Administratie

Primarul Robu, supărat acum pe cei care au prezentat declaraţia sa de avere

Nicolae Robu e din nou foarte supărat pe presă, de data aceasta pentru că ar fi publicat situaţia din declaraţia sa de avere. El se plânge că a fost acuzat că s-ar fi îmbogăţit cu terenuri, terenuri moştenite însă după ce mama sa a decedat, nu prin achiziţii.

Şi declaraţia de avere, una publică, a devenit pentru primarul Timişoarei, un nou prilej de a se război cu presa „rea”. El presupune că ziariştii l-ar fi acuzat că s-a îmbogăţit anul trecut, în declaraţia de avere apărând mai multe terenuri şi două case la Bocsig. Robu îi acuză pe cei care au scris despre avere că speculează pe această temă, când, de fapt, la mijloc ar fi vorba de un moment dureros, el dobândind acele terenuri în urma decesului mamei sale. La fel, şi în cazul soţiei sale, care a moştenit terenuri de la părinţii decedaţi.

„Ce conștiință! N-are niciun minim de conștiință cel care pe această temă continuă să dezinformeze. Veți ajunge, dacă nu ați ajuns, cu toții, probabil, că se mai întâmplă și inversiuni în cazurile și mai nefericite, se întâmplă ca uneori să plece dintre noi mai devreme unii copii decât părinții lor, dar regula este că îți pierzi părinții. Da, s-au dus și părinții mei, tata demult, probabil urmare și a ceea ce a avut de suportat, chiar dacă nu în ani grei ca alții de pușcărie, în teroarea comunismului când a făcut pușcărie politică și, după cum se știe, anul trecut a decedat mama. Normal că eu am preluat moștenirea. Am o soră, împreună cu ea am preluat terenurile agricole și terenul din jurul casei. Avem două case pe acel teren care e măricel (…) și o anexă. Și niște parcele de teren agricol. Dar să prezinți lucrurile, când cineva a trecut printr-o tragedie, și-a pierdut mama: «lui Robu i-a mers bine anul trecut, are cu 12 terenuri mai mult!». Nu vă e rușine?”, a declarat Robu.

În cele mai multe cazuri, majoritatea preluărilor de presă s-au referit la veniturile lui Robu, aproape jumătate de milion de lei, atunci când s-a discutat despre „lui Robu i-a mers bine anul trecut”, acel mers bine fiind din punct de vedere financiar, aşa cum a prezentat şi deBanat.ro.

La un venit anual de 452.345 lei nu te poţi referi decât ca fiind un an bun din punct de vedere financiar. Conform primarului, el a scris mecanic în declaraţie ce suprafeţe de teren deţine, iar celor care au scris de acestea ar trebui să le fie ruşine.

„Soția la fel, și-a pierdut în câțiva ani ambii părinți. Și-a făcut și ea moștenirea și au fost oameni harnici ca și părinții mei și are o moștenire, nu uriașă, cum nici a mea nu este uriașă. Pe aproape. Eu știu… că nu prea mă preocupă detaliile aici exact. Am scris mecanic acolo suprafețe și ce era de raportat. Nu vă e rușine? Pentru că au murit socrii mei și a preluat moștenirea scrieți «Robu a avut un an bun»? Asta arată despre ce jurnaliști vorbim și despre ce jurnalism. Eu să fiu în locul jurnaliștilor adevărați – pentru că există jurnaliști adevărați, care își respectă profesia, o profesie pe care eu o respect, extrem de importantă – eu v-aș pune la punct pe cei care dezonorați ideea de jurnalism. Vă respect pe cei care văd că vă preocupați să vă informați, să fiți corecți, vă respect dreptul de a fi critici, aveți tot dreptul să vedeți ceva nepotrivit, negativ, greșit… e dreptul dumneavoastră la percepție, la înțelegere. Dar când vezi ticăloșia dezlănțuită nu mai poți fi interlocutor. Eu nu fac concesii. Eu am principii”, a mai spus primarul.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Aquatim pregătește preluarea rețelelor de apă canal din Lugoj, de la 1 ianuarie

De la 1 ianuarie, Aquatim va prelua activitatea de apă și canal și de la…

3 ore ago

Când armele au tăcut și mingea a „vorbit”! Miracolul fotbalistic din timpul Războiului cel Mare

Multă lume s-a întrebat de ce joacă britanicii fotbal de Crăciun, când la ei se…

4 ore ago

Cum va fi vremea în prima și în a doua zi de Crăciun

Vremea se răcește ușor și se menține posomorâtă. Izolat vor cădea precipitații, la început sub…

6 ore ago

Scrisoarea pastorală de Crăciun a lui †IOAN, episcopul greco-catolic de Lugoj

Iubiți frați întru Hristos, Preacucernici Părinți, Dragi credincioși, Cu harul Bunului Dumnezeu am ajuns la…

7 ore ago

Pastorala de Crăciun a PS Iosif Csaba Pál, episcop diecezan

Scrisoare pastorală la sărbătoarea Nașterii Domnului 2024 Iubiți Frați și Surori în Cristos, De Crăciun…

7 ore ago

Mersul „ordonanței trenuleț”

„Ordonanța trenuleț” este un produs al guvernelor care avea rolul să ascundă neputința acestora. Iar…

8 ore ago