Primăria Timişoara

Șantierul de la Spitalul „Victor Babeș” a ajuns la stadiul de 20%. Primăria Timișoara vrea un nou campus medical, la periferia orașului/FOTO

Lucrările de construcție la noul ansamblu de clădiri la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, au ajuns la un stadiu de realizare de 20%. 

Primăria Timișoara a alocat, în acest an, 45,2 milioane de lei pentru investiții în Sănătate.

Obiectivul de investiții de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. V. Babeș presupune construirea unui nou ansamblu, format din trei clădiri. Pentru extinderea și modernizarea ansamblului construit existent, etapa I – extindere centru de recuperare medicală respiratorie – lucrările în teren investiția a început efectiv în decembrie 2020.

Până în prezent au fost demolate mai multe corpuri de clădire: fânărie, grajd de animale, construcții anexă-depozit de carburanți, garaj, morgă. De asemenea, au fost realizate noi lucrări de construcții. Corpul care există rămâne la nivel de parter, Corpul A va avea un etaj și un etaj retras, iar Corpul B va fi tot la nivel de parter. Se face astfel extinderea centrului de recuperare medicală respiratorie a Spitalului de Boli Infecțioase prin realizarea a două corpuri principale (A și B) articulate prin corpuri de legătură între ele și cu construcția existentă.

La Corpul A la parter, accesul principal se va face prin holul – sală de așteptare cu grupuri sanitare și va avea frontdesk de interfață cu vizitatorii și bolnavii, zonă de cabinet investigații și tratament, serviciu de internare / externare a pacienților, și o legătură cu clădirea existentă; la etajul 1 vor fi saloane cu grupuri sanitare proprii și spații medicale; la etajul 2 o sală de conferință, o sală de curs și grupuri sanitare.

Corpul B (în regim parter) va fi legat de corpul A și cuprinde spații de kinetoterapie, hidroterapie, salină, aerosoli, sală de mese.

Rezultă următoarele spații corp C2 (existent) – Parter – reabilitat cu suprafața 266,86 mp;  corp A (nou) – P+2E- construcție nouă cu suprafața de 1772 mp; corp B (nou) – Parter- construcție nouă cu suprafața de 655 mp.

Corpurile de clădire vor fi conectate prin holuri, iar circulația pe verticală se va desfășura prin intermediul a trei lifturi și două case de scară.

Spitalul Victor Babeș a fost întotdeauna considerat un fel de Cenușăreasă a rețelei spitalicești din Timișoara. În ultimii doi ani am realizat cu toții ce important este să avem o rețea sanitară modernă, capabilă să facă față tuturor provocărilor. De aceea, am alocat sume importante de bani în acest an pentru investiții în domeniul sănătății și vom continua aceste investiții și în anii care urmează. În paralel, lucrăm și la cel mai important proiect în acest domeniu de decenii încoace, construcția unui nou campus medical, la periferia Timișoarei, prin PNRR”, a declarat primarul Timișoarei, Dominic Fritz.

În cadrul noului ansamblu de la Spitalul Dr. Victor Babeș se vor construi 13 de saloane, 2 saloane de studii clinice, 5 cabinete medicale, sală de conferințe cu o capacitate de 50 de persoane, sală de curs pentru 70 de persoane, săli de kinetoterapie, aerosoli, salină, saună, spații cu destinații speciale.

Valoarea totală a investiției este de 37 milioane lei (37.555.173 lei), inclusiv TVA. Durata lucrărilor este de 24 luni.

Share
Published by
Daniela Stoian

Recent Posts

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

2 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

3 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

3 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

3 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

4 ore ago

Undă verde pentru construirea unui parc fotovoltaic la Moşniţa Nouă, investiţie de 2,7 milioane de lei

La Moşniţa Nouă urmează să se ridice un parc fotovoltaic, fiind semnat ordinul de începere…

5 ore ago