Primăria Timişoara

Peste 400.000 de măști medicale ajung la copiii care încep luni școala

Toți copiii care încep anul școlar luni, la Timișoara, vor beneficia de măști din partea municipalității, dacă vor avea nevoie. Primăria Municipiului Timișoara, prin Direcția de Asistență Socială Timișoara,va transmite, cu titlu gratuit, peste 463.000 de măști, acestea urmând să ajungă la elevi.

Astfel, în baza protocolului încheiat între Direcția de Asistență Socială și Inspectoratul Județean Școlar Timiș, vor fi predate în cursul zilei de vineri, 10 septembrie, un număr de 463.650 de măști faciale, ce urmează să ajungă la elevii din școlile primare, gimnaziale și licee. Măștile primite de primării pentru persoanele vulnerabile, care nu au fost distribuite, vor ajunge la copii.

„ Siguranța elevilor pe tot parcursul anului școlar este prioritară, în acest context al pandemiei Covid-19 și, de aceea, mă bucur că am reușit să împărțim aceste măști. În același timp, am investit anul acesta aproape 6 milioane de lei în reparații și achiziții de materiale sanitare și dezinfectanți, totul pentru ca școlile să fie pregătite de întoarcerea elevilor în bănci”, a transmis primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

Măștile urmează să fie distribuite în școli de ISJ Timiș, în funcție de nevoi.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Corpul unui bărbat a fost găsit în canalul Bega. Nu se ştie cu exactitate cauza decesului

Luni 16 martie, în jurul orei 16:40, polițiștii Secției 2 Urbane au fost sesizați cu…

11 ore ago

Cei mai activi cititori ai Bibliotecii UPT au fost recompensați

Surprize plăcute pentru cei îndrăgostiți de lectură. Biblioteca Universității Politehnica Timișoara a găzduit, în 16…

14 ore ago

Continuă programul Primăriei Timișoara de reparații și întreținere în școli. Vizate, peste 20 de școli, licee și grădinițe

Primăria Timișoara continuă programul de reparații și întreținere în unitățile de învățământ din municipiu, început…

15 ore ago

Cum va fi vremea în Banat până la finele lui martie

Valorile termice maxime vor avea oscilații ușoare în perioada 16 - 29 martie, la nivel…

15 ore ago

Dumbrăvița începe play-out-ul pe terenul ultimului adversar, Chiajna. Derby-ul zonal cu Reșița e in etapa a V-a

După un început de 2026 cu 10 puncte din 12 posibile, CSC Dumbrăvița vrea să…

17 ore ago

Majoritatea românilor cred că e nevoie de o reformă administrativ-teritorială. Doar votanţii AUR cred contrariul

Potrivit BAROMETRULUI Informat.ro – INSCOP Research, ediția a VIII-a, realizat în perioada 2-6 martie 2026,…

19 ore ago