Sala Filarmonicii se schimbă total la reabilitare. Noile materiale folosite vor îmbunătăţi acustica

Reabilitare Filarmonica

Reabilitare Filarmonica

După episodul manelelor, primarul Timişoarei, Nicolae Robu revine, de această de partea „cultă” a culturii şi prezintă o serie de noi informaţii legate de reabilitarea clădirii Filarmonicii şi a grădinii de vară. De această dată vedem şi imagini din interiorul clădirii, respectiv despre cum ar urma să arate sala conform proiectului.

Informaţiile prezentate de edilul-şef abordează şi una dintre problemele ridicate de sindicatul din cadrul Filarmonicii Banatul, cea a acusticii sălii. Iar pentru a se obţine acustica dorită se vor schimba finisajele pardoselilor, pereţilor, scaunele, dar intervenţiile se vor face şi asupra scenei şi a formei tavanului.

O altă intervenţie interesantă vizează „eliminarea extinderii din anii 1970”, deci ne putem aştepta ca imaginea pe care o avem asupra Capitolului să dispară…

„Se vor face Iucrări de reparații și consolidare pentru punerea în siguranță a imobilului, pentru acțiuni seismice, conform cerințelor din expertiza tehnică.
De asemenea, propunerea vizează reabilitarea fațadelor: în zona accesului pricipal se va elibera fațada prin eliminarea extinderii din anii 1970. Deși această extindere a fost proiectată de către cunoscutul arhitect Șerban Sturza, ea a fost potrivită pentru a răspunde funcțiunii din acea perioadă, de cinema și se considera potrivit ca fațada principală sa revină la forma sa inițială. Se va înlocui tâmplăria întregului ansamblu cu altă tâmplărie din lemn, cu geam termoizolant. Se va înlocui învelitoarea din țiglă și se va reabilita șarpanta. Se vor reface toate finisajele interioare, după ce se vor finaliza intervențiile structurale. Se va igieniza, hidroizola și reabilita subsolul și mansarda , creând astfel spații suplimentare necesare, în vederea funcționării la cerințele actuale”, spune Robu.

După cum spuneam, intervenţiile vor viza mai ales acustica sălii.

„Intervențiile principale se vor concentra pe sala de concerte. Fiind o sală proiectată inițial pentru funcțiunea de cinema, propunerea va răspunde la cel mai înalt nivel cerințelor funțiunii actuale, de filarmonică. Conform studiului acustic efectuat, se vor schimba finisajele padoselilor, pereților, scaunele și se va interveni asupra scenei și asupra formei tavanului. Instalațiile de sunet și lumini vor fi cele mai performante, scopul întregii intervenții fiind de a avea o sală de concerte modernă, performantă, în limita spatiului existent. Sala va avea un număr aproximativ de 850 locuri. Se dorește și extinderea scenei, se vor căuta soluții în acest scop”, mai spune Robu.
La grădina de vară se va construi un amfiteatru nou, ceea ce există acum fiind prea degradat. Iar acesta va fi acoperit, cu o structură uşoară din pânză

„Intervențiile propuse pe zona grădinii de vară au scopul de a oferi un potențial maxim de folosire al spațiului amenajat în cadrul ei și aferent acesteia. Datorită gradului ridicat de deterioare al elementelor constructive (scări, gradene, parapeți, jardiniere) și a formei neregulate a amfiteatrului exterior, se va construi un amfiteatru nou, din beton, pe aceeasi amprentă, fara a afecta arborii existenți. La baza lui înspre curtea creată cu clădirea Filarmonicii și accesul principal vor fi amenajate o cafenea, un info-point, un gift-shop și grupuri sanitare. Fiind spații semi-publice, accesul va fi liber , cu anume restricții doar în cadrul evenimentelor organizate. Spațiile verzi și aleile vor fi reamenajate, cu locuri de stat și mobilier urban. Amfiteatrul va fi acoperit în funcție de condițiile meteo ( ploaie sau soare puternic ) cu o structură ușoară din pânze, susținute de o structura metalică, pe care vor fi aplasate sistemele noi de lumini și sunet”, mai aflăm din cele anunţate de primar.

