Ioan Nasleu, trimis în judecată pentru mai multe infracţiuni de şantaj şi fals în înscrisuri

Ionut Nasleu

Ionut Nasleu

Fostul director de la Piețe SA, Ioan Nasleu, totodată fost consilier personal şi apropiat al fostului primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a fost trimis în judecată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara. El este  acuzat de săvârșirea a patru infracțiuni de șantaj și a infracțiunii de fals material în înscrisuri sub semnătură privată. 

Se strâng acuzaţiile la adresa fostului director al SC Pieţe, Ioan Nasleu, fostă mână dreaptă a lui Nicolae Robu. El a fost trimis în judecată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara pentru nu mai puţin de patru infracţiuni. El este acuzat de şantaj pentru trimiterea unui sms de amenințare cu difuzarea unui videoclip inexinstent. De asemenea, a șantajat doi angajați de la Piețe SA ca să demisioneze, Falsul în înscrisuri este legat de semnarea unei adeverinței pentru iubita sa adusă de la București la Timişoara cu o maşină a societăţii pe care o conducea.

Prin rechizitoriu, procurorul a cerut prelungirea controlului judiciar și Judecătoria Timișoara a confirmat. Nasleu a contestat decizia, iar astăzi, Tribunalul Timiș i-a respins acțiunea ca nefondată. Acesta va rămâne în libertate sub control judiciar până în 16 august.

Autor
Etichete ,
Redacția deBanat.ro nu-și asumă responsabilitatea pentru comentariile postate de utilizatori.

Comentarii prin facebook

Scrie un comentariu

* Nume
* Email
Website
Mesajul tau:
Campurile notate cu * sunt obligatorii

Articole asemănătoare

Cele mai citite articole


Aconnect - Digitalizam Romania

Administratie vezi arhiva Administratie

gauss-topografie-timisoara_728x90px

Politica vezi arhiva Politica

iulius-town-iulie_300x250
iulius-town-iulie_728x90

Sport vezi arhiva Sport

Un pilier puternic pentru liniștea înaintării

Lotul prim-divizionarei de rugby SCM Timișoara îl cuprinde cu începere din aceste zile pe încă unul dintre cei mai eficienți foști jucători de la Tomitanii Constanța, pilierul Ciprian Chiriac. Născut la 21 martie 1993, Chiriac are o bogată experiență în primele două ligi ale României. Noul jucător al echipei a evoluat la Politehnica Iași, de...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Un pilier puternic pentru liniștea înaintării
dermaskin-orizontal

Social vezi arhiva Social

Muzeul National al Banatului

Economic vezi arhiva Economic

terminal Aeroportul Timisoara

A fost deschisă oficial activitatea noului terminal sosiri curse externe de pe Aeroportul Internațional Timișoara/Foto

Pasagerii cursei aeriene Lufthansa, Munchen – Timișoara, au fost primii pasageri care au folosit serviciile puse la dispoziție de noul terminal de sosiri externe al Aeroportului Internațional Timișoara. Lucrările au fost finalizate, toate aprobările primite, iar acum pasagerii care sosesc la Timișoara pot beneficia de servicii la cel mai înalt nivel, finanțarea investiției fiind făcută,...
Citeşte tot articolul Citeste articolul A fost deschisă oficial activitatea noului terminal sosiri curse externe de pe Aeroportul Internațional Timișoara/Foto

Știri de ultima oră vezi arhiva Știri de ultima oră

Preşedintele PSD Timiş, Alfred Simonis, consideră că scandalul din PNL Timiş se răsfrânge asupra tuturor locuitorilor judeţului. El arată că actualii lideri ai PNL Timiş, Alin Nica şi Dănuţ Groza, nu şi-au depăşit condiţiile de mici boieri rurali. Alfred Simonis se arată îngrijorat de modul în care a degeneral limbajul în spaţiul public, duăă ultimele...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Alfred Simonis despre circul din PNL Timiş: “Ceea ce merge la Dudeştii Noi, nu merge la o scară mai mare”
Fostul primar al Timişoarei, Nicolae Robu, a răbufnit împotriva “golăniei neormaxiştilor”, după ce Prefectura Timiş a respins o sesizare privind domiciliul actualului edil-şef, Dominic Fritz. Robu îşi pune acum speranţe în DNA, pentru ca mandatul lui Dominic Fritz să fie anulat. Ce spune Autoritatea Electorală Permanentă în acest caz. Prefectura Timiş a respins o sesizare...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Nicolae Robu s-a dezlănţuit după ce Prefectura a respins o sesizare privind domiciliul lui Dominic Fritz
Poliţiştii de frontieră în cooperare cu poliţişti din cadrul Inspectoratul de Poliţie a Judeţului Timiş, Serviciului pentru Imigrări Timiş, lucrători din cadrul Inspectoratului Judeţean de Jandarmi Timiş şi ai Grupării Mobile de Jandarmi Timişoara au depistat, de la începutul săptămânii, 139 de afro-asiatici, care nu îşi justificau prezenţa în zonă. În perioada 26-30 iulie, aceștia...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Zeci de migranți adunați de pe străzile Timișoarei în ultimele zile
De la ultima raportare, la nivel naţional 153 persoane au fost infectate cu Sars-Cov-2, fiind efectuate 13.127 de teste RT-PCR şi 14.932 teste rapide. În secţiile de Terapie Intensivă sunt internaţi 49 de pacienţi. Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 1.083.033 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 1.047.682...
Citeşte tot articolul Citeste articolul 153 de noi cazuri de coronavirus, în ultimele 24 de ore
Preşedintele PNL, Ludovic Orban, a intervenit în scandalul din filiala municipală Timişoara şi a trimis o „Dispoziţie” pe adresa preşedintelui interimar, Alin Nica. Prin aceasta, Orban solicită ca toţi membrii PNL Timişoara excluşi din convocatorul pentru alegeri să fie introduşi înapoi pentru a putea vota. Înaintea alegerilor programate pentru sâmbătă, 31 iulie, actuala conducee a...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Ludovic Orban intervine în alegerile din PNL Timişoara. A emis o dispoziţie pentru ca toţi membri excluşi din convocator să poată vota /Document
O nouă clădire din zona centrală a fost renovată. Este vorba despre Spitalul Clinic Militar de Urgență „Dr. Victor Popescu” din Timișoara, unde recepția finală a lucrărilor de reabilitare a acoperișului și a fațadelor a avut loc joi. Investiția în valoare de aproape 12 milioane de lei s-a făcut cu fonduri exclusiv de la Ministerul...
Citeşte tot articolul Citeste articolul Renovare de 12 milioane de lei la Spitalul Militar de din Timişoara, cea mai întinsă clădire istorică/Foto
Top