Economic

Terasele s-ar putea redeschide pe 1 iunie, iar pe 15 iunie ar urma inaugurat sezonul estival

Reprezentanţii Horeca au afirmat, după o întâlnire cu premierul Ludovic Orban, că terasele vor fi redeschise pe data de 1 iunie. Mai mult, pe 15 iunie ar urma să se dea startul şi sezonului estival pe litoral. Premierul Ludovic Orban este însă mai rezervat.

Premierul Ludovic Orban a avut, luni, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Horeca, discuţiile vizând redeschiderea acestui sector în condiții de siguranță. La ieşirea de la întrevedere, reprezentanţii Horeca au afirmat la diverse televiziuni că au găsit înţelegere la premierul Orban pentru redeschiderea terasele pe 1 iunie, urmând ca toate hotelurile să fie redeschise pe data de 15 iunie. Mai mult, această din urmă dată ar însemna şi deschidrea oficială a sezonului estival pentru România, inclusiv pe litoral. Cei de la Horeca au mai spus că până joi, 21 mai, vor elabora un set de norme care va fi impus patronilor de terase pentru a se oferi siguranţă clienţilor.

De cealaltă parte, Ludovic Orban a fost mai rezervat decât hotelierii, menţionând însă că 1 iunie poate fi o dată reală pentru deschiderea teraselor, dar numai dacă nu se va înegistra o creştere semnificativă a infectărilor cu coronavirus.

„Intenţia noastră este aceea de a relaxa gradual, bine gândit, pe baza unor evaluări de risc epidemiologic foarte bine puse la punct toate restricţiile. În măsura în care până la 1 iunie nu vom înregistra o creştere semnificativă a numărului de cazuri vor urma alte măsuri de relaxare pe care le-am gândit şi aceasta, încă o dată, în funcţie de evaluările de risc epidemiologic. Mai ales că se face vreme frumoasă, în condiţiile în care putem să găsim nişte soluţii prin care să reducem riscul de transmitere a virusului, se poate da drumul la terase”, a afirmat Ludovic Orban.

 

 

Share
Published by
Iulia Avram

Recent Posts

Ilie Bolojan anunţă finalul măsurilor de ajustare bugetară. Începe relansarea economică

Premierul Ilie Bolojan a susţinut în această seară prima sa conferință de presă din acest…

5 ore ago

La Timișoara a fost lansat acceleratorul de afaceri Vest Ventures

Romanian Startup Summit, eveniment dedicat îmbunătățirii accesului la finanțare și accelerării creșterii start-upurilor din Vestul…

6 ore ago

USR Timiş, atac devastator la PNL Timiş: “Cine face bani din centrul Timișoarei? Tot ei”. „Păcatul” de-a nu plăti chirie direct la PNL

În ultima perioadă, PNL Timiș a demarat o întreagă campanie împotriva unui ONG local, Kenosis,…

7 ore ago

Consiliul Județean Timiș pregătește o investiție de aproape o sută de milioane de euro pentru un drum

Județul Timiș se pregătește de cea mai mare investiție realizată de un consiliu județean din…

7 ore ago

Constructorul a pornit lucrările de reabilitare și modernizare a drumului județean dintre Giarmata și Alioș

Compania Strabag a pornit lucrările de modernizare a drumului județean 691, tronsonul de la nodul…

9 ore ago

În fiecare zi de marţi, la Ghiroda se vinde peşte viu din propria pescărie

Începând din această săptămână, în fiecare zi de marți, între orele 12:00 - 18:00, în…

9 ore ago