Sănătate

Șase milioane de euro pentru digitalizarea Spitalului Județean din Timișoara

Se fac investiții importante pentru pacienți la Spitalul Județean din oraș. Potrivit managerului Raul Pătrașcu, unitatea sanitară derulează un proiect cu fonduri europene în valoare de zece milioane de euro câștigat anul trecut prin Programul Operațional Infrastructură Mare.

Pătrașcu spune că au fost dotate secțiile cu aparatură de ultimă generație, în special de Terapie Intensivă, care nu a mers doar la secția de Terapie Intensivă, ci și pe secții astfel încât să poată fi monitorizați pacienții critici.

„Circa șase milioane de euro din acești bani merg către viziunea pe care o am pentru Spitalul Județean, și anume digitalizarea completă a acestuia. Cei șase milioane de euro sunt acum în procedură și vom digitaliza blocurile operatorii, Secția Terapie Intensivă, farmacia, magazia astfel încât să putem eficientiza nu doar traseul pacienților, ci și gestiunea echipamentelor, a materialelor sanitare care ne intră în magazie. Spre exemplu, vom vedea exact când un medicament este cerut de medic, la ce oră este eliberat de farmacie, cât de repede ajunge la pacient și este administrat. Astfel, putem să creștem foarte mult calitatea actului medical în Spitalul Județean”, a declarat managerul celei mai mari unități sanitare din vestul țării, Raul Pătrașcu.

Share
Published by
Oana Telescu

Recent Posts

Întreruperi programate la furnizarea apei în Timiș. Iată localitățile afectate

În zilele viitoare se vor efectua lucrări de spălare a bazinelor de înmagazinare și a…

O oră ago

Nicio surpriză la Lugoj! Voluntari câștigă după trei seturi… simetrice

Echipa gazdă rămâne departe de forma arătată anii trecuți. CSM Lugoj a continuat seria înfrângerilor…

2 ore ago

Eveniment special: Festivalul județean de toacă, pricesne și teatru religios „Suflet primenit”

Festivalul „Suflet Primenit” este un eveniment dedicat promovării valorilor creștine prin artă și tradiție. Acesta…

2 ore ago

Educație pentru Comunitate Teregova – educația care construiește viitorul unei comunități

În fiecare comunitate există povești care nu se văd din prima. Povești despre copii care…

4 ore ago

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

14 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

17 ore ago