Timişoreanul Marcel Miclău, “descoperit” de noul ministru al Muncii într-un CA al unui institut de cercetare

Marcel Miclau

Marcel Miclau

Ministrul Muncii, Violeta Alexandru, a făcut publică o listă cu PSD-iştii din minister plantaţi de Lia Olguţa Vasilescu si Marius Budai prin consilii de administraţie ale unor institute de cercetare, cu care n-au nicio legătură.. Pe această listă se regăseşte şi timişoreanul Marcel Miclău, membru în CA al INCEMC.

Ce legătură are Ministerul Muncii cu Institutul Național de Cercetare pentru Electrochimie și Materie Condensată (INCEMC)? Aparent nici una. Şi totuşi, foştii miniştrii PSD-işti ai Muncii, Lia Olguţa Vasilescu sau Marius Budăi, au găsit de cuviinţă că trebuie să fie o legătură. Astfel că timişoreanul Marcel Miclău a fost numit în Consiliul de Administraţie al INCEMC. Cunsoscut membru PSD, retras însă din prim-planul vieţii politice, Miclău este în acest moment secretar general al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă (ANOFM), funcţie în care a fost numit de Viorica Dăncilă în septembrie 2018. De altfel, Miclău a fost şi preşedinte  al ANOFM, funcţie din care a fost demis chiar de Sorin Grindeanu pe când era premier, dar şi şef al AJOFM Timiş.

Numele lui Marcel Miclău apare pe o listă mai lungă cu angajaţi ai ministerului plasaţi în tot felul de CA-uri ale unor institute de cercetare, listă făcută publică de ministrul Muncii, Violeta Alexandru. Printre ei şi foşti consilieri personali ai Olguţei Vasilescu.

Transparență totală în cheltuirea banilor publici. Despre angajații Ministerului Muncii și Protecției Sociale în Consilii de Administrație. Public lista lor, așa cum m-am angajat că fac încă de la audierea din Comisiile de specialitate ale Parlamentului. Demisia sau demiterea, după caz, a unor oameni din Minister (o bună parte consilieri, numiți politic) văd că nu a reușit să îi facă să se simtă obligați să se retragă și din Consiliile de Administrație ale institutelor de cercetare.  De exemplu, Cristian Vasilcoiu, fost consilier al fostului Ministru al Muncii, O. Vasilescu, la Institutul Național Pentru Textile și Pielărie și în trecut, la Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Mecatronică și Tehnica Măsurării.  Sau Ion Gibescu, director de cabinet al fostului Ministru, la Institutul Național de Cercetare pentru Tehnologii Izotopice și Moleculare. 1709 Lei/ lună este indemnizația la Institutul Național de Cercetare Științifică în domeniul Muncii și Protecției Sociale, singurul din listă aflat în subordinea directă a ministerului. Pentru toate celelalte am solicitat informațiile Ministerului Educației și le vom publica îndată ce le primim“, a scris, pe Facebook, noul ministru al Muncii. 

 

 

 

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie

Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Linia feroviară dintre Caransebeș și Craiova va beneficia de 20 de miliarde de lei în vederea reabilitării. Proiectul era blocat, fiind necesară actualizarea indicatorilor tehnico-economici. De asemenea, a fost emisă autorizația de construire pentru alte două tronsoane de cale ferată, aflate între Ronaț Triaj/Timișoara și Glogovăț/Arad. Majorarea prețurilor la materialele de construcții, a transporturilor și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pot demara lucrările de reabilitare pe sute de kilometri din calea ferată dintre Craiova și Arad

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Primăria Timișoara semnează protocoale cu propriile departamente, pentru a putea să rezolve mai rapid problema mașinilor care sunt folosite la transportul ilegal de deșeuri. Oficial, parteneriatul semnat cu Poliția Locală și Serviciul Public de Interes Local pentru Administrarea Parcărilor Publice TIMPARK a fost pus la punct ”pentru a descuraja fenomenul abandonului de deșeuri”. Consilierii locali...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria bate palma cu propriile departamente. Timpark și Poliția Locală vor confisca vehiculele ce transportă deșeuri ilegal
USR a rezolvat în timp record problema înlocuirii demisionatei Ana Munteanu din Consiliul Local Timișoara, iar înlocuitorul acesteia a depus jurământul pe postul preluat în cursul zilei de luni. Partidul rămăsese cu un consilier local în minus în CLT, în februarie, după ce controversata Ana Munteanu și-a dat demisia de pe postul oferit de alegători,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Înlocuitorul Anei Munteanu a depus jurământul pe locul rămas liber în consiliul local
Finalizat în urmă cu patru luni, primul spital construit în România din fonduri private, nu poate fi încă deschis din cauza unor proceduri birocratice, lucru care l-a indignat foarte mult pe senatorul USR de Timiş, Raoul Trifan.  În urmă cu patru luni Asociaţia “Dăruiește Viață” a finalizat primul spital construit în România pentru copiii bolnavi...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Raoul Trifan, revoltat: “Rafila, nu mai ține închis spitalul pentru copiii cu cancer!”
Seria SCM winsed.swiss Mozzart Bet Timișoara – CSM Ploiești, din play-out-ul Ligii Naționale, se mută în Prahova. După ce și-a consumat primele două episoade la Arad și Timișoara, seria „trei din cinci” continuă la sala Olimpia din Ploiești. Rezultatele de săptămâna trecută, 72-65 și 74-69, au fost cele mai strânse din totalul de patru înfruntări...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Leii pleacă la Ploiești cu 2-0 la general şi mai au nevoie de o victorie
SCM Politehnica Timișoara a jucat pe terenul echipei CSM Vaslui, în etapa a XXIII-a a Ligii Naționale de handbal masculin. Meciul era vital pentru ambele echipele aflate în zona inferioară a clasamentului. Prima repriză a fost foarte echilibrată, chiar dacă gazdele s-au desprins la 5-2, în minutul 8. Reușitele lui Marjanovic, din 7 metri, și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Pas uriaş spre salvarea de la retrogradare
Duminică spre seară, polițiștii Biroului Rutier au fost sesizați cu privire la un accident rutier care ar fi avut loc pe raza localității Chișoda. Polițiștii s-au deplasat de urgență la fața locului, unde au constatat faptul că, o femeie în vârstă de 36 de ani a condus un autoturism pe strada Cooperatorilor din localitatea Chișoda...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Femeie ucisă pe trecerea de pietoni în Chişoda
Top