„Avem şi noi faliţii noştri”. Cazul Marius Craina: despre ipocrizie şi meritocraţie

Editorial de Ino Ardelean

Editorial de Ino Ardelean

Din capul locului, cred că e corectă sintagma „politic a venit, politic pleacă”, atunci când e vorba de numirea/schimbarea şefilor de servicii deconcentrate. Şi asta fiindcă, în 30 de ani, clasa politică nu a reuşit sau nu a vrut să instituţionalizeze un criteriu pe baze meritocratice de numire a acestor şefi. Culmea este faptul că aceiaşi politicieni care spun „politic a venit, politic pleacă”, sunt primii care contestă şi acest criteriu. Respectiv, atunci când pleacă de la putere, nu puţini sunt cei care se văicăresc pe seama „profesioniştilor” care sunt daţi la o parte. Să ne înţelegem, e vorba de „profesionişti” colegi de partid cu ei. La fel a făcut şi PSD şi PNL şi PDL, aici nu există diferenţe.

E drept, Guvernul Boc a încercat să se lepede de ipocrizie şi să legifereze numirea pe criterii politice a acestor şefi, dar s-a opus Curtea Constituţională. Ca atare, de fiecare dată când s-a schimbat puterea, unul din primele lucruri la care s-a umblat în teritoriu a fost schimbarea şefilor puşi de „ceilalţi” Pe singurul criteriu „avem şi noi faliţii noştri”. Şi nu de puţine ori e vorba de politruci care nu ştiu să facă nimic, nu se pricep la nimic. De aceea, ei acceptă să fie puşi şefi ori la ITM, ori la DSV, ori la vreun spital, oriunde este un loc. Şefi să fie, că oricum se pricep la toate, dar la nimic în esenţă. Ca să nu mai spun că, n-au fost puţine cazurile, în care cei demişi au contestat în instanţă, au câştigat şi ne trezeam cu doi şefi la o instituţie. Unul pus politic, altul de instanţe.

Şi trec acum şi la cazul primei schimbări petrecute la Timişoara, după învestirea Guvernului Orban. Săptămâna trecută a născut un marea freamăt schimbarea managerului Spitalui Judeţean, Marius Craina, cu un tânăr cercetător. Prmul e PSD-ist, al doilea PNL-ist învingător. Nu ştiu dacă Marius Craina a fost chiar cel mai slab dintre toţi directorii PSD-işti de „deconcentrate”, dacă a început marea schimbare chiar cu el. De altfel, chiar preşedintele PNL Timiş, Nicolae Robu, a admis că singura lui vină este faptul că e PSD-ist. E acelaşi Robu care declara, cu câteva săptămâni în urmă, că directorii care-şi văd de treaba lor, chiar dacă sunt membri PSD, nu vor fi schimbaţi. S-a răzgândit între timp…

Nu ştiu cât de perfomant a fost şi Craina. Unii vor spune că a modernizat spitalul, ca nimeni altul. Alţii susţin că a tolerat, chiar dacă nu a şi patronat, o şerpărie PSD-istă în spital, pornind de la contracte până la angajări. Aici ar fi şi un exemplu clar, angajarea deputatei PSD, Bianca Gavriliţă cu o jumătate de normă la spital. De parcă nu sunt atâţia tineri medici care aveau nevoie de acel post Dar poate cel mai supărător la această schimbare de la „Judeţean” a fost circul cu protestele angajaţilor, amintind de începutul anilor 90, când sindicaliştii demiteau sau numeau directori. Nu sunt împotriva protestelor sindicale, dar numirea unui director nu este motiv de aşa ceva. Nu e treaba sindicaliştilor să numească manageri.

De celalată parte, venind pe valul „noi nu suntem ca PSD-iştii”, PNL are obligaţia de-a numi în aceste deconcentrate, inclusiv la Spitalul Judeţean, manageri cel puţin la fel de buni precum cei înlocuiţi. Oare un tânăr cercetător de 30 de ani, oricât de bun profesionist şi absolvent de Yale ar fi, poate să preia administrarea unei instituţii de 2.500 de oameni? Atâta timp cât n-are experienţă de acest gen, neconducând nimic până acum. Chiar Robu a afirmat că l-a recomandat pe Raul Pătraşcu, dar nu garantează pentru el.

Incorect! Atâta timp cât a fost în spatele numirii (dacă a fost), trebuie să şi garanteze pentru Pătraşcu. Şi trebuie să garanteze pentru toţi şefii de deconcentrate care vor fi numiţi de PNL. Nu e doar o datorie, ci o obligaţie în faţa timişorenilor de-a da oameni bine pregătiţi pentru aceste funcţii. Şi pentru care, evident, să garanteze, nu doar să-i recomande. De altfel, aici e marea problemă a partidelor când e vorba de aceste funcţii. În momentul în care au preluat puterea, ei trebuie să aibă oameni pregătiţi pentru toate deconcentratele. Ba chiar să fie cunoscute aceste nume, pentru ca oamenii să voteze şi pe acest criteriu. Ori cât timp acest lucru nu se întâmplă, numiriler vor continua să fie făcute pe singurul criteriu, amintit mai sus: „Avem şi noi faliţii noştri.”

