Şi scorul contează!

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

După două săptămâni de campanie, la fel de anostă precum cea dinaintea primului tur de scrutin, dacă excludem derapajele PRM-iste ale Olguţei Vasilescu şi valul de minciuni deversat de PSD, duminică va avea loc marea finală pentru Palatul Cotroceni. Pentru prima dată după anul 2000, când în turul doi al alegerilor prezidenţiale, se confruntau Ion Iliescu şi Vadim Tudor, şi de această dată câştigătorul este deja cunoscut. De fapt era cunoscut dinaintea primului tur de scrutin, în pofida unor scenarii de genul Lebăda Neagră vânturate de tot felul de „analişti” şi băgători de seamă, cu toţii „mari luptători” cu „Statul paralel”.

Aşadar, Iohannis va primi duminică votul românilor pentru un al doilea mandat. Şi nu fiindcă ar fi avut un prim mandat fenomenal. A fost de multe ori absent, atunci când era nevoie de el. Românii l-au vrut mult mai prezent în viaţa publică în tot acest coşmar prin care a trecut România după 2017. Atunci când majoritatea toxică din parlament distrugeau legile justiţiei. Atunci când aceeaşi guvernare întorcea spatele Europei, doar pentru a-şi apăra borfaşii. E adevărat, a apărut în momente extrem de dificile („elefanţii” de sub masa lui Sorin Grindeanu). Datorită unor intervenţii ale sale România n-a fost îngenunchiată total de Dragnea şi slugile sale. Dar pentru mulţi a fost însă prea puţin. Nu mai discut că tot Iohannis a numit-o premier pe această catastrofă naturală numită Viorica Dăncilă. Pe de altă parte, în politica externă, Iohannis a marcat un parcurs corect, clar pro euro-atlantic. A fost un preşedinte cu care nu-ţi era ruşine când te reprezenta în afara graniţelor ţării, lucru care nu se poate spune de un premier care „hăhăia” englezeşte sau la Podgorica se credea în Pristina.

De cealaltă parte avem un tonomat stricat, care orice ai întreba îţi răspunde cam aceleaşi lucruri. Întrebi cum a ajuns fiul la Curtea de Conturi, îşi spune că Iohannis are şase case. Întrebi de Ordonanţa 13, îţi spune că Iohannis o jigneşte fiindcă e femeie. Mai lipsea să spună că Iohannis a modificat matematica, punând „pi”-ul lângă „r” pătrat, ca să nu-i iasă ei răspunsul cu aria cercului. Cât despre turuiala exasperantă cu „Am mărit salariile, am mărit pensiile”, comentariul cel mai elocvent a fost al lui Mihai Daraban, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie a României: „Ca să măreşti salariile nesustenabil, nu-ţi trebuie decât, cel mult, patru clase primare”. Una peste alta, un personaj care atunci când ajungea în afara ţării îţi băgai capul în pământ de ruşine. Şi asta dincolo de paradele patriotarde atât ale candidatei, cât şi ale olguţelor, nicolicilor, codrinilor, mitralierelor şi ale altor anomalii ale naturii.

De fapt, duminică, nu avem de ales, precum în 2000, între două rele. Avem de ales între un rău absolut şi o oarecare normalitate. Şi da, normalitatea va învinge. Important este şi cum. După aproape trei ani de involuţie în relaţia cu Europa civilizată, românii trebuie să demonstreze că sunt un popor european. De acea scorul contează foarte mult. Dacă Dăncilă obţine peste 40%, se poate spune că nu ne-am vindecat complet de trauma ultimilor ani. Nu ne-am detaşat complet de borfaşii şi infractorii care au încrcat să confişte România.

Votul de duminică nu e pentru Iohannis în primul rând, ci un exerciţiu de exorcizare, de alungare a demonilor care au cotropit România. Şi pentru asta, prezenţa la vot trebuie să fie cât mai mare. Stând acasă, dai indirect un vot pentru Dragnea, Dăncilă, Codrin, Pandele, Nicolicea, Iordache, Mitralieră şi multor altor apărători ai criminalilor, violatorilor, tâlharilor şi hoţilor. 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Jurj Gabor a spus: (noiembrie 23rd, 2019 at 16:07 )

Foarte bun articolul si cu substrat! Insa voi ziaristii de la debanat trebuie sa va revizuiti atitudinea in ceea ce inseamna Poli Timisoara. Pana anu trecut era ACSu, acum ati intors macazu!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Titu Bojin ALDE
Titi Bojin

Cele mai citite articole


Adrian Pau
Adrian Pau

Administratie vezi arhiva Administratie

Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Sport vezi arhiva Sport

simona halep

Regina Romei! Simona Halep se impune ușor într-o finală mai scurtă decât era de așteptat

De jumătate de oră a avut nevoie Simona pentru a tranșa finala de la Roma contra campioanei en-titre, Karolina Pliskova. Simo a fost pe val în primul set, pe care l-a jucat perfect, 6-0 în 19 minute… Au mai urmat doar 11 minute de joc 2-1 pentru româncă, după care cehoiaca s-a retras din cauze...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Regina Romei! Simona Halep se impune ușor într-o finală mai scurtă decât era de așteptat
iulius-town-aniversare_2020_728x90

