Tramvaie turceşti versus tramvaie româneşti. Cele produse la Arad vor dota toate oraşele din Alianţa Vestului, dar nu şi Timişoara

tramvai fabricate la Arad

tramvai fabricate la Arad

Dacă Timişoara a ales să achiziţioneze tramvaie noi produse în Turcia, partenerii din alianţa Vestului se vor dota cu mijloace de transport româneşti, realizate la Arad. Cu motorizări şi comandă realizată de germanii de la Siemens, tramvaiele din oraşul de pe Mureş vor circula în anii viitori atât în oraşul gazdă, dar şi în Oradea sau Cluj.

Au licitat şi au câştigat, toate oraşele din Alianţa Vestului. Desigur, cu o excepţie, Timişoara. Vorbim despre arădenii de la Astra Vagoane Călători, care vor dota Aradul, Oradea şi Clujul cu tramvaie noi nouţe.

„Avem comenzi până în anul 2023. acum, pe linia de producţie vedeţi tramvaiele Imperio, care vor circula la Arad”, am aflat de la Gheorghe Florin Sârbu.
Moderne, cu comandă şi motorizare nemţească, noile tramvaie nu vor ajunge în două dintre marile oraşe ale României, deşi vorbim despre comenzi importante. Timişoara şi Bucureşti au ales, ambele, să se doteze cu produse turceşti. Oraşul de pe Bega a decis că noile tramvaie au nevoie de baterii electrice care să asigure independenţa tramvaielor pe zeci de kilometri. Ei bine, arădenii nu au ştiut că reţeaua de alimentare „pică” pe zeci de kilometri, chiar dacă vorbim de România, şi nu au tramvaie cu asemenea baterii.

Cele două fabrici ale societăţii Astra, ambele în Arad, sunt în acest moment pline de carcasele viitoarelor tramvaie. La fabrica unde se realizează de ani buni vagoanele de cale ferată care sunt utilizate în întreaga lume se realizează structura tramvaiului.

„Metalul din care se fac aceste tramvaie este aproape integral importat. Aceasta pentru că au o mare concentraţie de cupru, ele trebuie să reziste zeci de ani de zile. Iar producătorii din România nu pot face asemenea materiale”, ne-a mai declarat Gheorghe Florin Sârbu.

După ce sunt realizate carcasele, acestea sunt transportate la cel de-al doilea sediu arădean, fosta fabrică „Strungul”, iar aici tramvaiele devin…tramvaie. Începe montarea ferestrelor, a interiorului tramvaiului, dar, mai ales, a motorizării acestuia şi a modulului de control, nişte „cutii” intalate pe acoperişul tramvaielor şi care asigură efectiv conducerea mijlocului de transport. Marfă „fină”, aceste componente vin de la Siemens, din Germania, oferind performanţe sporite garniturilor.

Produse româneşti, toată lumea e fericită

Dacă un producător român o duce bine, o duc bine şi cei aflaţi în spatele acestuia. Vorbim despre furnizori de piese şi componente. Banii nu mai pleacă afară, economia creşte, oamenii au de lucru. Cam aceasta e şi situaţia la producătorul arădean de tramvaie. Deşi are comenzi, fabrica putea face faţă cu succes unor comenzi mai mari. Într-adevăr, piaţa dictează şi libera concurenţă decide câştigătorii. Şi condiţiile speciale din caietele de sarcini.
„S-a spus că nu am putea face faţă comenzilor. Nu este aşa, în mod normal noi ar trebui să fim integratorii. Să fie producători români care produc piesele şi subansamblele, iar noi să le montăm”, ne spune directorul general al Astra Vagoane Călători.

Pentru arădeni urmează acum un nou oraş unde va dota municipalitatea cu tramvaie noi. Galaţiul ar putea beneficia de una dintre „cunoştinţele” mai vechi a timişorenilor. Mulţi sunt cei care mai ţin minte tramvaiul „Autentic” care a circulat pe linia 9 din Timişoara. Ei bine, acest model ar putea fi cel ales pentru Galaţi.

