Administratie

Timișoara, lipsă din Asociația Municipiilor, Timișul lipsă din Asociația Consiliilor Județene. Nu vom avea reprezentant în conducerea organizațiilor

Așa cum Timișoara va lipsi sub orice formă din conducerea Asociației Municipiilor, nici Timișul nu va avea un reprezentant în rândul celor care conduc Asociația Consiliilor Județene. Noul șef al instituției este reprezentantul CJ Brașov, iar Timișul nu apare nici între membrii Consiliului Director, chiar dacă acesta are 13 componenți.

Lider economic al României, cu capitala fiind printre cele mai dezvoltate orașe din țară, atât Timișul, dar și Timișoara, vor lipsi total din conducerea asociațiilor care reprezintă interesele consiliilor județene și ale marilor municipii din țară. În cea de a doua parte a lunii decembrie era aleasă conducerea Asociației Municipiilor din România. Timișoara lipsea cu desăvârșire din componenta de conducere a organizației . Iată că situația nu e una unică, același lucru s-a întâmplat și cu Asociația Consiliilor Județene din România. Tot în decembrie a avut loc adunarea generală a organizației, iar, surpriză, nici aici nu există numele Timișului între cei care vor conduce destinele organizației.
Se pare că liderii administrației județene timișene și a celei timișorene nu sunt interesați de ”nomenclatura”, a cestor organizații. O decizie care s-ar putea să fie una greșită, atât timp cât cele două organizații ale administrației sunt considerate de guvern un important partener de discuții.
Adrian-Ioan Veştea, șeful CJ Brașov este noul preşedinte al Uniunii Naţionale a Consiliilor Judeţene din România (UNCJR). În cadrul şedinţei Adunării Generale a UNCJR desfăşurate în sistem electronic, el a primit un mandat pe patru ani, fiind singura propunere pe post, Veștea a și primit toate cele 34 de voturi exprimate.
Una dintre modificările aduse statutului asociației prevede modificarea numărului de membri ai Consiliului Director, acum acesta este compus din 13 membri: un preşedinte, 2 prim-vicepreşedinţi, 9 vicepreşedinţi şi un secretar general. Nici de această dată Timișul nu apare în schemă, vicepreședintele pe regiunea vest fiind desemnat reprezentanul Aradului.
Conform voturilor exprimate, cei doi prim-vicepreşedinţi sunt Emil Radu Moldovan (preşedintele CJ Bistriţa-Năsăud) şi Péter Ferenc (preşedintele CJ Mureş). Secretar general al UNCJR a fost ales Marius Oprescu (preşedintele CJ Olt), iar vicepreşedinţi au devenit Tamás Sándor (preşedintele CJ Covasna, reprezentând Regiunea Centru), Valentin Ivancea (preşedintele CJ Bacău, reprezentând Regiunea Nord-Est), Ilie Bolojan (preşedintele CJ Bihor, reprezentând Regiunea Nord-Vest), Iustin Cionca (preşedintele CJ Arad, reprezentând Regiunea Vest), Aladin Georgescu (preşedintele CJ Mehedinţi, reprezentând Regiunea Sud-Vest), Marian Pavel (preşedintele CJ Ialomiţa, reprezentând Regiunea Sud), Horia Teodorescu (preşedintele CJ Tulcea, reprezentând Regiunea Sud-Est), Hobert Thuma (preşedintele CJ Ilfov, reprezentând Regiunea București – Ilfov), alături de Gheorghe Flutur (președintele CJ Suceva).

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Tragedie la Moșnița: s-a răsturnat cu mașina și a murit

Un bărbat de 54 de ani a condus o autoutilitară pe strada Florența din localitatea…

3 ore ago

Universitatea de Vest din Timișoara lansează programul de pregătire gratuită pentru BAC, consiliere și oportunități academice pentru mii de elevi

Universitatea de Vest Timișoara continuă și în anul 2026 programul de sprijin pentru elevii din…

5 ore ago

Spectacol sub panou! Timișoara bate Ploieștiul în prelungiri

A șaptea victorie la rând pe teren propriu pentru prim-divizionara de baschet SCM Politehnica, echipă…

5 ore ago

Codul de procedură fiscală în domeniul eșalonărilor la plată s-a modificat. Se dorește eliminarea tratamentelor fiscale preferențiale

Începând cu data de 1 ianuarie 2026 au intrat în vigoare cele mai recente modificări…

5 ore ago

Autostrada A1, plină de gropi periculoase în asfalt. DRDP Timișoara ne anunță că le astupă cu soluții temporare/VIDEO

Șoferii care circulă pe autostrada A1, mai ales pe porțiunea dintre Lugoj și Timișoara, se…

5 ore ago

Conform DEX: Cel mai bun fotbalist – Nicolae Robu

Când un primar se laudă că a atras sute de milioane de euro investiții din…

7 ore ago