Timişoara pe locul trei la nivel naţional la chiria apartamentelor. Un apartament de două camere, 350 de euro

blocuri reabilitate

blocuri

Piața închirierilor de apartamente a fost, în ultimul trimestru din 2019, una destul de dinamică pentru final de an. Timişoara rămâne, ca şi preţuri, pe locul 3 la nivel naţional, pe primele două fiind la egalitate Bucureştiul şi Clujul, fiind unul dintre marile oraşe unde chiriile solicitate au rămas relativ constante.

În București, chiria medie solicitată pentru un apartament cu două camere se situează acum la 420 de euro pe lună, în creștere de la 410 euro pe lună în al treilea trimestru al anului, arată datele imobiliare.ro. Același tip de locuință, de două camere, confort 1, din perioada 1980-2000, cu o suprafață utilă de 50-60 de metri pătrați poate fi închiriată, în Cluj-Napoca, tot cu 420 de euro pe lună, la fel ca în cele trei luni anterioare.
Pe următoarele locuri în clasamentul celor mai mari chirii solicitate pe segmentul apartamentelor cu două camere se situează orașele Timișoara și Brașov, unde proprietarii solicită, în medie, 350 de euro pe lună, la fel ca trimestrul trecut.
Creșteri ale sumelor medii lunare solicitate pentru două camere au fost consemnate și în orașele cu cele mai ieftine apartamente de închiriat. Excepția de la regulă este reprezentată de Reșița, unde proprietarii cer tot 180 de euro pe lună, la fel ca în cele două trimestre anterioare. Capitala Caraș-Severinului a rămas, astfel, singura reședință de județ unde un apartament cu două camere poate fi închiriat cu mai puțin de 200 de euro pe lună.
În ultimele trei luni din 2019, aproximativ 62.300 de potențiali chiriași au încercat să închirieze o locuință prin intermediul Imobiliare.ro. Bucureștiul a atras, în mod firesc, mai bine de jumătate din aceste căutări, anume 37.800. Pe poziția a doua în clasament a trecut Timișoara. Sunt 6.100 de persoane care au căutat să închirieze un apartament, aceasta reprezintă o creştere de 17% faţă de perioada similară a anului trecut.
Interesant este că, față de perioada similară a anului 2015, interesul pentru închirieri a fost, trimestrul trecut, cu 54% în medie la nivel naţional, respectiv de 45% la Timișoara.
În cel de-al patrulea trimestru din 2019, numărul ofertelor de apartamente și case disponibile spre închiriere în cele șase mari orașe ale țării (proprietăți finalizate înainte de anul 2000) s-a cifrat la 17.030 – ceea ce marchează o scădere sensibilă, de aproximativ 26%, față de trimestrul anterior (când pe piață existau peste 23.000 de asemenea anunțuri). Acest recul este cât se poate de firesc, având în vedere că începutul toamnei reprezintă un apogeu al activității pe piața închirierilor din marile centre universitare, după care lucrurile revin la normal.
Numărul ofertelor ajunge la 2.770 în Cluj-Napoca, respectiv la 2.420 în Timișoara.
Față de perioada similară a anului trecut, oferta de închirieri a fost, la nivelul celor șase mari centre regionale, cu 8,5% mai mare, tendința general ascendentă fiind resimțită în majoritatea orașelor analizate. Excepția de la regulă o constituie Timișoara, unde oferta pe închirieri este cu 7,5% mai mică decât în urmă cu un an.
În ceea ce privește anunțurile de închiriere nou-introduse pe piață trimestrul trecut, datele Imobiliare.ro relevă un avans mai ușor, respectiv +3,6%, față de perioada similară din 2018. Din nou, Timișoara reprezintă, la acest capitol, cea mai importantă excepție de la regulă, aici fiind înregistrat un declin de 14,1% la 12 luni, în timp ce, în Brașov, a avut loc un recul de 2,8%.