„Modelul Autentic este un produs integral conceput şi realizat de noi. A circulat timp de şase luni la Timişoara, în teste. Oamenii stăteau în staţii şi aşteptau, treceau alte tramvaie, pentru a se putea urca şi circula cu garnitura noastră. Preţul acestui tramvai este mai mic decât cele realizate cu nemţii, au fost special realizate pentru a avea acest preţ, pentru oraşele care nu au fonduri multe. Din păcate, nu a fost luat în considerare acest lucru”, a mai declarat Gheorghe Florin Sârbu.

Activitatea arădenilor merge mai departe, comenzile sunt îndeajuns, până în anul 2023 e de lucru, spune directorul. Sigur şi alte comenzi vor urma, tramvaiele sunt doar o parte din activitate, la Arad se realizează şi se întreţin vagoane de cale ferată, iar fabrica e plină de asemenea vagoane aflate în lucru.

Pentru a face faţă, fabrica a făcut angajări din Vietnam, în halele unităţii sunt uşor de recunoscut asiaticii îmbrăcaţi în salopete de culoare roşie.
Timişoara va mai aştepta aproximativ doi ani până la venirea primului tramvai turcesc, acesta nici nu este omologat ca şi tip, acesta va fi testat pe liniile din oraş pentru a putea fi produs în serie. Dar, important, la final va putea merge zeci de kilometri pe traseu fără să aibă nevoie de curentul de la reţea!

Etichete , ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

4 comentarii pentru acest articol

Mihai a spus: (noiembrie 22nd, 2019 at 10:08 )

Tramvaiele „turcești” sunt produse de o firmă germano-turcă cu motoare… Siemens. Au fost vândute în multe țări, inclusiv US, Germania, Grecia și altele. Dar, nu asta e important, deși pentru români este, ci tehnologia folosită: una modernă ce se regăsește tot mai mult în orașele europene, în care firele inestetice sunt scoase măcar din zona centrală a orașelor. Nu asta ne dorim?

Timișoara se mândrește cu multe inovații și premiere. Este un oraș European, modern și conectat la pulsul măcar central-european? Așadar ce dacă Cluj sau Oradea iau tramvaie cu pantograf? Să ia, noi cred că suntem bănățeni și vrem ceva mai mult. Eu așa zic.

PS asta nu înseamnă că nu țin cu arădenii (de care sunt legat prin familie) ci doar că fabrica din Arad ar face bine să producă și tramvaie pe acumulatori, tot mai cerute de administrațiile marilor orașe.

Flo73 a spus: (noiembrie 22nd, 2019 at 14:00 )

Sunt de părere ca tramvaiele turcești, pe lângă ca sunt mai bune decât cele de la Arad, vor și arata mult mai bine. Cele de la Arad par puțin depășite…

Gugu Traian a spus: (noiembrie 22nd, 2019 at 15:41 )

Dle Mihai,
nu te pune cuSUPER-MEGA-MULTI- SPECIALISTII timisoreni, ca ei se pricep si la arhitectura,dar si la tehnica,transporturi, IT, robotica,ansamblari sudate, sau insurubate,conexiuni-conexe,structuri de toate felurile, etc,etc,etc !!!
Dumneata esti cam limitat,doar la unele tramvaie !!!

UnRromân a spus: (decembrie 15th, 2021 at 18:54 )

Chiar dacă alea turcești or fi mai bune (cu toate că nu prea cred) și mai scumpe, personal aș prefera unele made în România. Faptul că am ajuns doar un magazin de desfacere îmi dă un gust amar.
Dacă alea turcești au baterii și se elimină necesitatea pantografului, nu înseamnă că sunt mai ecologice. Dimpotrivă fabricarea și schimbarea bateriilor după un timp contribuie la poluare.
Consider că este doar un moft al autorităților locale pe banii timișorenilor. Mă rog, banii lor, treaba lor.
Sunt totuși curios cum ar fi stat trebuirile dacă tramvaiele Imperio sar fi construit în Timișoara și nu în Arad?! Tot la fel de mulțumiți ar fi fost Timișorenii?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

dezinsectie tantari

Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția

Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni

Nu doar David Popovici a furat priviriile ultimul campionat de nataţie, sportivii de la Politehnica fiind şi ei printre medaliaţi. Înotătorii Politehnicii Timișoara s-au întors cu trei medalii de la Campionatul Național de seniori, tineret și juniori, care a avut loc la Otopeni. Emil Dăncăneț a câștigat două dintre ele la seniori, iar Darius Nistor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Şi înotătorii de la Poli s-au remarcat la Naţionalele de la Otopeni
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare

