Sport

Cel mai vechi, respectat şi experimentat jucător al echipei de rugby, contract prelungit până în decembrie 2023

Eugen Căpățână a semnat prelungirea contractului său cu clubul bănăţean și va fi jucătorul SCM Timișoara până la 31 decembrie 2023.

Înțelegerea lui „Căpă” cu SCMT expira la finele lunii mai a acestui an, dar talonerul care se confundă cu istoria recentă a rugbiului timișorean a fost de acord cu prelungirea actului.

Eugen s-a născut la 18 iunie 1986, în Balș, județul Olt, însă a crescut la Timișoara și a evoluat la echipa de pe Bega încă de la vârsta de 17 ani. La finalul noului său contract, Căpățână va aduna două decenii în rugbiul timișorean, cu numeroase trofee câștigate:

Campionatul României: 2012, 2013, 2015, 2016, 2017, 2018
Cupa României: 2011, 2014, 2015, 2016
Cupa Regelui: 2015
Cupa Europei Centrale: 2009

Pentru alb-violeții dintre H-uri, următorul joc este un nou meci pentru trofeu, finala Cupei României, în compania echipei CSM Știința Baia Mare, la 2 aprilie, la București.

„Este ultimul meu contract, căci la finalul lui 2023 vreau să mă retrag. Echipa asta mi-a oferit tot ce am avut nevoie, și pe plan profesional, și pe plan educational, și financiar, absolut orice. Acest club m-a creat, m-a adus în situația asta, pentru mine este echipa de suflet. Au fost ocazii să plec în alte părți, dar am refuzat categoric: n-am jucat la Timișoara pentru bani. Da, au fost un stimul bun, dar nu banii m-au ținut aici. Am simțit că orașul ăsta mi-a oferit atâtea și trebuia să dau ceva înapoi”, a spus Eugen Căpățână.

La nivel de echipă națională, „Căpă” are 53 de meciuri, cu șapte eseuri marcate și cu prezența în lotul României la Cupa Mondială din 2015.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

21 martie – Ziua Mondială a Sindromului Down. Ce trebuie să știe viitorii părinți despre screeningul prenatal

În fiecare an, pe 21 martie, este marcată Ziua Mondială a Sindromului Down, dedicată creșterii…

O oră ago

Dumbrăvița joacă la Chiajna meciul unu din play-out și partida o sută din istoria localității în liga secundă

CSC Dumbrăvița începe meciurile din Grupa B a fazei play-out din Liga 2 în compania…

3 ore ago

Zilele Carierei la UPT, a XXVIII-a ediție, plină de evenimente și oportunități

Un pas sigur spre un viitor mai bun. Pentru fiecare student, parcursul academic este o…

4 ore ago

Societatea PORR Construct va lucra pentru Drumuri Municipale Timișoara. Se va ocupa de trotuare

Cunoscuta societate din domeniul infrastructurii, PORR Construct, va lucra pentru societatea Drumuri Municipale Timișoara. Aceasta,…

5 ore ago

La UVT se va discuta despre eliminarea discriminării rasiale și dialogurile interculturale

Aula Magna a Universității de Vest Timișoara va găzdui evenimentul „Dincolo de stereotipuri: dialoguri interculturale”.…

5 ore ago

CCIA Timiș deschide o nouă ediție a Salonului Industriei Ușoare

În perioada 25 - 29 martie, Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Timiș invită timișorenii…

5 ore ago