Potrivit organizatorilor, configurația traseului din acest an reprezintă o premieră pentru Turul României, cea mai așteptată etapă fiind cea din 2 septembrie, aceasta fiind desemnată și Etapa Regină, cel mai dificil traseu prin prisma cățărărilor spre Păltiniș.
În ceea ce privește echipele participante, Federația Română de Ciclism estimează un număr de circa 20 de echipe prezente la Turul României, printre cele care și-au exprimat deja interesul și Bardiani CSF Faizanè (Italia), Delko (Franța, echipă din care face parte și Eduard Grosu, campionul Turului României 2020), Felbermayr – Simplon Wels (Austria) și Wildlife Generation Pro Cycling (SUA, echipă din care face parte și ciclistul român Serghei Țvetcov).
În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…
CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…
Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…
Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…
Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…
În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…