Social vezi arhiva Social

politia de frontiera

Arest preventiv pentru un sârb, călăuză pentru 9 sirieni care încercau să treacă ilegal frontiera spre Vestul Europei

Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiei 3 – Poliţia Rurală Sânandrei, au depistat într-un autoturism un cetăţean sârb care încerca să sprijine nouă sirieni în încercarea de a trece ilegal frontiera. Poliţiştii de frontieră au depistat, în 20 septembrie, la ora 4.00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arest preventiv pentru un sârb, călăuză pentru 9 sirieni care încercau să treacă ilegal frontiera spre Vestul Europei
dermaskin-orizontal
Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

Restart Energy

Liberalizarea pieței de energie. Alege un furnizor cu prețuri competitive, dar orientat spre oameni (Advertorial)

Schimbarea furnizorului de energie este un subiect pe care mulți dintre români nu îl iau, încă, în considerare, deși ar trebui, deoarece liberalizarea pieţei de energie și gaz aduce în prim-plan analiza avantajelor furnizorului şi reducerea costurilor. Fie că rămân la acelaşi furnizor, dar trec pe contracte pe piaţa liberă, fie că schimbă şi furnizorul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalizarea pieței de energie. Alege un furnizor cu prețuri competitive, dar orientat spre oameni (Advertorial)

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

După ce a fost adoptat scenariul roșu, adică elevii învață online, la Liceul Logos și la Școala nr. 19 Timișoara, din cauza cazurilor de coronavirus, acum, acest scenariu s-ar putea adopta și la Liceul Grigore Moisil, pentru clase de liceu. Trei elevi au fost depistați, în ultimele zile, la Liceul „Grigore Moisil”, cu Covid-19 –...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Elevi depistați cu coronavirus la Liceul “Grigore Moisil”. Ar putea fi adoptat scenariul roşu şi aici
Mai mulţi consilieri locali s-au certat aproape o oră în ceea ce ar putea fi (probabil) ultima şedinţă a actualului plen, pe un proiect de parteneriat cu clujenii de la Untold. Aceştia au cerut un acord e principiu din partea municipalităţii pentru a se gândi cum să facă un festival la Timişoara. Într-un mod cu...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un posibil Untold de Timişoara a tulburat apele în Consiliul Local. Clujenii vor un „cârlig” pentru a face ceva la Timişoara
“Îi felicit pe Freddy, Călin, Voichița, pentru listele cu care vin în fața alegătorilor. O să vedeți că sunt cele mai bune liste. Nu avem condamnați penal ca alții pe aceste liste, nu avem traseiști, dar avem specialiști și oameni noi, dar și oameni care știu foarte bine administrație. Vă felicit pentru modul în care...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Profesionişti din diverse domenii se regăsesc pe lista de candidaţi a PSD Timiş pentru Consiliul Judeţean Timiş (P)
Poliţiştii de frontieră de la Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, în cooperare cu lucrători din cadrul Secţiei 3 – Poliţia Rurală Sânandrei, au depistat într-un autoturism un cetăţean sârb care încerca să sprijine nouă sirieni în încercarea de a trece ilegal frontiera. Poliţiştii de frontieră au depistat, în 20 septembrie, la ora 4.00,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Arest preventiv pentru un sârb, călăuză pentru 9 sirieni care încercau să treacă ilegal frontiera spre Vestul Europei
Preşedintele Klaus Iohannis va ajunge mâine la Timişoara, unde va participa la un eveniment dedicat aniversării a două decenii de la deschiderea fabricii Continental. Preşedintele nu va avea întâlniri politice. Şeful statului va participa, marţi, la Timişoara, la un eveniment dedicat împlinirii a 20 de ani de la înfiinţarea fabricii Continental, investiţie a concernului german...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Klaus Iohannis vine marţi la Timişoara. Participă la aniversarea Continental
Schimbarea furnizorului de energie este un subiect pe care mulți dintre români nu îl iau, încă, în considerare, deși ar trebui, deoarece liberalizarea pieţei de energie și gaz aduce în prim-plan analiza avantajelor furnizorului şi reducerea costurilor. Fie că rămân la acelaşi furnizor, dar trec pe contracte pe piaţa liberă, fie că schimbă şi furnizorul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Liberalizarea pieței de energie. Alege un furnizor cu prețuri competitive, dar orientat spre oameni (Advertorial)
Participanţii la ediţia din acest an a UVT Liberty Marathon vor fi răsplătiți cu o medalie semnată de Camelia Potec. Aceste curse au diferite lungimi, de la 2 la 42 km. Fiecare va primi o medalie semnată de Camelia Potec, campioană olimpică la natație (medalia de aur la înot în cadrul Jocurilor Olimpice de la...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregăteşte noua ediţie a Liberty Marathon Timişoara. Participanţii primesc o medalie semnată Camelia Potec
500 de studenţi au participat la ceremonia de absolvire a cursurilor Universităţii Politehnica Timişoara Stadionul Ştiinţa a fost ales de cei de la Universitatea Politehnica Timişoara pentru a găzdui ediţia din acest an a ceremoniei organizate de instituţie pentru absolvenţii anului precedent. 500 dintre cei care au urmat cursurile UPT, promoția 2020, au fost prezenți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 500 de studenţi au participat la ceremonia de absolvire a cursurilor Universităţii Politehnica Timişoara/FOTO
Top