Autor
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

6 comentarii pentru acest articol

Mihaela29 a spus: (decembrie 2nd, 2019 at 14:06 )

Trist! E trist cum soarta celui mai mare spital din vestul tarii e decisa politic. Daca angajatii protesteaza, inseamna ca ei sunt multumiti de vechiul managment. Si mi greu sa cred ca toti sunt „pile pesediste”. Majoritatea sunt oameni cu ani experienta, angajati cu mult inainte de mandatul Craina. Ar trebui, totusi, sa tinem mai mult cont de vointa cetateanului si de promisiunile pe care le facem. Oricum, postul de primar este peste cel de manager al „Judeteanului”, deci HAIDE CRAINA!!

Stelu a spus: (decembrie 2nd, 2019 at 14:47 )

PSD, PNL, o fi Craina bun sau nu asta nu rezolva marea problema: Un tanar aboslvent direct la Judetean? Cel mai mare spital din Banat?
Repet, tanar absolvent de facultate. In primul rand are zero experienta pt un asemenea rol. In al doilea rand ce autoritate are copilul in fata unor doctori cu notorietate?
Nu uitati: Sunt doctori extraordinari la judetean cu experienta profesionala mai mare decat experienta de viata a baiatului.

rusine a spus: (decembrie 2nd, 2019 at 19:26 )

Directorul PNL este un tip care anu asta da examen de rezidentiat, pentru ca anu asta a terminat medicina. Deci tanaru rezident va fi seful profesorilor lui, de rasu curcilor. Asta-i meritocratia penelista. PNL=PSD.

george orwell a spus: (decembrie 2nd, 2019 at 19:56 )

J’accuse! Daca s-ar face o lista cu toate „deconcentratele” si cu oamenii ce-s sefi la ele, marea surprindere ar fi ca nici unul nu e profesionist si ca, in cel mai bun caz, au fost calificati la locul de munca de catre partid, indiferent care, fix in perioada in care era mai usor sa-ti cumperi dimplome decat un rand de haine pe masura. Asa au ajuns manageri 1 baza, pe model comunist. Politicienii nostri, printre multe altele, nu inteleg 2 lucruri: ca trebuie sa se opreasca cu politizarea la nivelul secretarilor de stat si al prefectilor si ca numirea la varf se face doar dupa ce candidatii au atins maturiatea politica, iar acest lucru vine, de regula, in jurul varstei de 50 de ani. Pana atunci ei trebuie sa urce toate scarile ierarhiei, pas cu pas si sa dovedeasca. Asa-i in vest, model pe care ne bazam doar cand ne convine. Asa ca numirea PSD-istului ca si numirea PNL-istului sunt la fel de eronate. Maxima acestei aberatii a fost girata de Basescu in guvernul MRU; niste tinerei, mari anonimi, ziua erau ministri iar noaptea se masturbau in fata computerelor. Ce-ar fi ca orisicine, pesedist, penelist, egal ce partid sau fara partid, sa se prezinte la un concurs, pe bune, de manager? Ce-i asa de greu? Raspuns = pierderea privilegiilor. Romania va deveni normala, nu prin slogane ci prin fapte. E momentul ca toate partidele sa depaseasca aceste apucaturi medievale a numirilor pe posturi „deconcentrate”. Ori e pe merit ori nu e deloc. Profesionistii din afara partidelor sunt mult mai multi decat politicienii de profesie. Inafara acestor privitivisme de casta, nu exista nicio ratiune ca unii sa fie mai egali decat altii.

drucker a spus: (decembrie 3rd, 2019 at 09:35 )

Spitalul judetean e o cloaca macinata de coruptie si mita .
De la seful de sectie pana la ultima infirmiera , toti iti sugereaza ca trebuie sa dai ca sa fi ingrijit .Bineinteles ca sumele variaza in functie de rangul angajatului .
Nu ti se va cere , in mod direct , ti se va sugera . Prin comportamentul afisat , ti se da de inteles , ca daca nu dai nu se va ingriji nimeni de tine .
Apoi vine firesc si urmatoarea intrebare :
Cum poate un medic trecut de 50 de ani sa lucreze zilnic 16 ore , 8 in spital si alte 8 in propriul cabinet privat ?
Simplu , dupa vizita de dimineata si aprox. 2 ore in spital majoritatea medicilor sunt de negasit , ramanand doar rezidentii.

