Administratie

Primăria Timișoara caută ”voluntari – remodelatori” pentru activitatea administrației locale

Intenția primăriei este aceea de a remodela activitatea administrației locale timișorene, precum și de a crește gradul său de eficiență și transparență. Municipiul Timișoara va implementa cu ajutorul sistemelor informatice procedurile de lucru interne.

Pentru aceasta, procedurile de lucru vor fi revizuite și modelate într-un format mai eficient și intuitiv, similar cu schemele logice.

”Lansăm un apel către analiştii de procese din industria de IT din Timișoara pentru a colabora ca voluntari în administrația locală timișoreană cu scopul de remodelare a procedurilor și proceselor interne ale Municipiului Timișoara. Ca referință pentru remodelare a fost ales format standardul de notare BPMN (Business Process Model and Notation). BPMN a fost conceput pentru a oferi o notație standard ușor de înțeles de către toate părțile interesate, inclusiv de analiști, dezvoltatori tehnici și manageri. BPMN poate fi utilizat ca un format comun pentru a descrie procesele, fapt care contribuie la transmiterea cat mai clară a cerințelor funcționale”, spune Valentin Mureșan, Consilier personal al Primarului, pentru digitalizare și smart city .

Persoanele care doresc să se documenteze cu privire la acest standard pot accesa informațiile oferite de enciclopedia open source Wikipedia: https://en.wikipedia.org/wiki/Business_Process_Model_and_Notation.

Cei interesați sunt așteptați să aplice pentru una dintre cele 15 (cincisprezece) poziții de voluntariat disponibile pentru activitățile de remodelare.

Calificări necesare solicitate sunt experienta in analiza de business de un an; Diplomă sau experiență în domeniul IT; perioada de derulare a activității de voluntariat, în conformitate cu prezentul anunț: 6 (șase) lunic a perioadă de probă, cu începere de la data semnării contractului de voluntariat de către ambele părți. La expirarea celor 6 luni de probă, contractul se prelungește automat cu 6 luni, însă doar în cazul în care niciuna dintre părți nu anunță în scris, în condițiile legii, rezilierea acestuia.

Programul va fi de 2 ore/zi, în cursul zilelor lucrătoare ale săptămânii

Data limită de depunere a solicitărilor de voluntariat este 10.12.2021 Formularul de solicitare, în format editabil, este anexat se va depune împreună cu un CV recent prin e-mail, pe adresa  primariatm@primariatm.ro având subiectul „pentru call-ul de voluntariat pe IT”, sau la sediul central al Municipiului Timișoara: Bd. C.D. Loga nr. 1, cam. 12.

Share
Published by
Marcel Hoster

Recent Posts

Lucrările la tronsonul de autostradă Margina – Holdea au ajuns la un stadiu fizic de 56 de procente/VIDEO

Șantierul secțiunii Margina – Holdea din autostrada A1 merge înainte. Acolo sunt pe teren 330…

8 ore ago

GASTROPAN 2026: Banatul își consolidează statutul în panificația românească. Moara Maria și brutăriile locale, în prim-planul excelenței/FOTO

Ediția a XVII-a a expoziției internaționale GastroPan, desfășurată în perioada 19–21 martie 2026, la Sibiu,…

11 ore ago

Orgolii multe, fotbal puțin! Politehnica și Unirea Alba Iulia s-au ținut reciproc în șah/FOTO

Derby în C7 și meci de tradiție pentru fotbalul românesc, chiar dacă vorbim de liga…

12 ore ago

Bază sportivă renovată din cartierul Mehala a fost inaugurată și deschisă activității sportive

Așteptată de luni bune de zile, deschiderea noii variante modernizate a stadionului Dacia, noua bază…

15 ore ago

Ioan Mateescu este noul președinte al Asociației Județene de Fotbal. Vezi cine sunt noii vicepreședinți

Sâmbătă, 21 martie este o zi importantă pentru fotbalul județean. La Sala Multifuncțională a Consiliului…

16 ore ago

Dumbrăvița pierde la Chiajna într-un meci din care putea scoate ceva

După 1-0 acum o săptămână pe teren propriu, acum a fost 0-1 la Chiajna. Altfel,…

16 ore ago