Politica

Dan Motreanu despre alegerile PNL Timişoara: Dacă unui singur membru i se ia dreptul la vot, democrația noastră internă este în pericol

Europarlamentarul Dan Motreanu, unul dintre cei mai influenţi şi respectaţi lideri liberali, a avut, la rândul lui, o reacţie vizavi de scandalul de la alegerile din PNL Timişoara. El a atacat decizia conducerii interimare a PNL Timiş de-a lua dreptul de vot la peste 300 de membri.

Dan Motreanu este considerat de mulţi liberali soluţia de salvare a PNL în cazul în care se va decide să candideze la preşedinţia partidului. Alături de alţi lideri importanţi precum Ilie Bolojan, Gheorghe Falcă sau Mircea Hava, el nu şi-a anunţat susţirea pentru unul sau altul dintre cei doi candidaţi la şefia PNL, Ludovic Orban şi Florin Cîţu. Tocmai de aceea, toate declaraţiile sale sunt sunt analizate la virgulă în partid. Pe pagina sa de Facebook, el a avut un lung comentariu vizavi de alegerile din PNL Timişoara, mai ales că el a fost student la Timişoara, unde s-a înscris şi în partid.

“Timișoara este locul în care student fiind, în 1990, mă alăturam PNL.  Timișoara, așa cum am cunoscut-o, a fost și a rămas capitala Toleranței și a Armoniei, a Diversității de opinie, a Curajului, a Democrației. Timișoara este locul de unde românii au reînvățat ce înseamnă Libertatea, inclusiv libertatea de a alege și a fi ales.

Timișoara a fost locul în care în 1990, la primele alegeri libere postdecembriste, #PNL obținea un scor incredibil, de 32%, cu mult peste scorul de 7,06% obtinut la nivel național, devenind astfel nu doar capitala Revoluției, ci și a Opoziției, a Speranței că legăturile cu regimul de dinainte de ‘89 se vor rupe.

PNL Timișoara este din fericire, chiar și azi, mult mai mult decât un spectacol confuz, plin de emoție, furie sau iritare, așa cum a părut zilele acestea”, a scris Motreanu.

El face o trecere în revistă a unor liberali din Timişoara, invitându-l să se întoarcă în partid pe Ciprian Jichici, cel plecat din PNL din cauza lui Nicolae Robu, fostul preşedinte al PNL Timiş.

“PNL Timișoara este o organizație în care activează sute de tineri remarcabili, sute de colegi profesioniști și de bun simț, în care activează reprezentanți de seamă ai comunității. Ca să dau doar câteva exemple: Octavian Crețu – Rectorul Universității de Medicină și Farmacie, Marilen Pirtea – Rectorul Universității de Vest, Nicolae Robu – fost Rector al Universității Politehnice, cel care iubește și este devotat Timișoarei și căruia nimeni nu îi poate anula reușitele din mandatele sale și, mai ales, meritul de a câștiga titlul de Capitală Europeană a Culturii; o organizație în care îl aștept din nou implicat pe vechiul liberal Ciprian Jichici, astăzi director regional la Microsoft sau unde Lucian Căldăraru, cetățean de onoare al Timișoarei, cel pe care o Românie întreagă îl cunoște ca fiind cel care a fluturat steagul Revoluției pentru a nu fi uitat vreodată sacrificiul făcut pentru libertate”, a continuat Motreanu.

El a mai spus că nu excluderile din partid sunt soluţia pentru viitorul PNL Timişoara

“Pentru toate aceste sute de membri de mare calitate profesională și morală, PNL Timișoara are datoria de a-și găsi Liniștea, Demnitatea, Verticalitatea, nu prin excluderi, ci prin căutarea dreptății – a dreptății individuale, dar și a consensului, a valorilor, principiilor și ideilor care ne apropie și nu cele care ne despart.

Alegerile interne din organizații în această etapă nu sunt despre Ludovic Orban sau Florin Cîțu, acest duel ar trebui sa-l vedem după 10 august când ei își vor prezenta moțiunile. Ele sunt acum despre fiecare membru și despre proiectele noastre locale pentru fiecare cetățean sau comunitate pe care vrem să o reprezentăm, iar practicile, conduita noastră internă dezminte sau confirmă valori, identități, principii asumate.

De aceea, dacă unui singur membru #PNL i se ia dreptul statutar la vot, atunci democrația noastră internă este în pericol, credibilitatea noastră scade și dezgustul față de politică crește.

Societatea românească are nevoie de modele, de repere, iar organizațiile #PNL, mai ales cele din orașele mari universitare, precum Timișoara, București, Constanța, Cluj, Iași, trebuie să fie un exemplu pentru politica românească.

Să încurajeze tăria de caracter, care valorează mai mult decat orice funcție , să ofere motivații transparente, accesibile bunului-simț și Valori Nenegociabile care Unifică”, a încheiat Motreanu

 

Share
Published by
Alex Nestor

Recent Posts

Ovidiu Cuc este noul director al CS Timişul Şag

Începând de marţi, 24 februarie, fostul fotbalist al lui Poli Timişoara Ovidiu Cuc este noul…

10 ore ago

Transfer pe ultima sută! La Poli vine un… bănățean

Mijlocașul Damian Daniel Isac (25 ani) s-a alăturat Politehnicii, chiar în săptămâna în care se…

10 ore ago

Intențiile de dezvoltare pe terenul actualei parcări a CJT din centrul Timișoarei: Clădire cu sală de concerte, cafenea și galerie comercială

Pe terenul actualei parcări a Consiliului Județean Timiș, din centrul Timișoarei, se va ridica o…

11 ore ago

CJ Timiș ”rotește” și optimizează semnificativ banii alocați din împrumutul bancar de 258 de milioane pe care îl are la dispoziție

Consiliul Județean Timiș a aprobat ”rotirea” unor importante fonduri aflate la dispoziția instituției prin intermediul…

14 ore ago

Dominic Fritz răspunde diplomatic propunerii lansate de Simonis pentru preluarea de către județ a patru obiective din Timișoara

Propunerea lansată de Alfred Simonis, de a prelua de la Primăria Timișoara patru obiective din…

15 ore ago

Peste o sută de câini și pisici, disponibili pentru adopție în cadrul unui Super-Târg la Timişoara

Asociația Poli, împreună cu mai multe organizații de protecție a animalelor, organizează un Super-Târg de…

15 ore ago