Grădina Taicii Domnului

Să nu ziceți că nu v-a zis Călin: apocalipsa după Viorica

Bun și inimos cum îl știm, Călin Dobra, președintele Consiliului Județean Timiș, a avertizat locuitorii județului Timiș că prin plecarea Vioricăi Dăncilă din fruntea guvernului și învestirea Executivului Orban (hopa, acuma are șanse?; parcă era exclus, ziceați până acum, voi, pesediștii) Timișul va avea de suferit prin efectele nefaste aduse proiectelor locale de aceste schimbări politice. Posibil, nu neg o astfel de posibilitate anunțată de experiența județului cu alte guvernări non-PSD de-alungul istoriei moderne. Există trei variante de lucru. Să se meargă ca și până acum pe pile politice și atunci Timișul a îmbulinat-o, căci nu are oamenii unși cu toate alifiile puturoase și îndemânarea să tragă sfori la București. Să facă liberalii, în sfârșit, o schimbare de mentalitate și să se meargă pe corecte, dar atunci să se considere că alte zone sunt prioritare, fiind mult mai sărace ca Banatul. Sau să se facă odată și-odată descentralizarea aia promisă și să primim ce ni se cuvine, după contribuție, în baza unui algoritm care să nu excludă principiul solidarității cu Moldova, de pildă.

Dintre cele trei posibilități, firește că vom nimeri pe a patra, că nu vor fi bani de investiții, după pârjolul lăsat de pesediști, dar combinat cu prima variantă, că doar nu credeți că un guvern provizoriu, cu liberali, tăriceni, udemeriști și băsești la butoane, va reuși să schimbe România. Astfel că proiectele Timișului vor avea de suferit, probabil, cum sună profeția președintelui CJ Timiș. Păi, bine, domle Dobra, acuma ne spuneți? De știam, nu ne mai doream atâta să cadă Guvernul Dăncilă! Dacă aveați cunoștință de pericolul ăsta, de ce naiba n-ați vorbit cu doamna Viorica, cu dl. Teodorovici, cu tânărul de la Dezvoltare să facă mai repede sala aia polivalentă și să nu ne lase pe mâna liberalilor? De ce n-ați tras de guvernanți să le spuneți ce pericol ne paște în vestul extrem al țării, că vine Șică Orban să ne oprească proiectele, iar noi să rămânem fără stadion, fără centură, fără poduri peste Bega, fără legătura cu A1, fără autostradă spre Belgrad, fără aquapark și fără spitalul regional șters oricum și de pesediști de pe listă?

Fac un apel pe această cale la toți alegătorii de bună credință să-și pună mintea la contribuție. Au și ei două variante. Să nu voteze în toate alegerile ce vor veni partide ca PNL, USR, PMP, pe ideea că ele ar putea să ne faulteze la proiecte – căci „toate partidele sunt la fel”, nu-i așa? – sau să nu voteze PSD-ul care ar fi putut face mai multe lucruri pentru Timiș, dar nu le-a făcut. De ce nu le-a făcut timp de trei ani, de cinci ani, de zece ani? De-al dracului sau cum? Domle Dobra, stimate președinte CJ Timiș, șă știți că mai abitir mă enervez pe ăla care zice că poate, știe, dar uite că n-a făcut, decât să ghicesc că ala de vine e mai prost ca ăla de dinainte. Dacă v-ar vota lumea pentru a continua proiectele fără sincope, așa cum spuneți că ar fi cu un guvern PSD, atunci când o să faceți toate astea promise? Până toamna viitoare faceți ceva, că și atunci sunt alegeri? Că tare mi-e teamă că vine scrutinul parlamentar din 2024 și poate dumneavoastră sau alt președinte de filială PSD Timiș veți veni să ne spuneți ce multe ar face PSD-ul, stadion, sală, centură, dacă n-ar pica nici atunci de la guvernare. Să ne ferească Dumnezeu de atâta „bine”!

P.S. Poate va lăcrima cineva după doamna premier Dăncilă, după ce i-a făcut cadou primarului Robu o declarația de toată frumusețea. Cea cu alegerea locației Timișoara în locul Girocului pesedist în ceea ce privește sala polivalentă de 16.000 de locuri. Vă dați seama ce oameni sunt pesediștii ăștia?! Câtă corectitudine la ei! Au ales total apolitic, nu i-a dat dreptate lui Călin Dobra al lor, dar au ales rece, profesionist, ca Lae Robu, dușmanul politic. Ce distractiv! Dacă vrea, Viorica Dăncilă poate alege și locația stației spațiale americane, în aceeași măsură mai poate influența ceva femeia asta. E mai convenabil să încerce să excite două sute de mii de timișoreni cu drept de vot, decât să facă pe plac câtorva mii de giroceni plictisiți. Să avem noi ce înjura dacă liberalii vor tăia de voie, de nevoie investițiile, să nu mai facă sala, ca să dea salariile stabilite de pesediști în Black Friday-ul guvernamental cu care ne-am pricopsit în ultimii trei ani. Urmează Halloween-ul prelungit.

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Contractul de închiriere a fostei florării din Piața Operei către o asociație din Giarmata a fost contestată de PNL la Prefectură

Disputa pe hotărârea de consiliu local care aproba alocarea fostei florării din Piața Operei către…

7 ore ago

Doi tineri viole(n)ți au fost reținuți în cazul bătăii din Complex

În urma investigațiilor efectuate de către polițiști, au fost identificați doi tineri de 22 de…

7 ore ago

Încep înscrierile la cea de a noua ediție a proiectului „LA PAS – Educație pentru schimbare”

Zece proiecte care promovează consumul responsabil, alimentația sănătoasă, combaterea risipei alimentare și moda sustenabilă vor…

8 ore ago

La Timișoara se plătesc cele mai mici chirii, raportat la veniturile realizate de chiriași

Timișorenii care stau în chirie într-un apartament din oraș beneficiază, ca urmare a nivelului chiriilor…

9 ore ago

Timişoara are Registru Local al Spațiilor Verzi. Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare inventariate

Aproape 180.000 de arbori și 627 de hectare de zone verzi sunt inventariate în Registrul…

11 ore ago

Politehnica se pregătește de mâine în Antalya, acolo unde va juca următoarele trei partide amicale

În perioada 3-14 februarie Politehnica va efectua cantonamentul de iarnă în regiunea Antalya, din Turcia.…

12 ore ago