Sport

Fenici nu are vacanță. Se află în continuare în lotul național de handbal

Căpitanul echipei handbal Poli Timișoara, Cristian Fenici, și interul Marius Sadoveac se află în cantonamentul echipei naționale de seniori. Tricolorii pregătesc precalificările Campionatului Mondial din 2021.

România va juca luna viitoare la Benevento, Italia, în Grupa 3, urmând să întâlnească Georgia (10 ianuarie), Kosovo (11 ianuarie), și echipa țării gazdă (12 ianuarie).

Sâmbătă și duminică, jucătorii naționalei bănățene au făcut o ultimă verificare prin joc, la Trofeul Carpați, ediția a 42-a. România a întâlnit la această competiție două echipe calificate la turneul final al Campionatului European din 2020 (ce va avea loc în ianuarie, în Suedia, Austria și Norvegia). Este vorba despre Olanda, pe care au învins-o în semifinale, 27-25, și de Macedonia de Nord, în fața căreia au cedat cu 24-20, în finală, după ce România a condus la pauză cu 12-10. Cele două adversare ale tricolorilor au fost lipsite de câțiva jucători care evoluează în Bundesliga, unde zilele acestea s-au mai jucat partide de campionat.

Revenit la lotul național, Cristian Fenici a fost folosit constant de noul selecționer al roș-galben-albaștrilor, Rareș Fortuneanu.

„Nu pot să zic că a fost o revenire pentru că nu m-am retras, ci doar am avut nevoie de o pauză! Îl cunosc bine pe Rareș, am discutat destul de mult la telefon despre ceea ce vrea sa facă și deja se simte o schimbare față de anii precedenți în sânul echipei naționale. Este clar că avem de muncit și de pus la punct multe lucruri. Am și avut primele verificări la Trofeul Carpați, care din păcate nu au fost două meciuri bune pentru noi. În ianuarie, avem o săptămână să punem la punct tot ce nu a mers în meciurile amicale și sper ca la turneul din Italia sa arătam mult mai bine și sa ne calificam”, a spus Cristian Fenici.

Centrul echipei viola și al naționalei și-a trecut în cont două goluri atât împotriva Olandei, cât și în meciul cu Macedonia de Nord. Marius Sadoveac s-a accidentat (probleme musculare) și va absenta de la turneul din Italia.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

Enciclopedia care elogiază valorile Banatului, lansată la Bookfest Timișoara

Mai mult decât o carte... Vorbim de un adevărat almanah istoric care va dăinui peste…

24 de minute ago

La Timișoara a avut loc o nouă ediție a Business Week @ FEAA

Universitatea de Vest Timișoara a găzduit, în perioada 16–20 martie, ediția din acest an a…

41 de minute ago

Trecerea peste calea ferată de la Cărpiniș, semaforizată

Din aceste zile, în zona trecerii la nivel cu calea ferată de la Cărpiniș, pe…

44 de minute ago

Trei noi zone din Timișoara vor beneficia de contoare de apă digitale. Vor fi instalate săptămâna viitoare

Societatea Aquatim instalează, în perioada 23 – 28 martie 2026, prin intermediul unei firme specializate,…

O oră ago

Vreme bună în primul weekend calendaristic de vară

După echinocțiul din 20 martie, primăvara își intră cu adevărat în drepturi. Acest weekend va…

2 ore ago

Sejur de şapte zile pe insula Zakynthos, cu As Tour Timişoara

Agenţia As Tour Timişoara vă propune, în perioada 25 iunie - 2 iulie, o vacanţă…

3 ore ago