Timp liber

O nouă premieră la Teatrul Maghiar/FOTO

La Teatrul Maghiar de Stat „Csiky Gergely” Timișoara, o nouă premieră așteaptă întâlnirea cu publicului. Este vorba de musicalul „NOUĂ” scris de Arthur Kopit (libret) și Maury Yeston (partitură), în varianta concepută de regizorul Györfi Csaba dramaturgia fiind realizată de  Kiliti Krisztián, iar din echipă mai fac parte Albert Alpár (decor), Kiss Zsuzsanna (costume), Baczó Tünde și Györfi Csaba (coregrafia),  Cári Tibor și Roxana Deleanu (corepetitori muzicali).

Repetițiile începute la data de 5 februarie au reprezentat o adevărată provocare pentru întreaga echipă cuprinsă în acest ambițios proiect, întrucât istoria musicalului „NOUĂ” consemnează   succese imense de-a lungul timpului, însăși tema lui fiind o adevărată piatră de încercare pentru creatorii de teatru. „NOUĂ” este adaptarea filmului semi-autobiografic „8½” realizat de Federico Fellini, avându-l ca personaj central pe celebrul regizor italian de film Guido Contini, aflat în criza vârstei mijlocii. Musicalul „NOUĂ” a adus producătorilor săi, printre altele,  două  Premii Tony – pentru cel mai bun musical în 1982 și pentru cea mai bună relansare a unui musical, în 2003.

Noua producție a Teatrului Maghiar din Timișoara a trecut deja de pragul întrebărilor și căutărilor, întreaga echipă reușind să ridice un spectacol inedit, de o frumusețe și forță aparte, un musical ce se prefigurează a  fi de cursă lungă. Actorii care și-au asumat fascinantele partituri din „NOUĂ” sunt Kiss Attila, Magyari Etelka, Vajda Boróka, Borbély B Emília, Éder Enikő, Szász Enikő, Tokai Andrea, Tar Mónika, Lőrincz Rita, Aszalos Géza, Molnos András Csaba, Vadász Bernadett, Hegyi Kincső, Csata Zsolt, Vass Richárd, Czüvek Loránd, Lukács-György Szilárd, Erdős Bálint, Jancsó Előd, Lajter Márkó Ernesztó, Barti Lehel András, Mihály Csongor, Lanstyák Ildikó, Aszalos Géza, Vadász Bernadett, Hegyi Kincső.

Premiera va avea loc în data de 16 mai, la ora 18.00, în grădina de vară a fostului cinematograf Arta, cu respectarea normelor legale în vigoare cu privire la numărul de persoane care au acces în grădina de vară. În acest context, spectatorii sunt invitați să achiziționezei biletele la caseria teatrului sau online pe www.biletmaster.ro.

Biletele rezervate trebuie ridicate cu cel puțin 48 de ore înainte de reprezentație, de la caseria teatrului. În cazul în care biletele nu vor fi ridicate până la data menţionată mai sus, locurile vor fi redistribuite.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

VIDEO: Accident grav în Timișoara. Două persoane au ajuns la spital

Dublu impact... Un șofer nehotărât a produs haos într-o intersecție din Timișoara, iar două persoane…

9 ore ago

Cum se depune Declarația Unică 212 la Finanțe. Contribuabilii cer tot mai des lămuriri

Peste 80% din totalul de 23.000 de contribuabili care au interacționat în primele 7 zile…

9 ore ago

Centrul de expertiză pentru bolile rare de la Spitalul de Copii Timișoara va fi recertificat de Ministerul Sănătății

Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a anunțat recertificarea centrului de expertiză pentru bolile rare (CEBR) de…

9 ore ago

Au fost recepționate noile rame electrice care vor circula de la Timișoara pe calea ferată/Foto

Reprezentanții Autorității pentru Reformă Feroviară au făcut recepția preliminară a două garnituri de tren produse…

9 ore ago

Vreme „accesibilă” în weekend. Vom avea temperaturi „blânde”

Iarna vrea să mai rămână, februarie fiind o lună rece, dar primăvara dă semne că…

10 ore ago

Începând de luni, restricții de circulație bulevardul 16 Decembrie 1989

La solicitarea S.C Aquatim S.A, Comisia de circulație din cadrul Primăriei Timișoara a avizat restricționarea…

10 ore ago