Spitalul Judetean are probleme mult mai grave decat numirea pe criterii politice a managerului .

cenzura neomarxista a spus: (decembrie 3rd, 2019 at 16:02 )

orice mesaj care il include nepozitiv pe fritz e cenzurat :). rusinica!

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa

Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene

Visul luptei pentru titlu s-a încheiat prea repede pentru CSM Lugoj, care deşi a avut parte de un sezon regular foarte bun nu a putut trece de primul tur din play-off. CSO Voluntari 2005 s-a impus astfel cu 2-0 la general în duelul cu CSM Lugoj, după 3-1 în deplasare şi 3-0 (25-23, 26-24, 25-12)...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CSM Lugoj iese din lupta pentru medalii, dar rămâne în bătălia pentru cupele europene
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

Start campanie de admitere la UPT

Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Dorința administrației orașului, de a demara operațiunile pentru ridicarea unui nou spital municipal, a făcut joi primul pas spre realizare. Deocamdată vorbim despre hârtii, nu despre demararea unei licitații pentru construire, primarul Dominic Fritz a semnat acordul de colaborare cu IFC, divizie a Băncii Mondiale, instituție care va realiza un prim studiu de prefezabilitate referitor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timișoara a semnat cu IFC contractul pentru realizarea studiului de prefezabilitate pentru ridicarea unui nou spital municipal
Universitatea Politehnica Timișoara a dat startul campaniei de admitere pe noul an educaţional 2024/2025. În acest context sunt în derulare o serie de activități: caravana UPT prezintă oferta educațională în liceele din jumătatea de vest a țării; meditațiile gratuite la matematică, informatică, chimie, desen, vin în sprijinul elevilor atât pentru examenul de bacalaureat, cât și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Start campanie de admitere la UPT
O persoană fizică s-a ales cu o amendă de 15.000 de lei pentru că se ocupa cu activitatea de colectare de deșeuri, fără a deține autorizație în acest sens. Sancțiunea vine după un control al Gărzii de Mediu. Comisarii Gărzii de Mediu, Comisariatul Județean Timiș, au efectuat un control la o persoana fizică, care desfășura...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Garda de Mediu Timiș a amendat o persoană fizică, cu 15.000 de lei, pentru colectarea de deșeuri fără autorizație
Județul Timiș deschide ”Lada cu Zestre,” cea mai așteptată competiție a primăverii, cu invitați de seamă: Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul. Consiliul Județean Timiș prin Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș dă startul celei de-a XVII-a ediții a Festivalului – Concurs ”Lada cu Zestre” și aduce în atenția publicului un...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişul, în sărbătoare! Începe un concurs de tradiţie, extrem de apreciat
Cu ajutorul Consiliului Județean Timișoara, iubitorii mersului pe bicicletă pot pedala din nou spre Serbia, pe cea mai lungă pistă din România. Veți putea pedala pe pista de biciclete construită de-a lungul canalului Bega între Timișoara și Zrenjanin, pe la frontiera româno – sârbă. În urma solicitării făcute de CJ Timiș, se va putea circula...
Citeşte tot articolul Citeste articolul În acest weekend se va putea pedala pe pista de pe malul Begăi, până la Zrenjanin
British International School of  Timișoara se mândrește să aibă prima generație de absolvenți care va susține examenele pentru diploma de Bacalaureat Internațional la sfârșitul acestui an academic. Școala a demarat procedura de admitere pentru anul școlar 2024-2025 atât pentru școala primară, cât și pentru gimnaziu și liceu. Un număr de 33 de elevi sunt pregătiți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul British International School of Timișoara a deschis procedura de înscriere pentru anul școlar 2024-2025/FOTO
Prin fonduri PNRR, la Moşniţa Nouă se va construi un liceu tip “şcoală verde”, investiţia prin PNRR fiind de peste 25 milioane de lei. În urmă cu o zi a fost publicată lista cu proiectele finanțate prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), componența C15. Proiectul Primăriei Moşniţa Nouă ”CONSTRUIRE LICEU TIP ȘCOALĂ VERDE...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Moşniţa Nouă câştigă o nouă investiţie prin PNRR de peste 25 milioane de lei
Desemnat marţi preşedinte interimar al PNL Timiş, Vasile Blaga a convocat deja prima şedinţă a Biroului Permanent Judeţean (BPJ) al filialei pentru joi, la ora 17.00. Aminitim că, la pachet cu demiterea lui Alin Nica din funcţia de preşedinte, Biroul Permanent Naţional (BPN) al partidului a dizolvat şi vechiul BPJ al PNL Timiş. Pe de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Tranziţie rapidă în PNL Timiş. Vasile Blaga a convocat prima şedinţă a BPJ pentru joi după-amiază/Update. Jumătate din primari boicoteză şedinţa
Top