2021 nu are cum să fie mai prost, decât dacă-l mâniem pe Dumnezeu

Orice om normal se întreabă după revelion, dacă nu e rupt de beat și ostenit de mâncăruri, cum îi va fi în anul care vine, va fi mai bine sau e de rău? A trecut un an prost de tot, cu pandemie, cu contracții severe în economie, cu fracturi sociale dureroase și vine unul cum? Cum e cel care vine? Mai prost nu are cum să fie din orice punct de vedere ai cântări situația.

Mai bun, da, fie și numai prin așteptarea revenirii la viață după imunizare. Care ar trebui să fie „în masă” preferabil prin vaccinare, nu prin atitudini aproape sectante de împrăștiere a virsului în populație. Odată cu relaxarea vom reaprinde gustul consumului, al ieșirii în restaurante, al sportului din tribune, al turismului local sau de afară. Vor reveni vacanțele petrecute mai lejer, fără teamă că ajungi în spital, iar acolo nu mai găsești locuri în terapie intensivă.

Dezbaterile se vor relansa pe tema condiționării călătoriilor de vaccinare, dar sunt convins că interesul global va prima, iar autoritățile din țări cu democrații mult mai solide decât ce oferă România vor dicta regulile și pentru țări mai timorate în fața unor valuri de activism cu laibăr de Apuseni împletit la Moscova și fariseisme panortodoxe de tip Șoșoacă.

În prima parte a anului, situația economică nu are cum să fie mai bună. Nimeni nu are de unde să dea dacă nu este, bugetul va fi categoric slăbit, iar așteptările cetățeanului, mai mari, căci așa este după alegeri. Dar nici mai prost nu are cum să fie 2021, iar pofta de viață recâștigată va aduce resurse pentru o frumoasă și naturală relansare. Fără soluții miraculoase venite din zona politică guvernamentală, ci pur și simplu prin revenirea la normalitate în spațiul privat al economiei.

Leul n-ar avea prea multe motive să scadă față de moneda europeană. Dacă nu se putea închega un guvern sănătos la cap după alegerile din decembrie 2020, iar niște ordonanțe de urgență n-ar fi avut cine să le dea pentru eșalonarea creșterilor pensiilor sau a salariilor, dar nu numai, ci și în problema pensionării magistraților, eram în situația de a recupera golul bugetar din cursul valutar mai prost față de euro, dar și din mărirea de accize sau alte taxe.

Politic? Dacă vreți să facem comparații, haideți să ne întoarcem la luna ianuarie 2017. Ce aveam atunci și ce avem acum? Aveam guvern proaspăt PSD, dar măcar nouă, din Timiș, ni s-a mai îndulcit amărăciunea prin plantarea ca premier a lui Sorin Grindeanu, june local în care unii și-au pus o fărâmă de încredere, căci – nu-i așa? – până și pesedismul, cât de macabru ar fi el, tot mai cu față umană ar trebui să fie în vestul țării. Au venit însă clipe grele, sinistre, iar orice comparație cu ce avem acum ar fi pentru a stârni mânia lui Dumnezeu.

Ce avem acasă? Necunoscutele totale numite Dominic Fritz, ca primar de Timișoara, sau Alin Nica, ca președinte de CJ, vor trebui să se limpezească în percepția alegătorului timișean și timișorean. Vom vedea dacă am asistat doar la suflecări de mâneci teatrale sau oamenii ăștia chiar se pricep și vor să schimbe ceva din felul cum s-a făcut până acum administrație. Cred că atitudini schimbate în bine vom vedea, dar haideți să mai avem puțintică răbdare.

Vom vedea și dacă vom reuși să obținem de la prietenoasa guvernare centrală liberalo-useristă implementarea proiectelor cu care Timișoara a rămas în urmă după multe multe mandate de nedreptate în ceea ce privește alocarea resurselor. Am tot spus-o că șansa este deopotrivă și a noastră ca beneficiari, și a lor, ca aspiranți la statutul de făcători de minuni din postura de politicieni, iar anul 2021 ne va arăta primele semne despre ce așteptări putem avea până în 2024. Este momentul să depășim acel moment al resemnării că totul va merge atât de prost în formula în care ți-ai pus încrederea, astfel încât revenirea „en fanfare” a unor forțe politice iresponsabile va fi inevitabilă.