Sport

Marea campioană Lavinia Miloșovici, prezentă la distribuirea revistelor “Născut pentru Sport”, la Școala din Ghiroda/FOTO

Campioni pe metru pătrat, lângă Timișoara, la o acțiune de care copiii s-au bucurat din plin. A doua serie a acțiunii de distribuție a Revistei “Născut pentru Sport” Timiș a debutat marți, 6 octombrie, în comuna Ghiroda!

La această acțiune au participat: Marius Mihai Poclid – președintele CSC Ghiroda și Giarmata Vii; Jasmina Elena Ciocoiu – campioană mondială la XFC, dublă campioană națională la Kickbox, triplă campioană națională la Hand to Hand Fighting (ea este legitimată chiar la acest club); Cristian Stoenescu – antrenor la secția de Kickboxing de la CSC Ghiroda și Giarmanta Vii; Alex Beleiu – primul român campion european de motociclism la competiția „Alpe Adria Vintage 2019” (clasa Open Special), unde a câștigat ambele manșe ale principalei clase Vintage, clasa Open Special) și care, de curând, și-a mai pus în palmares încă un titlu european, sportiv legitimat la CSC Ghiroda și Giarmanta Vii;  Mircea Schiopu și Adrian Săvoiu – antrenorii de la secția de fotbal.

Invitat special la Ghiroda? Lavinia Miloșovici – marea campioană mondială  europeană și olimpică de la gimnastică artistică, ea având un copil legitimat la juniorii echipei bănățeane de fotbal.

Lavinia Miloșovici, Alex Beleiu, Lucian Simedru (junior exponențial al generației 2003 de la Ghiroda) și Mircea Şchiopu au primit, de la echipa “Născut pentru Sport”, câte o diplomă de excelență, dar și titlul de ambasador “Născut pentru Sport”.

Echipa “Născut pentru Sport”, președintele de la CSC Ghiroda și Giarmata Vii Marius Mihai Poclid, sportivii și antrenorii acestui club, dar și invitații speciali, s-au întâlnit cu elevii din această comună, cărora le-au oferit, gratuit, cu autografe, Revista “Născut pentru Sport” Timiș. Bineînțeles, toți invitații au vorbit despre importanța sportului în viața noastră, mai ales în aceste timpuri. Îndemânul tuturor a fost că sportul înseamnă sănătate și dacă este făcut pentru performanță, dar și dacă este făcut pentru plăcere.

În cadrul acestei întâlniri au avut loc și câteva demonstrații sportive de Kickbox, susținute de Jasmina Elena Cioociu și colegii ei de la secția de Kickbox de la CSC Ghiroda și Giarmanta Vii.

Primăria comunei Ghiroda a făcut posibil ca toți elevii din această comună, dar și toți sportivii legitimați la CSC Ghiroda și Giarmata Vii (indiferent dacă locuiesc sau nu în comună) să poată primi câte un exemplar din revista care scrie despre valorile sportive ale județului Timiș, dar și despre importanța sportului. În total, această primărie a susținut editarea și tipărirea a 500 de exemplare!

 

Share
Published by
Alin Toader

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

7 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

9 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

10 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

10 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

10 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

11 ore ago