Sport

Liga 3 începe în septembrie într-un format de tranziție

Comitetul Executiv FRF a aprobat în ședința de marți, 18 august 2020, un nou sistem pentru sezonul următor în al treilea eșalon al fotbalului românesc. În noua ediție de campionat programată să debuteze la 12 septembrie 2020, numărul echipelor participante va fi extins.
Sezonul va avea 100 de echipe, împărțite în 10 serii egale. 18 etape în fiecare serie, adică campionat normal cu tur și retur. Primele două clasate din fiecare serie vor disputa un baraj în dublă manșă, în sistem încrucișat, apoi învingătoarele acestor jocuri se vor duela între ele, tur-retur. Cele 5 câștigătoare vor obține dreptul de a evolua în sezonul 2021-2022 al Ligii 2.
Vor retrograda ultimele două clasate din fiecare serie împreună cu echipa de pe locul 8 cu cea mai slabă linie de clasament.
În ceea ce privește completarea locurilor, sunt așteptate înscrieri până vineri, 21 august, ora 12:00. Prioritate vor avea cluburile ce au trimis deja o solicitare în acest sens, apoi locurile doi din barajul de promovare, cluburile de Liga 1 și Liga 2 care vor dori să aibă o echipă secundă în Liga 3 și cluburile din Liga Elitelor.
Timișul va fi reprezentată în Liga 3 de Avântul Periam, nou-promovată, ACS Poli, care a scăpat de retrogradare datorită pandemiei, Becicherecu Mic – va evolua o echipă de juniori a Politehnicii, Ghiroda și Dumbrăvița.

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

5 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

8 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

9 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

9 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

9 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

9 ore ago