Consiliul Judeţean Timiş

Se pregătește cea mai nouă ediție a Bienalei Naţionale de Artă Fotografică IMAGO. Evenimentul, în memoria lui Liviu Tulbure

Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara în colaborare cu Asociaţia Fotografică f:5,6 și cu sprijinul Consiliului Județean Timiș organizează cea de a cincea ediţie a Bienalei Naţionale de Artă Fotografică IMAGO – Timişoara – 2021. În acest an, tema este ”Aerul”, ediția fiind organizată în memoria fotografului Liviu Tulbure (8 iunie 1958 – 9 ianuarie 2021).

Din cauza crizei sanitare, ediția a V-a a Bienalei Naţionale de Artă Fotografică IMAGO a fost amânată din 2020 pentru acest an. Tema este ”Aerul”. Pe 9 ianuarie 2021 cunoscutul fotograf Liviu Tulbure a pierdut bătălia cu boala. Pentru el, aerul s-a terminat. Infectat cu SARS CoV2, internat la ATI, ajuns ulterior în stare bună, cu toate speranțele înainte, părăsește relativ brusc această lume.

Tema ”Aerul” era la rând și închidea șirul celor patru elemente pe care le-au propus organizatorii. Celelalte trei s-au derulat deja în edițiile precedente (I – III). Pentru această ediție premiul I al Bienalei va purta numele de „Liviu Tulbure” (el însuși laureat la ediției a a III-a a Bienalei).

Pentru o selecţie obiectivă, cât şi pentru o maximă corectitudine, Bienala este deschisă tuturor fotografilor, cu excepţia membrilor şi foştilor membri ai Asociaţiei Fotografice  f:5,6. Fiecare participant are dreptul de a înscrie în concurs maxim cinci lucrări fotografice. Acestea vor fi expediate în format digital (tiff sau jpg), salvate la calitate maximă. Fişierul va fi denumit sub forma Nume_Prenume_Titlu. Ca alternativă, lucrările pot fi trimise imprimate pe hârtie fotografică în format 15/21cm (sau variante cu latura mare de 21cm). Fiecare fotografie va avea menţionat pe verso, în colţul din dreapta jos, numele autorului şi titlul lucrării, scrise cu litere de tipar.

Pentru a participa este necesară completarea formularului de participare, datat şi semnat. Acesta poate fi descărcat la adresa f56.ro. De asemenea, la înscriere va fi atașat un CV sumar în domeniul fotografiei (opţional pentru prima fază, obligatoriu pentru cei selectaţi în faza finală). Participanții vor face dovada plăţii taxei de participare. Pentru cei ce trimit fotografiile imprimate pe hârtie fotografică se poate ca taxa de participare sa fie pusă direct în plic (preferabil recomandat), împreună cu formularul de participare şi eventual CV-ul.

Pentru trimiterile electronice se foloseste una dintre adresele de contact (se recomandă trimiterea pe ambele adrese), iar pentru trimiterile poștale adresa: Asociaţia Fotografica f:5,6 (Raoul M. Şeptilici), str. Pantelimon Halippa, bl. C3, ap. 9, Timişoara – 300358, jud. Timiş.

Taxa de participare este de 40 lei/participant şi poate fi plătită în contul Asociaţiei Fotografice f:5,6 – RO02 BTRL 0360 1205 D758 61XX la Banca TRANSILVANIA TIMIŞOARA sau prin poștă (pe adresa de la punctul 5). Aceşti banii vor fi folosiţi pentru acordarea de premii fotografilor clasaţi pe primele trei locuri.

Jurizarea se va desfășura în două etape. Etapa I – Preselecția, pentru menținerea unui standard ridicat al Bienalei lucrările fotografice vor fi selectate de către organizatori, membrii grupului f:5,6. În vederea jurizării finale, autorii ale căror lucrări au fost selectate pentru Bienală vor trimite fotografiile în format 30x45cm (sau variante ale formatului cu latura mare de 45cm), neînrămate şi fără passe-partout, în termenul stabilit de organizatori, pe adresa specificată mai jos. Lucrările vor fi tratate cu mare atenţie. Pentru eventualele deteriorări sau pierderi pe timpul transportului organizatorii nu îşi asumă nici o răspundere.

