Afaceri

900 de aplicanţi au depus cereri în programul de internship al companiei Iulius

37 de tineri din peste 900 de aplicanţi au participat, în perioada august – octombrie 2021, la programul de internship „Rising Stars at Iulius”, pe care compania îl organizează anual, din 2014. Timp de trei luni, tinerii, studenţi în an terminal sau masteranzi, au aflat de la profesionişti ce înseamnă să lucrezi în domeniul dezvoltării şi administrării de proiecte de real estate.

Anul acesta, programul de internship a fost organizat pentru prima oară concomitent în toate cele patru oraşe universitare unde Iulius este prezent: la Iaşi, Cluj-Napoca, Timişoara şi Suceava. Pentru ediţia din 2021, compania a primit un număr record de aplicaţii pentru cele 37 de poziţii disponibile. Din cei 900 de doritori să se implice în proiectele companiei, mai bine de jumătate au fost din centrul academic de la Iaşi.

În funcţie de domeniul lor de studiu, tinerii au avut posibilitatea să înveţe cum să închirieze spații în mall, să conceapă şi să implementeze campanii de marketing, au descoperit rigoarea cifrelor la departamentele financiar și contabilitate şi s-au iniţiat în domeniul resurselor umane sau al vânzărilor.

La final, 21 din cei 37 de participanţi au devenit angajaţi full-time, completând echipele departamentelor pentru care au demonstrat abilităţi deosebite, precum: Marketing, Leasing, Financiar, Contabilitate, Comercial, HR şi Sales.

Cei mai mulţi tineri, 12 la număr, au fost angajaţi la Iaşi.

Am reuşit să mă dezvolt foarte mult şi m-am maturizat în ceea ce priveşte responsabilităţile mele zilnice, sunt mult mai organizată şi mi-am dezvoltat şi mai mult gândirea logică şi alte aptitudini. Ca o concluzie, consider că acest program mi se potriveşte mănuşă şi mi-a plăcut fiecare parte. Dacă ar fi să o iau de la capăt, m-aş înscrie 100%”, a punctat Iasmina Bianca Toader, proaspăt angajată a Departamentului HR al Iulius Town Timişoara.

Programul de internship „Rising Stars at Iulius” va fi reluat în primăvara anului 2022 şi face parte din strategia de sustenabilitate și implicare pe trei direcții – educație, mediu și comunitate – a companiei.

Din aceeaşi strategie face parte şi cursul de Real Estate Business Management, lansat în luna februarie a acestui an. Susținut de specialiști ai companiei la Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” Iași, cursul a reprezentat o platformă activă de formare pentru 70 de studenți, timp de un semestru.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Ce preferă românii la cumpărarea unei locuințe. 120.000 de euro, două camere și o zonă cât mai bună

Românii caută locuințe la un preț cât mai bun, iar pentru aceasta sunt dispuși să…

11 minute ago

Evenimentul „REAL LIFE” – pentru prevenirea consumului de droguri și a violenței în rândul tinerilor

Școala Gimnazială Boldur, în parteneriat cu Lions Club Tymes 1266 Timișoara, organizează în data de…

14 minute ago

Încep lucrările de consolidare pe drumul național dintre Deta și Livezile

Timp de un an de zile, începând de joi, 19 martie, pe drumul național DN…

O oră ago

La UVT se va dezbate pe tema incluziunii studenților cu dizabilități

Facultatea de Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Vest din Timișoara (UVT) organizează conferința…

2 ore ago

Schimbarea orei de vară va afecta circulația feroviară

În noaptea de sâmbătă, 28 martie, spre duminică, 29 martie, România va trece la ora…

2 ore ago

Noi investiţii din fonduri europene în educația copiilor din Șag

Școala Gimnazială Șag  beneficiază de noi dotări moderne, printr-un proiect de finanțare din fonduri europene…

2 ore ago