Social

Marţi, 5 iulie: Cod Portocaliu de caniculă, urmat de unul de ploi torenţiale. Sfaturile ISU Timiş

Astăzi, 05.07.2022, la nivelul județului Timiș este valabil un 𝐂𝐨𝐝 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐜𝐚𝐧𝐢𝐜𝐮𝐥𝐚̆, urmat de unul de ploi torenţiale!

𝗥𝗲𝗰𝗼𝗺𝗮𝗻𝗱𝗮̆𝗿𝗶 𝗴𝗲𝗻𝗲𝗿𝗮𝗹𝗲 𝗽𝗲𝗻𝘁𝗿𝘂 𝗽𝗼𝗽𝘂𝗹𝗮𝘁̧𝗶𝗲𝗶:
➡️ Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
➡️ Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
➡️ Pe parcursul zilei faceţi duşuri călduţe, fără a vă şterge de apă;
➡️ Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute;
➡️ Nu consumaţi alcool deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
➡️ Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
➡️ Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.

Tototdată, 𝐢̂𝐧 𝐢𝐧𝐭𝐞𝐫𝐯𝐚𝐥𝐮𝐥 𝟎𝟓.𝟎𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟐. 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟒:𝟎𝟎 – 𝟎𝟔.𝟕.𝟐𝟎𝟐𝟐, 𝐨𝐫𝐚 𝟏𝟎:𝟎𝟎, la nivelul județului Timiș este în vigoare un 𝐂𝐨𝐝 𝐏𝐨𝐫𝐭𝐨𝐜𝐚𝐥𝐢𝐮 𝐝𝐞 𝐚𝐯𝐞𝐫𝐬𝐞 𝐭𝐨𝐫𝐞𝐧𝐭̦𝐢𝐚𝐥𝐞, 𝐯𝐢𝐣𝐞𝐥𝐢𝐢 𝐬̦𝐢 𝐠𝐫𝐢𝐧𝐝𝐢𝐧𝐚̆.

Pentru gestionare eficientă a potențialelor intervenții generate de Codul Portocaliu de furtună, ISU Timiș a dispus:
– prealertarea la nivelul fiecărei subunități de intervenție a unei ture de serviciu, ridicarea nivelului de operaționalizare și pregătirea tehnicii din dotare, specifică tipurilor de risc posibile în urma avertizărilor meteorologice primite;
– înștiințarea autorităților din cadrul unităților administrativ teritoriale vizate de codul portocaliu pentru punerea în aplicare a măsurilor proprii prevăzute de planurile în vigoare în astfel de situații de urgență, precum și alte autorități cu atribuții în domeniul situațiilor de urgență.

Reamintim cetățenilor că este important să respecte următoarele măsuri pentru a nu își pune în pericol viața:

❗𝑅𝑒𝑠𝑝𝑒𝑐𝑡𝑎̆ 𝑢𝑟𝑚𝑎̆𝑡𝑜𝑎𝑟𝑒𝑙𝑒 𝑟𝑒𝑔𝑢𝑙𝑖 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑧𝑢𝑙 𝑖̂𝑛 𝑐𝑎𝑟𝑒 𝑒𝑠𝑡𝑒 𝑖𝑚𝑖𝑛𝑒𝑛𝑡𝑎̆ 𝑜 𝑓𝑢𝑟𝑡𝑢𝑛𝑎̆:
– Întrerupe orice activitate în aer liber.
– Intră în casă, într-o construcție ori într-un autoturism.
– Închide bine ferestrele şi uşile.
– Evită folosirea apei și duşurile ori sălile de baie.
– Utilizează telefoanele cu fir doar în situaţii de urgenţă.
– Deconectează de la priză aparatele şi alte echipamente electrice.

𝑰̂𝒏 𝒕𝒊𝒎𝒑𝒖𝒍 𝒆𝒗𝒆𝒏𝒊𝒎𝒆𝒏𝒕𝒖𝒍𝒖𝒊:
* Dacă ești într-o zonă deschisă (câmp, plajă, o ambarcaţiune pe apă), așază-te ghemuit, pune mâinile pe urechi şi cap, iar capul între genunchi.
* Fă-te o ţintă cât mai mic posibilă și redu cât poți de mult contactul cu pământul.
* Nu te întinde pe pământ!
* Evită: obiectele înalte, precum un copac înalt izolat în zonă deschisă, câmpuri, plaje sau o ambarcaţiune pe apă, orice obiecte metalice precum utilaje agricole, echipamente de fermă, motociclete, biciclete, etc.

Share
Published by
Daniel Neacșu

Recent Posts

Când succesul devine datorie publică. Filantropie 1.0 – Manual de responsabilitate pentru câștigătorii tranziției

Acest text nu este despre sărăcie. Este despre bogăția care nu își face datoria. Despre…

2 ore ago

Unul dintre cele mai îndrăgite evenimente ale sezonului se întoarce la Ghiroda pe 13 decembrie

Primăria și Consiliul Local Ghiroda, în parteneriat cu Asociația ProDatina, organizează sâmbătă, 13 decembrie 2025,…

2 ore ago

Sărbătoarea Sfântului Nicolae, protectorul copiilor şi făcătorul de minuni

Pe 6 decembrie întreaga creștinătate îl sărbătorește pe Sfântul Nicolae, unul dintre cei mai iubiţi…

3 ore ago

Programul de lucrări al SDM în ziua de 6 decembrie 2025

Societatea Drumuri Municipale (SDM) face cunoscut programul zilei de 06.12.2025, unde se vor executa reparaţii…

3 ore ago

Riscurile geopolitice analizate într-un seminar științific la Universitatea “Aurel Vlaicu” din Arad

Institutul de Studii Geopolitice al Universității “Aurel Vlaicu” din Arad a găzduit vineri, 5 decembrie,…

16 ore ago

Au lovit și au fugit! Acum, trei tâlhari tineri își așteaptă pedeapsa

Și-au riscat viitorul pentru ceva produse dintr-un magazin. Pentru asta au dat și cu pumnul,…

18 ore ago