Primăria Timişoara

Dezastrul găsit în proiectul bulevardului Prezan. Viceprimarul Lațcău acuză: „Decizii pompieristice, luate în campanie sau în setea după „proiecte”/FOTO

Viceprimarul Ruben Lațcău ne anunță că proiectul de reabilitare a bulevardului Constantin Prezan merge înainte, chiar dacă planurile, dar și situația de pe teren, au produs o grămadă de probleme. Acestea se referă la rețelele de utilități, la lipsa unei rețele de electricitate pentru iluminat public, la trotuare, suprapuneri de rețele de utilități, stâlpi ”plantați” în mijlocul trotuarelor, trotuare lipite de blocuri.

Proiectul de pe Constantin Prezan merge înainte chiar dacă pe teren problemele curg. Problemele au pornit încă din perioada proiectării, dar și aplicarea deciziilor proiectate se face greșit, spune Lațcău. În această etapă se lucrează la diferite rețele ale Aquatim și Colterm, la intersecția cu Calea Martirilor respectiv Versului.

Viceprimarul arată că întreg șantierul e plin de probleme, iar fușereala apare încă din momentul în care a fost demarată etapa de proiectare.

”După cum știți proiectul acesta a fost marcat de la început de probleme grave. Sfârșitul anului trecut, când am preluat administrația, ne-a prins cu acest proiect într-o stare de blocaj. Din noiembrie am început clarificarea acestora și rezolvarea lor treptată. Am să enumăr doar câteva din problemele găsite: Proiectul ignora faptul că între Martirilor și Versului există o magistrală principală de termoficare. După analize asupra istoricului de avarii și discuții cu Colterm, am făcut ajustări ale amplasamentului care să permită intervenții pe magistrală cu minimum de spargeri. Rețeaua de electricitate pentru iluminatul public era absentă din devizul lucrărilor

Prefabricatele pentru canalul pluvial de pe stradă erau din plastic, fiind de fapt prefabricate pentru spații verzi și nu pentru șosele. Canalele tehnice de pe trotuare au fost greșit proiectate – canalul tehnic se suprapunea cu rețelele edilitare de sub trotuar. Stâlpii de iluminat public au fost amplasați în mijlocul trotuarului în dreptul parcului – constructorul a refăcut fundațiile pentru stâlpi și a început să-i mute de pe poziții

De la Martirilor la Uranus nu era nici o zebră, pe o distanță de 500 de metri. Pe porțiunea dintre Versului și Martirilor trotuarul este lipit de bloc. Facem și aici o dispoziție pentru a introduce streșinile în canalul pluvial, nici acest lucru nu a fost inclus în proiectul inițial. Sunt convins că vom avea aceleași probleme de spațiu și între Uranus și Versului, dar din păcate este prea târziu pentru schimbarea totală a proiectului”, spune Lațcău.

El e sigur că lista de surprize cu care municipalitatea se va confrunta nu se oprește aici și că ”minuni” vor mai apărea pe parcurs.

Cu siguranță vom mai găsi probleme și probabil în final acest proiect va avea multe elemente care nu ne vor mulțumi. Acest lucru este rezultatul direct al unei decizii neinspirate, aceea de a extinde la patru benzi un drum printr-un cartier rezidențial, într-un loc în care profilul stradal permite cu greu asta. Deciziile pompieristice, luate în campanie sau în setea după „proiecte”, au impact pe termen lung. Acest bulevard avea într-adevăr nevoie de reabilitare capitală, dar nevoia nu era de o bandă suplimentară, ci de un spațiu urban modern și de calitate. Prezan este un proiect gândit superficial la care ne străduim acum să salvăm ce se mai poate salva și le mulțumesc direcției tehnice și constructorului pentru asta. Învățăm cu toții de aici o lecție pentru viitor. Conform contractului, data de finalizare a lucrărilor este anul viitor, dar atât eu cât și constructorul ne-am propus să terminăm lucrările în acest an. Pentru acest proiect am primit 18 mil RON din bugetul național, un rezultat al diplomației începute de primarul Fritz, demers prin care ne-am asigurat rezerve bugetare ca să putem menține ritmul de lucru”.

 

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Fostul rector al Universității Politehnica Timișoara, Viorel Șerban, a încetat din viață

Universitatea Politehnica Timișoara anunță, cu profundă durere, trecerea la cele veșnice a celui care a…

10 ore ago

Primarul Fritz prezintă victoriile municipalității în instanță, pe disputele ”imobiliare”

Am avut succes împotriva contestațiilor de pe strada Cezar, în lupta cu Pizzeria Poli, dar…

15 ore ago

Proiectul lărgirii la patru benzi a drumului județean spre Sânandrei a fost oficial demarat

Lucrările de lărgire la patru benzi a drumului care leagă Sânandreiul de DN 69, Timișoara…

15 ore ago

Cu moral bun înaintea unei dispute dificile pe teren propriu

CSC Dumbrăvița abordează jocul cu „studenții” din Copou cu un moral foarte bun, în urma…

18 ore ago

Aquatim lansează programul ”Apa contează! Educație verde pentru viitor”

Aquatim a pregătit la Muzeul Apei din Timișoara un program special pentru grupuri școlare, dedicat…

19 ore ago

Mai mulți medici vor primi apartamente în noul cartier ANL din Giroc

Mai mulți medici vor primi apartamente pentru a locui în noul cartier ANL de la…

19 ore ago