Opinii

Care Tabără are idei mai bune?

Ca un act de „igienă a primăriei”, edilul Dominic Fritz are de gând să-i retragă delegarea de atribuții vicelui Cosmin Tabără, ales local pe listele liberalilor. Această știre poate întrista multă lume, iar când ea se va întâmpla și i se vor retrage domnului Tabără aceste sarcini ce-o să se întâmple? Nu va mai face viceprimarul fără atribuții Cosmin Tabără lobby la guvern pentru sala polivalentă a Timișoarei? Nu va mai mai fi făcut stadionul din Calea Buziașului, echipele clubului sportiv municipal vor merge tot mai prost? Nu vom mai avea un inventar al patrimoniului, Poliția Locală va fi sat fără câini? La evidența populației vor fi cozi pentru buletine, căsătoriile vor fi făcute pe pile, vor fi astfel de nenorociri? Timișorenii trebuie să știe ce-i așteaptă.

Pentru cine n-a aflat încă cum merge treaba în Consiliul Local Timișoara, legislativul municipal, trebuie amintit că liberalii fac opoziție, iar USR face treaba puterii, deși cei trei edili stau la aceeași masă. Majoritatea USR nu s-ar putea manifesta fără un vot primit de la un consilier liberal care a defectat, dar poți să-i mai acuzi pentru atâta, când viceprimarul PNL ales și cu voturile lor, ale useriștilor, votează azi împotriva a ce propune executivul primăriei din care el face parte? Nu poți și atunci se pune problema așa cum a pus-o Dominic Fritz: ești cu noi sau faci altceva, umfli baloane?

În replică, viceprimarul acuzat că e în tribune cu galeria, cu fular, steag și trompetă, dar huiduie propria echipă, spune că el acolo reprezintă cetățenii și că aceștia merită să aibă parte de o bună funcționare a aparatului primăriei, nu de abuzuri și lipsă de informare cu privire la materialele votate pe repede înainte de Fritz și ai lui. Cam ca pe vremea „primăriei Robu”, dar de aici și până la a vota în chestiunile importante doar cu PSD-ul și împotriva USR este cale lungă.

Da, vicele Tabără nu poate fi șantajat pentru o funcție, zice dumnealui. Așa? Nu poate? Hmm! Cum adică nu poate? Adică pleacă? Asta înseamnă să nu poți fi șantajat, să pleci. Ca și cum te amenință amanta că-i spune nevestei despre ce-i faci matale și tu îi dai planurile peste cap și demaști tot, nu? Asta înseamnă să nu te lași șantajat. Așa, că stai pe post pentru o leafă bună și nu mai ai atribuții… la ce bun asta pentru cetățenii pe care îi plânge cu atâta amar liberalul?

Dar e foarte interesant cum votul ăsta anti-USR din consiliul local coincide cu votul dat de PSD, adică opoziția. Legând de chestia cu interesul timișoreanului, să înțelegem că aleșii PSD au numai idei bune în ultima vreme? Cum așa? Brusc? Asta este o veste bună pentru timișoreni?

 

Share
Published by
Eugen Sasu

Recent Posts

Victorie italienească într-un meci cu fotbal puțin! Poli bate în jocul derby de la Ghiroda

  A fost mai multă agitație în tribune, pe lângă garduri și pe bănci, decât…

8 ore ago

La Timișoara, în Piața Operei, e sărbătorită Ziua Protecției Civile/FOTO

Centrul Timișoarei găzduiește sâmbătă un eveniment dedicat Zilei Protecției Civile. Voluntarii de la SALVO prezintă…

10 ore ago

Obținerea serviciilor în cadrul magazinelor E.ON Energie România se face doar cu programare

Accesul în toate magazinele E.ON Energie România se face în baza unei programări prealabile, pentru…

11 ore ago

UVT organizează mai multe acțiuni pentru elevi: concursuri, premii și șansa de a-și descoperi pasiunea

Universitatea de Vest Timișoara își propune, an de an, să fie alături de elevi și…

11 ore ago

Comuna bate „metropola”! Dumbrăvița leagă succesele, 1-0 cu Poli Iași

Victorie importantă pentru CSC Dumbrăvița în antepenultima rundă a sezonului regular. După victoria cu 1-0…

11 ore ago

Luni se reiau lucrările la străzile de pe Lotul 14 din Giarmata Vii

Primăria Ghiroda anunţă că, după întreruperea din perioada iernii, începând de luni, 2 martie, se…

12 ore ago