Primăria Timişoara

Primăria Timişoara oferă 7,6 milioane de lei pentru reabilitarea fostului Cinema Victoria

 

În Sistemul Electronic de Licitaţii Publice a fost publicat anunţul pentru reabilitarea totală a fostului Cinema Victoria. Acesta va deveni un centru cultural, cu scenă extensibilă, un spaţiu expoziţional, o cafenea şi locuri pentru 200 de persoane în sala principală.

Proiectul „Executia lucrarilor aferente obiectivului de investiţii „Reabilitare Imobil Cinematograf „VICTORIA” are alocată suma de 7,637 milioane de lei, iar ofertele sunt aşteptate până pe 23 martie

În luna mai a anului trecut, viceprimarul Dan Diaconu anunţa schimbările prin care va trece fostul cinena din Zona Bălcescu.
„Noul spațiu cultural încearcă să obțină maximum dintr-o suprafață destul de redusă. Vom avea o sală de spectacole cu 200 de locuri pretabilă atât pentru proiecții cinematografice, cât și pentru alte tipuri de evenimente (teatru, concert etc.). Scena este gândită ca extensibilă, astfel că pentru cinema ea va avea o suprafață de aproximativ 40m2, iar pentru alte tipuri de spectacole – 80m2. O zonă de culise este gândită în spatele scenei, iar spațiul va mai conține o zonă expozițională și o cafenea. Dotările propuse sunt de ultimă oră”, spunea viceprimarul Timişoarei, Dan Diaconu.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

12 minute ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

2 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

3 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

4 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

4 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

4 ore ago