Sănătate

Peste o sută de persoane infectate cu COVID-19, în Timiş, în ultimele 24 de ore. Din ce localităţi sunt

La nivelul judeţului Timiş, în ultimele 24 de ore, 105 persoane au fost diagnosticate cu COVID-19, iar nu 76, cum s-a prezentat la nivel naţional. De altfel, DSP Timiş a luat legătura cu INSP pentru a corecta bilanţul. Dintre persoanele infectate, 62 sunt din Timişoara.

Cele 105 persoane infectate din Timiş sunt din:

Timișoara – 62;

Giroc-5;

Dumbrăvița, Lugoj, Iecea Mare – câte 3;

Buziaş, Comloșu Mare, Teremia Mare, Chișoda (Giroc) – câte 2;

Peciu Nou, Banloc, Foieni, Belinţ, Jena(Găvojdia), Biled, Nadrag, Periam, Ianova (Remetea Mare), Carani (Sânandrei), Dudeștii Noi, Săcălaz, Gătaia, Calacea, Gherman (Jamu Mare), Pesac, Sânnicolau Mare, Ciacova, Moșnița Nouă, Saravale, Mănăștiur – câte una.

Vestea bună este că, în ultimele 24 de ore, în Timiş nu a murit nicio persoană din cauza coronavirusului.

În cursul zilei de ieri au fost carantinate, în județul Timiș, un număr de 156 persoane și au intrat în izolare 94 persoane.

Alte date privind situația epidemiologică, la nivelul județului Timiş:

Numărul de persoane confirmate COVID-19 în ultimele 24 de ore: 105.

Număr de teste: 1.345

În această dimineață, numărul total de persoane internate confirmate COVID-19: 178

Număr persoane internate la ATI: 18

Numărul de cadre medicale confirmate COVID-19 in ultimele 24 de ore: 0

Numărul de anchete epidemiologice finalizate, în ultimele 24 de ore: 56

Numărul de anchete epidemiologice în curs de desfășurare, în ultimele 49 de ore: 49

Rata de infectare la mia de locuitori este 0,83.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

4 ore ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

6 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

7 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

7 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

7 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

7 ore ago