Social

Dar din dar – campanie pentru a asigura alimente familiilor din Timiș și Caraș-Severin aflate în situații extrem de dificile

„Dar din Dar” se numește campania asociației Acasă în Banat pentru susținerea familiilor defavorizate, „aflate într-o situație extrem de dificilă în această perioadă în care toată lumea se confruntă cu pandemia generată de virusul SARS-CoV-2”. Vă puteți alătura acestei campanii, donând alimente și bani pentru cumpărarea acestor pachete.

Prin intermediul acestei campanii, familii aflate în pragul sărăciei din mediul rural din județele Timiș și Caraș Severin vor primi pachete cu alimente neperisabile, legume și fructe, dar și produse de igienă. În cele două județe sunt persoane care au fost afectate, se află în șomaj, le-au scăzut veniturile sau pur și simplu nu au pe nimeni care să le dea o mână de ajutor.

„Am primit foarte multe semnale că în zona rurală sunt foarte multe familii care au ajuns în situații extreme, fără venituri sau cu venituri mult reduse. De asemenea, sunt bătrâni care nu se mai descurcă în perioada asta și au ajuns la limita sărăciei. Așadar, am decis să intervenim, să dăm o mână de ajutor acestor familii”, transmite Radu Trifan, președintele Asociației Acasă în Banat.

Pachetele vor conține legume și fructe, cozonac, conserve, produse de bază și produse de igienă, săpun, detergenți. În limita posibilităților, asociația va încerca să ofere familiilor și măști de protecție.

Campania este susținută de Fundația Comunitară Timișoara și Alergotura, prin fondul „Solidari în fața COVID-19”.

„Ne-am consultat cu partenerii noștri din ONG-uri și i-am întrebat cum arată izolarea în centrele pentru oamenii străzii, pentru victime ale violenței în familie sau pentru cei din rural care se bazau pe venituri din munca zilieră şi care azi nu mai pot ieși din case sau nu mai exista activități de munca care sa le solicite serviciile. Știm că urmează o perioadă și mai grea pentru comunitățile vulnerabile și am decis să ne unim forțele și să venim în sprijinul celor mai vulnerabili dintre noi”, a spus Daniela Chesaru, director executiv Fundația Comunitară Timișoara.

Puteți ajuta prin donarea de alimente neperisabile ambalate, iar persoanele juridice pot face sponsorizări constând în alimente aflate în termen de valabilitate.

Asociația Acasă în Banat poate fi contactată pe pagina de Facebook sau la adresa de email acasainbanat@gmail.com. De asemenea, puteți face o donație în contul Asociației în Banat, menționând numele campaniei: Dar din Dar.

Donații în LEI: RO26BTRLRONCRT0P53069801

Donații în EURO: RO11BTRLEURCRT0P53069801

SWIFT/BIC: BTRLRO22

PayPal: acasainbanat@gmail.com.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Începând de astăzi se instituie restricții de circulație pe trei străzi ale oraşului

La solicitarea SC PORR Construct, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

2 ore ago

Primăria Timișoara vrea ca Horticultura să se ocupe de întreținerea spaţiilor verzi din zona centrală, pe patru ani și 12,8 milioane de lei

Municipalitatea timișoreană a pregătit un proiect de hotărâre prin care dorește să acorde întreținerea spațiilor…

3 ore ago

Se transformă total întreaga zonă a complexului Bastion Theresia

Întreaga zonă a Bastionului Theresia, atât partea primăriei, cât și cea a județului, vor intra…

3 ore ago

RETIM și ADID Timiș anunță o nouă campanie de colectare a deșeurilor textile cu predare GRATUITĂ din 2026, în Zona 1 Timișoara.

RETIM Ecologic Service S.A., în parteneriat cu ADID Timiș, anunță cea de-a doua campanile trimestrială…

3 ore ago

CJ Timiș solicită, concret, preluarea a patru tabere școlare din județ

Consilierii județeni au aprobat, după ani de zile de așteptare, primul demers concret pentru a…

4 ore ago

Proiect aprobat. Consiliul Județean Timiș se poate asocia cu CNI și participa cu o cofinanțare pentru a începe construcția stadionului Timișoarei

Consiliul Județean Timiș a aprobat, miercuri, asocierea cu cei de la Compania Națională de Investiții…

6 ore ago