Testare pentru coronavirus la Timişoara: avem „armament”, dar nu şi „muniţie”

coronavirus

coronavirus

Cu şapte aparate de testare de tip Real Time PCR la Timişoara, plus unul la Lugoj, acestea având posibilitatea să realizeze peste o mie de teste pe zi, Timişul stă excelent la nivel naţional. Chiar şi aşa, oraşul are „scule”, dar nu şi muniţie, adică acele kituri de testare necesare, deşi avea rezervare la furnizare şi trebuiau să sosească luni. Din cele 3.000 de kituri solicitate, doar 700 au ajuns.

Un aparat de mare capacitate de prelucrare a testelor, proaspăt sosit la Timişoara, a urcat numărul acestor aparate de laborator la şapte, la care se mai adaugă în Timiş încă unul instalat la Lugoj. Iar aceasta, spune primarul Timişoarei, Nicolae Robu, ar urca numărul posibil al testelor ce pot fi realizate zilnic la 1.000 până la 1.500.

„În Timişoara, noi am ajuns să avem şapte aparate Real Time PCR. Și mai este unul la Lugoj. Numărul de teste e în jur de 1000 până spre 1500, pentru că unul din aparate e de mare capacitate și cu el se pot face multe teste. Deci peste o mie de persoane într-o zi. Trebuie să avem şi testele pentru asta”, a declarat Robu

Ei, aici apare problema, nu prea sunt consumabilele cu care să se realizeze acele teste. Deşi bani au fost alocaţi, Primăria Timişoara stă la coadă, împreună cu alţii, pentru a obţine kiturile de testare mult visate. Iar acestea nu vin, nici la timp şi nici în cantitatea cerută. Robu a afirmat că au fost comandate 3000 de teste, adr au ajuns doar 700.

„Doamna manager (nr. directorul de la Spitalului Municipal Timişoara, Olimpia Oprea) mi-a spus că azi ne vor sosi nu ştiu parcă 700 de teste. Sper să ne şi sosească. Noi avem nişte promisiuni, avem nişte contracte semnate, dar în contextul mondial, actual, se întâmplă ca lucrurile să nu meargă aşa cum vrem. Sper să le primim cât mai repede, pentru că avem nevoie.”, a mai dat asigurări primarul.

 

Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

1 comentariu pentru acest articol

Victoraggio a spus: (aprilie 3rd, 2020 at 22:33 )

Pai știi, sau nu știi, Mascariciule ?

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Situația in România

Total: 19669 cazuri

4573
active
1296
decese
13800
vindecate

Situația globală

Total: 6586149 cazuri

3016567
active
388256
decese
3181326
vindecate

Cele mai citite articole


landscape-aerotim-1

Administratie vezi arhiva Administratie

Aconnect - Digitalizam Romania

Politica vezi arhiva Politica

dermaskin-orizontal

Sport vezi arhiva Sport

SCM Timișoara are doi antrenori noi, foști campioni cu echipele din oraș

SCM Poli la handbal și Timișoara Saracens la rugby au de astăzi antrenori noi antrenori principali. Directorul clubului municipal, Vasile Rușet i-a prezentat pe cei care se vor ocupa de destinele celor două grupări. Este vorba despre oameni care au câștigat titluri de campion naționali alături de cluburile bănățene. Așadar, la handbal a fost „instalat”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara are doi antrenori noi, foști campioni cu echipele din oraș
Muzeul National al Banatului

Social vezi arhiva Social

banner-iulius-town_728x90

Economic vezi arhiva Economic

Efectele coronavirus: preţurile solicitate la vânzarea locuinţelor au scăzut în România şi la Timişoara

Efectele pandemiei de coronavirus s-au făcut, în sfârşit, simţite şi pe piaţa imobiliară. Preţurile locuinţelor scoase la vânzare a scăzut, pe ansamblu la nivel naţional, cu 1,4%, în timp ce pentru Timiş scăderea a fost de 1,1% în mai. În contextul situației create de răspândirea COVID-19, luna mai a adus, la nivel național, o scădere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Efectele coronavirus: preţurile solicitate la vânzarea locuinţelor au scăzut în România şi la Timişoara