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


L'architect du beaute

Administratie vezi arhiva Administratie

Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%

O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Fidelity by Iulius Mall

Politica vezi arhiva Politica

sorin predescu

Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău

Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
isho.ro

Sport vezi arhiva Sport

Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit

Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

dermaskin-orizontal
gauss-topografie-timisoara_728x90px

Economic vezi arhiva Economic

Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Centrul de Cultură și Artă al Județului Timiș propune iubitorilor de folclor un adevărat maraton folcloric cu peste 14 ore de spectacol de cântece și dansuri, grai bănățean, expoziții de artă populară, meșteșuguri, gastronomie tradițională, eveniment care va reuni peste 200 de artiști. Sâmbătă, 20 aprilie 2024, la ora 13:00, la Căminul Cultural din Giarmata...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Lada cu Zestre ajunge la Ghiroda și la Giarmata. Invitați în recital la Festivalul – Concurs, Oana și Adrian Stanca și Ansamblul Profesionist Banatul
O nouă categorie de angajați din sistemul public demarează protestele în vederea majorării salariilor. Cei care lucrează în cadrul Oficiilor Registrului au intrat joi în grevă japoneză. Principala solicitare este de ordin financiar, mai precis o majorare cu 15% a salariilor. Membrii Sindicatului Angajaţilor din Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (SAONRC) nu vor întrerupe lucrul,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Grevă japoneză, la Registrul Comerțului. Angajații cer o majorare a salariilor cu 15%
Timp de două zile, astăzi și vineri, publicul este așteptat în vizită la Banca Națională a României. Frumoasa clădire din centrul Timișoarei își deschide porțile pentru o serie de tururi ghidate. În contextul aniversării a 144 de ani de la înființare, Banca Națională a României invită publicul larg la cea de-a patra ediție a evenimentului...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timișorenii, așteptați să viziteze sediul local al Băncii Naționale a României
Peste 100 de vehicule istorice vor fi prezente, sâmbătă, la Timișoara, în Piața Unirii, la Retroparada Primăverii. De la ora zece, iubitorii automobilelor vor putea vedea pe viu câteva vehicule de valoare din istoria auto. După cum spuneam, se anunță un număr de peste 100 de vehicule istorice expuse, marea majoritate aparținând colecționarilor din Timis,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Sâmbătă are loc Retroparada Primăverii. În Piața Unirii vor fi prezentate peste 100 de automobile istorice
La Timișoara se va desfășura o nouă ediție a Salonului Industrie Ușoare, una dedicată sărbătorilor pascale. Organizatorii au decis susținerea acestei ediții având în vedere succesul de care se bucură evenimentul în rândul publicului timișorean și la solicitarea expozanților tradiționali, urmând să aibă loc în perioada 24 – 28 aprilie, în organizarea Camerei de Comerț,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se pregătește o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare, dedicată sărbătorilor pascale
Inspectoratul Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara a organizat miercuri, la Universitatea Ştiinţele Vieţii din Timişoara, o conferință de prezentare a proiectului „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă.”. Proiectul este în valoare financiară de 13,8 milioane de euro , fiind cofinanțat de Uniunea Europeană cu 85% din total. La conferinţă au participat reprezentanți...
Citeşte tot articolul Citeste articolul „Climat mai sigur în zona de frontieră româno-sârbă”. Proiect transfrontalier de importanţă strategică, prezentat la Timişoara
Este una din cele mai apreciate persoane din lumea fitness-ului bănăţean. Antrenoare personală cu stil şi legendă naţională în crossfit. Vorbim despre Antonia Andreea Maliţa, sportivă pur-sânge. „De loc sunt din Reșița sau cum îl mai știu unii ”satul cu tramvaie”, locul acela prin care treci să mergi la Văliug. Am practicat sportul de mică...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Când un simplu hobby devine o pasiune adevărată şi apoi un stil de viaţă! Antonia Andreea Maliţa, campionă naţionala la crossfit
Sorin Predescu, Directorul Direcției Județene pentru Cultură Timiș, i-a făcut o caracterizare pe Facebook fostului primar Nicolae Robu:  lipsă de caracter și satisfacție în a face rău. “N-am chef să râdă toată țara de noi că l-am ales primar pe Robu, n-am chef să le explic la copii că asta e, a fi ridicol și...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un vechi liberal cheamă la vot împotriva lui Nicolae Robu: lipsă de caracter și satisfacție în a face rău
Comisia de selecție și evaluare constituită la nivelul Consiliului Județean Timiș a stabilit beneficiarii și proiectele din domeniul activității sportive, care vor fi finanțate din bugetul județului. Cea mai mare parte a cererilor au fost aprobate, câteva nu au întrunit punctajul și condițiile cerute. Suma totală acordată este de 3,250 milioane de lei, fiind stabilită...
Citeşte tot articolul Citeste articolul CJ Timiș a decis cum se împart banii pentru activități sportive
Top