şase în funcţie de numărul de votanţi efectivi. 10.650 de persoane au ales pe listele suplimentare. Aceasta se vede, desigur, în Dobreşti, localitatea natală a IPS Daniel, unde s-a ajuns deja la 96,77%, pentru că din cei 30 de votanţi 12 au fost pe listele permanente, iar 18 pe listele suplimentare.

La Timişoara numărul votanţilor a ajuns la 34.147, adică 12,40%, dintre care 4.796 pe liste suplimentare. Din nou secţiile de votare „ale studenţilor” adică cele de la Colegiul Ion Vidu (36,96%) şi cele două de la Cantina UPT (26,59%, respectiv 24,15%) ţin sus steagul prezenţei la urne.

UPDATE. Peste patru milioane de români şi-au exprimat opţiunea electorală

Orele prânzului au adus şi mai multe persoane la cabinele de vot. Numărul total al celor care au votat, la ora 13, a ajuns la 4,021 mlioane, adică 22,07%. puţin peste zece procente dintre aceştia, 466.797, au votat pe liste suplimentare, iar 22.519 au votat cu urna mobilă. Judeţul Ilfov trece în frunte, ca şi procentaj de prezenţă, cu 28.03%, urmat de Teleorman, cu 25,68%, şi Constanţa, cu 25,62%.

Timişul a avut la ora 13, 141.497 persoane care au votat, adică 22,64% din total persoane cu drept de vot. 21.358 de persoane au votat pe liste suplimentare, iar 1.209 cu urna mobilă. Dobreştiul a depăşit deja 100% prezenţă la urne, cu cei 33 de votanţi. Ca şi număr de persoane, cele mai multe voturi au fost exprimate la o secţie din Dimbrăviţa, cu 679 de electori, urmată de o secţie din Moşnişa Nouă, cu 656, şi prima secţie din Timişoara, cea a „studenţilor” de la Ion Vidu, cu 643 de persoane.

În Timişoara au votat un număr de 68.376 de persoane, respectiv 24,83%. dintre aceştia, 10.183 sunt votanţi pe listele suplimentare.

UPDATE. Mai mult de o treime dintre românii din ţară au votat

Până la ora 15 au votat un număr de 5,7 milioane de români, arată datele BEC. Aceasta înseamnă 31,39% din totalul persoanelor cu drept de vot. În Ilfov au votat 4016% dintre votanţi, în Braşov 36,06%, iar în Cluj 35,44%. Prin numărul celor prezenţi s-a depăşit prezenţa din primul tur.

În Timiş au votat 202.068 persoane, adică 32,33%. La Timişoara votaseră 202.068 sau 32,33% din total persoane. Trei secţii de vot depăşiseră 100%, Dobreşti (145,16%), Secţia de la Ion Vidu (139,62%), respectiv o secţie de la Cantina UPT (101,53%).

UPDATE. La ora 17 prezenţa la urne a depăşit 40 de procente

Numărul românilor care votează continuă să crească, la ora 17 erau înregistrate opţiunile electorale a 7,4 milioane de români, adică 40,66%. 889.807 de persoane votaseră pe liste suplimentare, iar 68.875 de persoane cu urna mobilă. Cele mai dezvoltate judeţe din ţară au şi cea mai mare prezenţă la vot: Ilfov – 52,32%, Cluj – 46,85%, Sibiu – 45,50%.

Timişul a ajuns la 265.409 persoane care au votat, adică 42,47% din total votanţi. La Timişoara au pus ştampila pe buletinul de vot 126.626 persoane, ceea ce corespunde unui procent de 45,99% din total. Secţiile de vot din Complexul Studenţesc rămân în topul prezenţei la urne, la Ion Vidu, aici s.a ajuns la 183,30%.

UPDATE. Peste nouă milioane de voturi exprimate în turul 2

La ora 19, în ţară votaseră un număr de 8,584 milioane de români, adică 47.12%, iar în străinătate 862.124. Peste un milion de votanţi fuseseră înregistraţi în secţiile de votare din ţară pe listele suplimentare, iar 77.971 cu urna mobilă. Şi la aceste alegeri au votat mai mult oamenii din mediul urban, 4,9 milioane, faţă de 3,6 în mediul rural. Ilfov a avut, procentual, cei mai mulţi votanţi, 63,10%, urmat de Cluj, cu 57,22%, şi Sibiu, cu 54,35%.

Timişul se menţine în prima parte a clasamentului prezenţei, la fel ca şi la scrutinele precedente. Sunt 320.739 votanţi înregistraţi, adică 51.32%. Secţia de la Colegiul Ion Vidu e performera zilei, cu 249,43%, urmată de secţia din Dobreşti, cu 209,67% şi una dintre cele două de la Cantina UPT, cu 192,89%.

Timişoara are până la ora 19 152.405 persoane care au votat, adică 55,36%. Au fost 28.547 votanţi pe listele suplimentare şi 1509 cu urna mobilă.

UPDATE. Puţin peste nouă milioane de români au ieşit la vot până la ora 21

La ora 21, datele Biroului Electoral Central arată că au fost la urnele de vot 9,086 milioane de români, adică 49,87% dintre cei cu drept de vot. În mediul urban au fost exprimate 5,255 milioane de voturi, iar din mediul rural 3,830 milioane. Pe liste suplimentare au votat 1,167 persoane, iar cu urna mobilă 79.587 persoane.

Judeţul Ilfov a avut cea mai mare prezenţă, cu 68,57%, fiind urmat de Cluj, cu 62,06%, şi Sibiu, cu 58,13%.

Timişul termină alegerile pe locul şase, cu 344.414 votanţi şi 55,11% prezenţă. 61.816 persoane au votat pe locuri suplimentare, iar 2.374 cu urna mobilă. Secţia cu cel mai mare procent de prezenţă a fost cea de la Colegiul Ion Vidu, cu 283,39%, iar cea care a avut cele mai multe voturi, numeric, a fost o altă secţie din Complexul Studenţesc, cea de la Cantina UPT, cu 2001 persoane.

În toate secţiile din Timişoara au votat 164.484 persoane, adică 59,74%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a senat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top