Social

Voluntarii au salvat trei mori de apă din Banatul Montan/FOTO

Etapa a III-a a proiectului Salvăm Morile de Apă, derulat de asociația Acasă în Banat, a avut loc la Pârvova. Au vrut să reabiliteze două mori de apă din localitatea de munte, dar au reușit să repare trei.

Cea de-a treia etapă a proiectului Salvăm Morile de Apă a avut loc la Pârvova, între 16 și 18 octombrie 2020.

„Am lucrat la trei mori în loc de două și am ajuns la 12 mori reabilitate în 2020. Noi am făcut tot ce am putut, acum mingea e în terenul comunităților locale care trebuie să îngrijească morile și să le pună în valoare pentru dezvoltarea turismului în Banatul Montan. Bravo tuturor voluntarilor pentru implicarea extraordinară și mii de mulțumiri celor care au dat o mâna de ajutor pentru rn acest weekend ne-am unit forțele pentru a treia și ultima etapă a proiectului „Salvăm Morile de Apă”, destinația de această dată fiind satul Pârvova, comuna Lăpușnicel, județul Caraș-Severin”, a transmis Radu Trifan, președintele asociației Acasă în Banat.

În weekendul care a trecut, voluntarii au schimbat trei acoperișuri ale morilor, cu tot cu învelitori. Cu ajutorul Primăriei Lăpușnicel au dat drumul la apă pe iruga (canalul) Morii din Gian, care nu mai funcționa de aproape 15 ani. Voluntarii au reușit să repare mecanismul morii, să reinstaleze roata, să repună piatra la loc și să măcine făînă. La morile Cheia și Osoina nu au reușit să dea drumul la apă, dar se va ocupa de acest lucru comunitatea.

Proiectul „Salvăm Morile de Apă” este finanțat de Fundația Orange, prin intermediul „Susține un ONG”.

 

Share
Published by
Vlad Stoian

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

31 de minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

33 de minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

2 ore ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago