Sănătate

Schimbare la conducerea Spitalului Municipal Timișoara. Daniel Maliţa îi ia locul Olimpiei Oprea

Managerul Spitalului Municipal Timișoara Olimpia Oprea a fost schimbat din funcție. În locul său a fost numit Daniel Malița, șeful Laboratorului Clinic de Radiologie și Imagistică Medicală din același spital.

Numirea a venit de la Ministerul Sănătății, deocamdată verbal. Olimpiei Oprea îi expira mandatul în 24 aprilie, iar participant la concurs pentru postul de manager era și Daniel Malița. Reprezentanții Ministerului Sănătății au decis să-l numească pe Malița interimar, nu pe Olimpia Oprea.

Nu a venit încă un document în acest sens, dar ambii au fost înștiințați verbal de această schimbare, și Olimpia Oprea, și Daniel Malița.

„Vreau să facem lucrurile să funcționeze cum trebuie, așa cum funcționează și în celelalte spitale din Timișoara”, a spus Daniel Malița, noul manager.

Schimbarea vine după ce la Maternitatea Odobescu (secție a Spitaului Municipal Timișoara) a avut loc o anchetă a Direcției de Sănătate Publică și este în curs o acnhetă a procurorilor, după ce zece bebeluși au fost depistați inițial pozitiv cu COVID (ulterior doar unul dintre ai a fost confirmat), și peste 25 de paciente și cadre medicale au fost depistate cu coronavirus. Trei bebeluși născuți la această maternitate au COVID-19, unul dintre cei zece și alții doi.

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

La doar două minute de al treilea succes consecutiv! Dumbrăvița, egalată pe final la Buftea, de Tunari

CSC Dumbrăvița se întoarce cu un punct de la Buftea, în urma disputei cu CS…

O oră ago

Poli își continuă seria excelentă de pe teren propriu. Victorie foarte importantă cu Cugirul

Etapa a 19-a din Liga a III-a a consemnat un duel foarte important pentru configurația…

2 ore ago

Aquatim anunță începerea concursului „The Water We Want” 2026

Aquatim anunță lansarea ediției a șaptea (2026) a concursului internațional de creație artistică pentru copii…

8 ore ago

Timișoara pregătește o nouă ediție a Târgului de Paște

Timișoara lucrează acum la organizarea unei noi ediții a Târgului de Paște. Tema din acest…

8 ore ago

Lucrările la Castelul Huniade merg bine. Au început operațiunile și la castelul de la Banloc/VIDEO

În săptămânile următoare, pe șantierul de reabilitare a Castelului Huniade vor fi 100 – 150…

8 ore ago

Conferința Națională de medicină preventivă și sănătate publică se va desfășura în luna mai în Timișoara

În perioada 28-29 mai, capitala Banatului va deveni și capitala medicinei din România. În orașul…

9 ore ago