Primăria Timişoara

Zeci de școli timișorene ar putea beneficia de echipamente IT în valoare totală de 19 milioane de lei

Elevii din 33 de școli timișorene ar urma să beneficieze de echipamente IT noi în cadrul unităților unde învață. Finanțarea vine din bani europeni, în urma unui proiect realizat de Primăria Timișoara, iar suma necesară este una semnificativă, de 19 milioane de lei.

Proiectul va fi depus în cadrul Programului Operațional Competitivitate, iar cofinanțarea municipalității este de doar două procente, adică 380.000 de lei. Suma totală necesară inițiativei este de 18,9 milioane de lei, inclusiv TVA.

E pentru prima dată când primăria a făcut un parteneriat cu 33 de școli din oraș. Am aplicat împreună cu aceste școli, iar cofinanțarea necesară nu vine din partea școlilor, ci din partea primăriei, de aproape 400.000 lei. Sper că o să și câștigăm aceste fonduri și acest proiect. Deocamdată doar l-am depus.”, a spus primarul Dominic Fritz.

Prin dotarea cu echipamente a școlilor se dorește sporirea mijloacelor disponibile în cadrul acestora, în vederea realizării de cursuri online, necesară având în vedere situația medicală actuală.
Pe listă sunt incluse mai multe școli generale din Timișoara, dar și licee și colegii. Acestea intră în parteneriat cu municipalitatea pentru a beneficia de echipamente, dar cofinanțarea este realizată de primărie.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

PSD a decis să voteze bugetul, dar va introduce mai multe amendamente. Sorin Grindeanu i-a trimis o scrisoare acidă lui Ilie Bolojan

Membrii Consiliului Național al PSD, întruniţi duminică în şedinţă, au decis ca PSD să voteze…

36 de minute ago

Unde se ia programat apa la început de săptămână: Jebel, Buziaș, Cărpiniș și alte localități

În zilele viitoare, Aquatim va efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

5 ore ago

Studiu pe piața imobiliară timișoreană: mai sunt terenuri pentru construcții la 20 de euro pe metrul pătrat

Conform datelor cuantificate de cei de la Valoreasy, în cadrul unei analize derulate pe piața…

8 ore ago

Începând de mâine, autobuzul M39 va avea capăt de linie la Foeni, nu la Otelec

Societatea de Transport Public Timișoara (STPT) transmite că, începând de luni, 16 martie, vor interveni…

9 ore ago

Început bun, final cu emoții! Timișoara bate Tg. Jiu la un punct diferență

SCM Politehnica era favorită certă în fața unei echipe ce avea o singură victorie în…

9 ore ago

La Muzeul Apei are loc evenimentul O lume într-o picătură

Fundația de Abilitare Speranța, prin programul UnLoc, și Fundația Aquatim, prin Muzeul Apei, organizează evenimentul…

9 ore ago