Timp liber

Azi începe, la Timişoara, “Săptămâna mobilităţii”. Programul manifestării

În fiecare an, Primăria Municipiului Timişoara marchează “Săptămâna mobilităţii”, în perioada 16-22 septembrie 2020, eveniment organizat la nivel european. Evenimentul este o iniţiativă a Uniunii Europene, care a început în anul 2002 şi este dedicată mobilităţii durabile.

Campania promovează formele alternative de transport, reducerea emisiilor de gaze, a efectului de seră şi reducerea factorilor poluanţi care contribuie la dezvoltarea bolilor respiratorii şi dăunează mediului înconjurător.

Tema de anul acesta reflectă țelurile ambițioase ale unui continent neutru din punct de vedere al emisiilor de carbon până în 2050, precum a fost expus de președintele Comisiei Europene Ursula von der Leyen,  atunci când s-a prezentat “European Grean Deal”. Scopul temei este de a evidenția importanța accesibilității la transport cu zero emisii și de a promova o rețea care să implice pe toată lumea.

În perioada 16-22 septembrie 2020, municipalitatea va organiza mai multe activităţi, iar startul acestora va fi dat în data de 16 septembrie, de la ora 11.00, când va avea loc începutul unei noi ture de pedalare cu bicicletele STPT. În cadrul activităților de anul acesta vor fi alergări, ciclism, și antrenamente de grup!

Toate evenimentele sportive sunt deschise publicului timișorean pe bază de înscriere gratuită cu respectarea tuturor reglementărilor epidemiologice în vigoare!

Program:

Miercuri, 16.09.2020

– ora 7.30, Stadionul Știința al UPT – “Tura dimineața pe răcoare” cu Alergotura

– ora 10.00, Piața Libertății – “Program de Sport pe scaun, Relaxare și Motivare și pentru persoanele cu dizabilități și vârstnice” cu Ștefan Iulian Cojocnean

– ora 11.00, Cursa cu bicicletele STPT (participă angajații Primăriei Municipiului Timișoara și cei ai Societății de Transport Public Timișoara)

– ora 19.00, Restaurantul Porto Arte – ”Tura melcului nebun de miercuri” cu Alergotura

– ora 20.00, Restaurantul Nora – ”Tura de la Nora” cu Alergotura

Joi, 17.09.2020

– ora 10.00, Piața Libertății – “Program de Sport pe scaun, Relaxare și Motivare și pentru persoanele cu dizabilități și vârstnice” cu Ștefan Iulian Cojocnean

– ora 19.00, Stadionul Știința al UPT – “Tura de la Baza 1” cu Alergotura

Vineri, 18.09.2020

– ora 07.30, Stadionul Știința al UPT – “Tura dimineața pe pistă” cu Alergotura

– ora 10.00, Piața Libertății – “Program de inițiere în sportul pe Skyrunners pentru copii, tineri, adulți și bunici” cu Ștefan Iulian Cojocnean

– ora 19.00, Piața Libertății – Cycling cu Puiu, Mircea, Cristi și Patrick de la Nextfit

Sâmbătă, 19.09.2020

– ora 09.00, Parcul Botanic – “Tura Botanic – Cetate” cu Alergotura

– ora 10.00, Parcul Central – Copiii sărbătoresc Săptămâna mobilității prin mișcare – “Asociația

Club Sportiv Campioni pentru viitor”

– ora 11.00, Piața Libertății – “Express your moves” cu Beatrice de la Nextfit

Duminică, 20.09.2020

– ora 08.00, Restaurantul Nora – “Tura de duminică de la Nora” cu Alergotura

– ora 11.00, Parcul Central – Yoga cu Alexandra de la Nextfit

Luni, 21.09.2020

– ora 18.30, Gradina Zoologică – “Tura pietruită de la Zoo” cu Alergotura

– ora 19.00, Piața Libertății – Workout cu Sorin Obersterescu și Cătălin Mesaros de la Nextfit

Marți, 22.09.2020

– ora 19.00, Splaiul Peneș Curcanul nr. 4-5 – “Tura de la Faber” cu Alegotura

În caz de timp nefavorabil acţiunile programate se vor suspenda.

 

 

Share
Published by
Dana Popa

Recent Posts

Continuă curăţenia de primăvară în Moşniţa Nouă prin colectarea gratuită a deşeurilor vegetale

Primăria Moşniţa Nouă reamintește cetățenilor că în perioada următoare campania de colectare a deșeurilor vegetale…

12 minute ago

În luna aprilie, Retim va distribui gratuit saci galbeni în Ghiroda şi Giarmata Vii

Retim va distribui, în luna aprilie, câte o rolă de saci galbeni pentru gospodăriile din…

28 de minute ago

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

16 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

19 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

20 de ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

20 de ore ago