Etapa II va fi Selecţia, aprecierea finală va fi făcută de un juriu format din personalităţi din lumea artelor vizuale (și a cărui componență este comunicată oficial după încheierea jurizării finale) care vor evalua lucrările în funcţie de:  încadrare în temă (eliminatorie); idee; tratare artistică; tratare tehnică; originalitate. Membrii juriului vor analiza lucrările individual şi fără a li se face cunoscut numele autorului. Lucrările semnate pe imagine vor fi respinse.

Se vor acorda premiile I – Premiul Liviu Tulbure, II şi III. În mod excepţional Asociaţia Fotografică f:5,6, în baza rezultatelor jurizării, poate acorda şi alte premii sau mențiuni. Deciziile juriului nu pot fi contestate. Lucrările selectate vor face obiectul unei expoziţii organizate în spaţiul Muzeului Naţional al Banatului din Timişoara. Organizatorii îşi rezervă dreptul de a reţine lucrările premiate. Celelalte lucrări vor fi returnate, la o dată stabilită ulterior, împreună cu catalogul Bienalei.

Organizatorii recomandă a nu se trimite mai multe variante (asemănătoare) ale aceleiași lucrări. De asemenea, să nu se intervină cu prelucrări la imprimarea în format mare faţă de lucrarea trimisă electronic. Nu se admit lucrări fotocopiate sau însuşite de la un alt autor. Nu sunt acceptate lucrări care promovează un mesaj antisocial, discriminatoriu sau cu caracter pornografic. Înscrierea fotografiilor în concurs presupune acceptarea tuturor condiţiilor stipulate în regulament.

Iată care va fi calendarul de desfăşurare a bienalei naţionale de artă fotografică – imago – timişoara – 2018:

12 noiembrie 2021 – data limită pentru primirea lucrărilor în format electronic(e-mail sau data poştei)

14 noiembrie 2021 – anunţarea rezultatelor preselecţiei organizatorilor

19 noiembrie 2021 – data limită (data poştei) pentru primirea lucrărilor selectate pentru salon printate în format 30x45cm (sau variante)

25 noiembrie 2021 – vernisajul Bienalei (este posibil ca această dată să sufere modificări în funcţie de disponibilitatea spaţiului de expunere al Muzeul Naţional al Banatului din Timişoara)

Date de contact: E-mail:imago@f56.ro; raoulm7@yahoo.com; Adresa: Asociaţia fotografică f:5,6 (Raoul Marius Şeptilici); Str. Pantelimon Halippa bl. C3 ap. 9, Timişoara, jud. Timiș, cod 300358.; Raoul M. Şeptilici tel. 0723519775 sau 0744355235, mail raoulm7@yahoo.com, Cornel Şubran tel. 0721549932 mail cornel.subran@stormmedia.ro sau pe adresa de contact a salonului.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Voluntarii Primăriei Timișoara au numărat peste 600 de câini în aproape 2500 de gospodării

Lansat în urmă cu trei luni, proiectul de recenzare a câinilor cu stăpân din Timișoara,…

20 de ore ago

Piața Libertății primește copaci maturi, de până la cinci metri, în alveolele realizate în pavaj/FOTO

Rămas fără niciun fel de umbră, ”deșertul” din Piața Libertății își va schimba imaginea. Acolo…

20 de ore ago

Tragedie la Recaș! Biciclist acroșat mortal de un microbuz

Și-a pierdut viața, nevinovat din cauza unui microbuz care a intrat pe sens opus. Tragedie…

21 de ore ago

Douăzeci de milioane de euro, bani pentru reabilitarea clădirilor de patrimoniu. Pe listă ar putea fi clădirea Operei din Timișoara

Un număr de 340 de obiective din Timiș pot beneficia de bani europeni nerambursabili în…

21 de ore ago

Societatea de Drumuri Municipale a Primăriei Timișoara vrea o stație de betoane nouă

SDM Timișoara, societatea deținută de municipalitatea timișoreană, își extinde dotarea și pregătește 1,7 milioane de…

21 de ore ago

Colectarea gratuită a deșeurilor voluminoase în Zona 0 Ghizela – o campanile trimestrială organizată de RETIM și ADID Timiș

RETIM Ecologic Service S.A., în colaborare cu ADID Timiș, derulează o nouă campanie trimestrială pentru…

22 de ore ago