Peste tot în lume, în data de 23 aprilie se sărbătoresc Ziua Bibliotecarului și Ziua Mondială a Cărții, la inițiativa UNESCO, începând din 1996. În această zi, în aproape toate țările lumii au loc acțiuni de omagiere a cărții, a autorilor, a editorilor, a librarilor, a bibliotecarilor și, implicit, a cititorilor. Ideea marcării Zilei Bibliotecarului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul UPT a sărbătorit Ziua Bibliotecarului, cu accent pe digitizare
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Hannover Messe 2024

Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dominic Fritz, președintele USR Timiș și Primarul Timișoarei, Ligia Dugulescu, președinta PMP Timiș, Claudiu Chira, deputat și președinte Forța Dreptei și Alin Nica, președinte al Consiliului Județean Timiș și candidat al Alianței Dreapta Unită pentru al doilea mandat, au depus azi protocolul de constituire al Alianței, pentru a putea candida la alegerile din 9 iunie....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Dominic Fritz: Vom câștiga aceste alegeri cu ajutorul timișorenilor și timișenilor
Primăria Timișoara anunță că tratamentele de dezinsecție pentru combaterea ţânţarilor şi larvelor acestora, pe domeniul public al orașului, programate inițial pentru perioada 15 – 25 aprilie, se decalează și urmează să fie efectuate între 26 și 30 aprilie 2024. Schimbarea perioadei a fost determinată de condițiile meteo nefavorabile, care nu au permis desfășurarea în condiții...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ploaia strică treaba. Primăria Timișoara amână pentru zilele viitoare dezinsecția
Locuitorii aflați în partea de oraș unde se reconstruiește pasarela pietonală Gelu de peste Bega rămân fără apă. Firma care se ocupă de lucrări a spart conducta magistrală de alimentare cu apă. Societatea Aquatim a fost nevoită să întrerupă alimentarea cu apă a unei zone vaste, fiind afectate mai multe cartiere din acea parte a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Firma care face pasarela Gelu a inundat toată zona. Conducta magistralei de alimentare cu apă a fost spartă/VIDEO
O zi cât o primăvară întreagă! Flashmob de dans popular, dans modern și balet, ateliere de pictură, de olărit, de creație vestimentară, expoziții, tururi expoziționale ghidate, spectacole de muzică ușoară, clasică și populară și un seminar de cultură și artă cu invitați speciali. Școala de Arte Timișoara, compartiment al Centrului de Cultură și Artă al...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Invitaţi speciali şi evenimente deosebite pentru Ziua Porților Deschise la Școala de Arte din Timișoara
Proiectul Liga AC LABS al Ligii Studenților din Facultatea de Automatică și Calculatoare a Universității Politehnica Timișoara se bucură de un real succes în rândul studenților, crescând de la an la an. Dacă în 2023 s-a înregistrat un record de 927 de studenți înscriși, anul acesta numărul candidaților a depășit din nou așteptările. Un număr...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Mult interes la UPT pentru Liga AC LABS! Record de înscrişi într-un proiect special
Despre Hannover Messe 2024: 22 – 26 Aprilie 2024 | Hannover Hannover Messe 2024, care se desfășoară în perioada 22-26 Aprilie, promite a fi o ediție memorabilă, reunind lideri globali din diverse industrii pentru a prezenta cele mai noi inovații și tendințe în domeniul tehnologiei și automatizării. Iată o sinteză a principalelor atracții. Tara partenera...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Hannover Messe 2024: O privire de ansamblu asupra inovațiilor și tendințelor tehnologice
Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz, au fost sesizati prin apelul unic de urgență 112 cu privire la faptul că mai multe persoane ar fi aruncat deșeuri dintr-o autoutilitară, pe care ulterior le-ar fi incendiat, pe un teren viran ce aparține unei foste societăți comerciale din localitatea Beregsău Mare. Polițiștii s-au deplasat la fața locului,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Amendă în cinci cifre pentru un şofer care a ars deşeuri pe câmp
Top