Proiectul iniţial de reabilitare era unul mult mai îndrăzneţ, includea multă sticlă, inclusiv pe faţada clădirii, dar ideea nu a fost agreată de cei de la Cultură, spunea Nicolae Robu, la finalul lui septembrie

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO

Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Pregătirile pentru organizarea Forumului Internațional de Afaceri Timișoara,  premieră CCIA Timiș în sistemul cameral românesc și european, se apropie de final.  Din cele 7 țări participante, s-au înregistrat până în prezent pentru întâlnirile B2B peste 90 de companii din străinătate – Serbia (32), Turcia (20), Germania (19, inclusiv membri AHK), Polonia (11),  Italia (10, inclusiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Peste 200 de lideri de afaceri europeni sunt așteptați la Forumul Internațional de Afaceri Timișoara
Consilierii locali vor avea de aprobat tarifele pe care adăpostul public de câini urmează să îl perceapă proprietarilor animalelor pierdute și ajunse în acest adăpost. Pentru fiecare zi de ”cazare” urmează să fie solicitați bani, la fel și pentru operațiuni medicale. În conformitate cu prevederile O.U.G. nr. 155/2001, privind aprobarea programului de gestionare a câinilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara stabilește tarifele percepute celor care își recuperează câinii pierduți și ajunși în adăpostul public
Uniunea Democrată a Maghiarilor din România, filiala Timiș a decis să meargă, la alegerile pentru funcția de președinte al consiliului județean, pe candidatul propus de alianța PSD – PNL și nu pe cel propus de cea din care face parte la nivelul Timișoarei, deci îl vor susține pe Alfred Simonis. Decizia nu aduce nicio atingere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UDMR Timiș a decis și a luat o decizie pragmatică. Îl susține pe Alfred Simonis la șefia CJT 
Soluția provizorie a liniei continue trasată pe întreaga lungime a centurii de ocolire a Timișoarei devine definitivă. De marți va începe montarea de parapet de beton de tip New Jersey pe zona mediană a drumului. Decizia a fost luată de comun acord cu Inspectoratul de Poliție Județean Timiș încă de anii trecuți, pentru a obliga conducătorii...
Citeşte tot articolul Citeste articolul De azi se montează parapet de beton pe toată Centura Nord de ocolire a Timișoarei
Anul acesta Iulius Town Timișoara vă încurajează să fiți „De Paște, mereu împreună!”. Au fost pregătite cadouri pentru toată familia, iar cei mai norocoși pot câștiga, pe lângă premiile zilnice din cadrul campaniei, vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia. Până pe 3 mai 2024, toate ajutoarele Iepurașului care fac shopping la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ajutoarele Iepurașului sunt recompensate la sesiunile de shopping din Iulius Town, cu 1.400 de premii pe loc sau 3 vouchere în valoare de 1.000 de euro la Bijuteria Gia
Ajuns la cea de-a V-a ediţie, festivalul „Aero West Bike Fest” va aduce pe scena amplasată la Aerodromul din Buziaş emblematica trupă a rock-ului românesc şi timişorean, Cargo. Concertul legendarului grup va avea loc în prima  zi a festivalului, pe 24 mai. Primăria și Consiliul Local Buziaș, în colaborare cu Aerodromul Aero West Buziaș și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Legendarul grup Cargo va cânta la Buziaş, pe 24 mai, la “Aero West Bike Fest”
Facultatea de Arhitectură și Urbanism a Universității Politehnica Timișoara, cu susținerea Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică de la Veneţia, a participat la Milano Design Week, în perioada 15-21 aprilie 2024, cu proiectul „SIT WITH ME”, prezentat la BASE Milano. Într-o lume acaparată de tehnologie, expoziția prezintă mici obiecte de stat, originale, realizate de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Studenţii de la Arhitectură s-au remarcat la Milano Design Week 2024
Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis îl acuză pe Alin Nica, preşedintele CJ Timiş, că încearcă să saboteze orice proiect major al Timişoarei care nu-i aparţine. El a făcut referire la faptul că Nica  pus cu greu la dispoziţia Guvernului Sala Multifuncțională a CJ Timiş pentru desfăşuraea şedinţei Executivului care va avea loc joi. Joi, săptămânala...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis, atac la Alin Nica: “Încearcă să-și mascheze incompetența blocând și sabotând orice proiect susținut de oricine altcineva în afară de el”
Actualul președinte al CJ Timiș, Alin Nica, consideră că organizarea ședinței de guvern, joi, la Timișoara, este o întâlnire în scop electoral, deci ar fi trebuit să aibă loc la sediul PSD. Chiar și așa, spune că CJT va pune la dispoziția celor din guvern Sala Multifuncțională. Nica nu crede că modul în care întâlnirea...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Deși supărat pentru modul de anunțare, Alin Nica dă Sala Multifuncțională pentru ședința de guvern
Timişorenii iubesc mersul pe bicicletă, iar asta s-a văzut în weekend, odată cu desfăşurarea unei tradiţionale curse cicliste. Peste 500 de iubitori ai pedalării, de toate vârstele, dar și susținătorii acestora au venit la cea de-a III-a ediție a competiției cicliste Poli Bike Challenge, eveniment organizat de Universitatea Politehnica Timișoara împreună cu Asociația Club Sportiv...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Animaţie în centrul Timişoarei, odată cu disputarea unei super-ediţii a Poli Bike Challenge/FOTO
Top