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Efectele pandemiei de coronavirus s-au făcut, în sfârşit, simţite şi pe piaţa imobiliară. Preţurile locuinţelor scoase la vânzare a scăzut, pe ansamblu la nivel naţional, cu 1,4%, în timp ce pentru Timiş scăderea a fost de 1,1% în mai. În contextul situației create de răspândirea COVID-19, luna mai a adus, la nivel național, o scădere...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Efectele coronavirus: preţurile solicitate la vânzarea locuinţelor au scăzut în România şi la Timişoara
Numărul deceselor persoanelor cu Covid-19 ajunge la 1.299 în România, conform Institutului Național de Sănătate Publică. A murit un bărbat de 75 de ani, din județul Ilfov, beneficiar al unui Cămin de bătrâni – Pro Lex Cons. A fost confirmat cu Covid-19 în 24 mai și a murit în 3 iunie. Suferea de cardiomiopatie ischemică,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SARS-Cov2 – încă trei decese în România
SCM Poli la handbal și Timișoara Saracens la rugby au de astăzi antrenori noi antrenori principali. Directorul clubului municipal, Vasile Rușet i-a prezentat pe cei care se vor ocupa de destinele celor două grupări. Este vorba despre oameni care au câștigat titluri de campion naționali alături de cluburile bănățene. Așadar, la handbal a fost „instalat”...
Citeşte tot articolul Citeste articolul SCM Timișoara are doi antrenori noi, foști campioni cu echipele din oraș
Încep să se miște lucrurile la Aerodromul Cioca, de la margine de Timișoara. Consiliul Județean Timiş a lansat licitaţia pentru stabilirea firmei care ar urma să se ocupe de documentaţia aferentă dezvoltării aerodromului. Consiliul Județean Timiș a făcut anunțul în Sistemul Electronic de Achiziții Publice (SEAP) pentru „Documentatie necesară certificarii Aerodromului Cioca (proiectare, studiu topografic,etc.)”....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Se mișcă lucrurile la Aerodromul Cioca, de lângă Timișoara. Documentație pentru certificare – în licitație
Primăria Timişoara s-a văzut nevoită să reia licitaţia pentru atribuirea contractului de execuţie pentru unul dintre megacomplexele sportive, cel din Calea Lipovei, după ce precedenta, organizată la finalul anului trecut a scos câştigătoare singura ofertă depusă, una lansată de o firmă considerată necorespunzătoare contractului. Aceasta avea, în anul precedent licitaţiei, zero angajaţi şi creşterea porcilor...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Licitaţia pentru Complexul Sportiv Lipovei va fi reluată. Primarul e supărat tot pe presă
Clubul Heaven se pregăteşte intens pentru a deschide sezonul de vară, cu toate că nu mai are contract cu Primăria şi nici nu va primi acord de funcţionare. Printre mai multe procese între municipalitate şi club, Primăria Timişoara face apel la “onoarea” patronului Dorin Epure pentru a elibera terenul în cauză. Istoria relaţiilor dintre Primăria...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Primăria Timişoara face apel la… “onoarea” lui Dorin Epure pentru a elibera clubul Heavan
Compania naţională de transport feroviari călători demarează campania Trenurile Soarelui 2020, prin intermediul căreia vor fi realizate curse directe între principalele oraşe din ţară şi litoralul românesc. Între primele trenuri care vor ajunge direct la Constanţa şi Mangalia se numără şi cursa de la Timişoara. Astfel, trenurile IR 1695/IR 1696 Timișoara Nord – București Nord...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Timişoara, legată feroviar cu trenuri directe de litoralul românesc. CFR Călători începe campania Trenurile Soarelui
Facultatea de Chimie Industrială şi Ingineria Mediului din cadrul Universităţii Politehnica Timişoara organizează Concursul Naţional de Idei şi Proiecte în domeniul Protecției Mediului: „Educaţia ecologică salvează mediul – EcoSmarTim”. Etapa finală a celei de-a IV-a ediții a competiției a fost programată chiar de Ziua Mondială a Mediului, pe 5 iunie, și se va desfășura online....
Citeşte tot articolul Citeste articolul Concurs de idei în domeniul protecţiei mediului. Câştigătorii, admişi la facultate fără examen
Top